Acum citesti
Entuziasm, adrenalină şi spectacol la cea de-a şaptea ediţie a maratonului Prima Evadare

Cu mic, cu mare, profesionişti sau amatori, susţinătorii acestora sau simpli spectatori, toţi au împânzit, duminică 10 mai, pădurile din Vechii Codri ai Vlăsiei, pe traseul consacrat al celui mai mare maraton de ciclism cross-country din Estul Europei şi cel mai popular concurs de acest gen din România – Prima Evadare. A fost cea mai spectaculoasă ediţie, atât din punct de vedere sportiv, cât şi al premiilor de peste 7.000 de euro. Au fost create mai multe categorii de vârstă pentru copii, depăşindu-se recordul de participare stabilit anul trecut pentru cei mai mulţi sportivi prezenţi dintr-o ţară străină – 63 de bulgari. În paralel cu competiţia sportivă s-a desfăşurat cel mai mare concurs  de fotografie  din România dedicat unei curse de ciclism. Şi aici fondul de premiere a crescut şi a ajuns la o valoare totală de 8.200 de lei, în acest an existând cinci categorii de întrecere.

Participants - ActionDe la start şi până la finiş a existat un grup de ciclişti experimentaţi care s-a detaşat încă de la început de ceilalţi participanţi, între aceştia dându-se lupta pentru trofeul din acest an, toţi impunându-se fără probleme la categoriile la care au concurat. Încă de la primii kilometri au existat numeroase încercări de evadare şi sprinturi, fără însă să existe desprinderi decisive. Lupta a început a se cristaliza spre sfârşitul zonei de plat, la jumătatea cursei, la Palatul Ghica, primul trecând Ştefan Morcov, cu un avans de 19 secunde faţă de urmăritori. “N-am vrut să risc mai departe, m-am străduit doar să câştig la categoria mea”, a spus sportivul care a reuşit să învingă pentru a patra oară pe ciclocros.

“În pădure şi în zona de lângă lac s-au făcut cărţile. Până la urmă s-a văzut că au fost două echipe puternice, Giant şi BikeXpert Racing, membrii lor ajutându-se întrei ei şi colaborând într-o oarecare măsură”, ne-a declarat fostul ciclist profesionist Alex Ciocan, locul 4 la categoria Elite. Astfel, la următoarea pătură de cronometraj, Marius Petrache (BikeXpert Racing) şi Răzvan Jugănaru (Giant), au avut un avans de 12 secunde faţă de un grup de trei urmăritori, condus de Alexandru Stancu, coechipier cu Marius. La ultimul punct de control, cu circa 10 kilometri înainte de linia de finiş, lucrurile erau clare: lupta se va da între cei trei, Stancu reuşind să-i prindă pe cei doi din frunte. A câştigat la sprint Petrache, favoritul cursei, urmat de Jugănaru şi Stancu.

Foto Cristian Vasile - Prima Evadare (1)“A fost o cursă destul de grea, pentru că pe toată durata ei au fost atacuri. Sunt foarte mulţumit de rezultat şi de timpul realizat”.  (Marius Petrache)
“Ştiam că o să avem de furcă cu noroiul. Era normal, a plouat în ultimele zile. Dar a fost bine că au existat variante pe unde puteai să ocoleşti, să treci fără nicio problemă. Farmecul curselor de mountain bike este dat de terenul accidentat pe care se organizează. Obiectivul echipei noastre a fost să avem un reprezentat pe podium şi ne-a ieşit tactica”.  (Alexandru Stancu)

“A fost o cursă foarte disputată. Toţi adversarii au fost puternici. M-am simţit excelent, am făcut tot ce am putut, doar că am avut puţină neşansă la final”. (Răzvan Jugănaru)

La câteva secunde distanţă de cei trei au ajuns cicliştii de la Giant, Málnási Jozsef Attila şi Emil Dima, de la categoria 15-19 ani, care s-au aflat pe întreaga durată a cursei în plutonul fruntaş.

