Acum citesti
Zile încărcate pentru DHS Tibiscus

Un singur om poate fi King of the Mountain. Cel mai bun căţărător a urcat pe podiumul de la Păltiniş (Sibiu) în data de 5 iulie. Concursul de căţărare pe şosea de la Păltiniş este un concurs unic în România în care sportivul se luptă cu el însuşi pentru a obţine cel mai bun timp pe o căţărare de 15 kilometri, cu o pantă medie de 5% şi cu zone de 14%. Competiţia a fost organizată de ciclism.ro în colaborare cu Club Sportiv Sport Project, organizatorul Turului Ciclist al Sibiului (link). Printre de cei 105 sportivi participanţi, cicliştii de la Tibiscus s-au clasat astfel:

  • Maus Ionaşcu – locul I, prin care și-a adjudecat titlul de „King of the Mountain”
  • Alex Almăjan – locul II

Echipa de ciclism Bike For All din Arad, împreună cu Consiliul Judeţean Arad, ne-au invitat, în data de 7 iulie, la primul eveniment de ciclism montan organizat la Moneasa – Moneasa MTB Maraton. Supranumită “Perla Munţilor Apuseni”, staţiunea Moneasa este situată într-o depresiune din Valea Moneasa, la poalele munţilor Codru Moma, la o altitudine de 290 metri. Moneasa este înconjurată de dealuri cu păduri de foioase şi conifere, climatul este blând, fiind ferită de curenţi reci şi de căldurile excesive. A fost traseul ideal pentru un concurs de ciclism desfăşurat când afară sunt peste 30 de grade, chiar dacă nici aici n-a fost răcoare. Traseul extraordinar de frumos şi bine marcat, organizatorii bine intenţionaţi şi atenţi la orice detaliu al cursei, concurenţi cu drag de sport şi relaxare, toate au făcut deliciul unei prime ediţii reuşite a maratonului de la Moneasa. Printre cei peste 250 de sportivi, români şi maghiari, care au luat startul s-a aflat şi echipa de 16 ciclişti de la DHS Tibiscus, care a reuşit un rezultat peste aşteptări, cucerind 12 locuri pe podium, la diferite trasee și categorii:

  • La traseul de 55 km:

-Cristian Jidovu – loc I traseu 55 km

-Martin Speth – loc I traseu 55 km

-Ramona Covaciu – loc I traseu 55 km

-Laurenţiu Bogdănescu – loc II

-Martin Speth – loc III

  • La traseul de 30 km:

-Zsolt Kovacs – loc I

-Darius Radu – loc I

-Raluca Zvâncă – loc I

-Gergo Kovacs – loc II

-Bitză Nădăştean – loc II

-Timea Zaban – loc II

-Marian Manole – loc III

În acest weekend, Surmont Club ne-a invitat la Azuga, pentru un alt concurs de anduranţă în idilica vale Azuga şi în peisajul nepreţuit al munţilor Baiului, acolo unde potecile întinse şi line se împletesc cu cele abrupte şi tehnice. Aflat la a treia ediţie, Surmont MTB Challenge se adresează tuturor cicliştilor montani, de la amatori entuziaşti până la competitori căliţi şi experimentaţi. Participanţilor le-au stat anul acesta la dispoziţie 3 trasee de dificultate diferită şi mai multe categorii de concurs, astfel încât fiecare să se poată simţi în largul sau pe parcursul acestei confruntări. Două locuri pe podium au fost ocupate şi la acest concurs de ciclişti de la DHS Tibiscus Team: Marius Ionaşcu – locul I, Vanessa Plumbotă – locul I.

Tot în acest weekend, vestul Ungariei, lângă Pecs, a fost gazda a două etape din Lakics KFT Kupa ediţia 2012, un „face-lifting” al cunoscutului campionat de ciclism pe şosea pentru amatori din Ungaria care până acum s-a numit Tour de Pecs. Etapa a 6-a (desfăşurată sâmbătă) a constat într-o cursă care a avut loc pe traseul Komló – Mánfa – Sikonda – Komló (94.2 km), locul I la categoria Hobby fiind adjudecat de Alex Almăjan de la C.S. Tibiscus. Etapa de duminică a constat într-o cursă pe traseul Pécs Üszögpuszta – Ipari városrész – Bogád – Ellend – Hásságy – Belvárdgyula – Pécs, Üszögpuszta (114 km). Pe traseu, Alex a suferit o accidentare severă în urma căreia a necesitat îngrijiri medicale, atât la spitalul din Pecs cât şi la cel de urgenţe din Timişoara.

Bioeel Triatlon Challenge s-a desfăşurat la Târgu Mureş – Sângeorgiu de Mureş în 7 iulie, fiind un X-terra triatlon cu 1000 metri înot, 28 km MTB şi 8 km alergare. Cursa este etapa a doua a circuitului Bioeel Triathlon Grand Prix România. Într-o zonă minunată a ţării, sportivii participanţi au terminat cu bine un traseu extraordinar, printre laureaţi fiind şi Gabriel Faluşi (loc III individual) şi Vanessa Plumbotă (loc I ştafetă) de la C.S. Tibiscus.

Apusenii, munţi mai mici ca alţii ai noştri, dar care sunt încărcaţi cu istorie şi frumos, merită să aibă un maraton. De aceea organizorii Maratonului Apusenilor, desfăşurat la Băişoara, sâmbătă 7 iulie, au ales un traseu ce se desfăşoară în masivul Muntele Mare, între staţiunea Muntele Băişorii şi cursul superior al râului Săgagea-Poşaga, afluent de stânga al Arieşului. Pe dealuri pitoreşti, concurenţii au alergat „hoinari prin trecut”, atât prin sătucele Săgagea şi Belioara, cât mai ales pe la Crucea Crencii, Bocşeşti, Dealul Bilii, La Măteoaie, Româneasa, Ştiolne, Zăpodie, locuri cu “colibe” (case modeste) şi grajduri folosite (încă!) doar vreo trei luni pe an de mocanii ce urcă “la vărat/la muntărit”. Printre sutele de alergători, Florian Dobrin de la C.S. Tibiscus s-a clasat pe locul II.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

14 + 18 =