Un duel intesant au oferit Levente Gyorgy şi Istvan Csergedi (Mureş Cycling). Fără adversari la categoriile lor, şi ei s-au aflat toată cursa în plasa liderilor. Şi între cei doi diferenţa a făcut-o sprintul, Istvan Csergedi (categoria 30-39 de ani) ajungând cu câteva secunde mai devreme faţă de concurentul de la categoria de vârstă superioară (40-49 de ani). O menţiune în plus pentru Levente Gyorgy, câştigătorul celor mai multe curse de la Prima Evadare, 5, învingând de fiecare dată de când a fost introdusă această grupă de vârstă în concurs!

Participants - ActionSpectaculoasă a fost şi lupta la categoria 20-29 de ani, cu schimbări de lider pe parcursul cursei. Adrian Dumitru (Giant), aflat la început în fruntea acestei grupe de vârsta, a fost depăşit la sprint de Ciprian Comişan (Explorer Bike). Categoria a fost câştigată de Timotei Păcurar (NoMad Merida CST), care a ocupat şi locul 8 în clasamentul general. “Am stat multă vreme cu plutonul şi am fost la un moment pe locul patru, după cei trei care au ajuns în final pe podium. Dacă aş fi ştiut cum se prezintă traseul, mi-aş fi umflat mai puţin roţile, ca să mă adaptez mult mai bine şi să obţin o poziţie şi mai bună la general. Dar a fost OK şi aşa. N-am avut emoţii că nu voi câştiga la categoria mea de vârstă”.  (Timotei Păcurar)

La feminin, Irina Dumitru s-a impus fără probleme, pentru a doua oară consecutiv, cu aproape 5 minute avans faţă de Monica Cojocaru (Giant). Învingătoarea a declarat: “N-am avut nici o strategie. Am pornit de la start cu primul pluton, cu băieţii. Apoi, în cea mai mare parte a cursei am mers mai mult singură. Ultimul kilometru mi s-a părut că a durat cât toată cursa. De obicei, noroiul mă deranjează. Spre deosebire de anul trecut, la această ediţie nu mi-a creat prea multe probleme”.

Participants - ActionLa categoria peste 50 de ani, câştigătorul ultimelor două ediţii, Marius Nichiforescu (C.S. Euxin Constanţa) a avut un rival puternic în persoana antrenorului de la Giant, Giorgios Giorgiadis, fost ciclist. S-a impus grecul, proaspăt trecut la această categorie de vârstă.

La Tandem, Cătălin Mantescu (Giant) a câştigat pentru a treia oară, de fiecare dată însă cu un alt coechipier (în acest an cu Cătălin-Gabriel Neagu), iar George şi George Andrei Porumb au câştigat pentru a doua oară consecutiv la categoria Familie 9-14 ani, părinte şi copil.

La categoriile nou create în acest an au câştigat Mihai şi Dragoş Brânză (Familie 4-8 ani, părinte şi copil) şi Alin şi Tedi Toader (Familie 9-14 ani, rudă şi copil).

Să subliniem efortul depus de cicliştii care s-au aflat pe traseu, toţi demonstrând spirit de învingători. Ultimul dintre cei care au ajuns la Snagov a fost un copil care a concurat la noua categorie propusă de organizatori Familie (părinte şi copil sub 8 ani), el trecând linia de sosire după mai mult de 8 ore de pedalat! S-au înscris 18 copii până în 8 ani, iar 10 dintre ei au reuşit să încheie cursa. La competiţie au fost prezenţi pe listele de start 67 de copii, 49 ajungând la sosirea de la Snagov.

Participants - ActionLa această ediţie, numărul cuplurilor înscrise a fost mai mare ca în anii precedenţi, 52, 44 ajungând cu bine la final, cu 10 mai multe decât anul trecut. Au câştigat Daniela Negulescu şi Severian Craiu, care au participat pentru primă oară la această categorie, ei declarând: “A fost o organizare frumoasă şi vom veni şi la anul”.

Şi la categoria Companii numărul celor care au dorit să participe a crescut faţă de anul trecut, de la 268 la 322. Faţă de ediţia precedentă, Ericsson Telecommunication a făcut schimb de locuri în frunte cu Renault România, iar HP a trimis cea mai numeroasă echipă, 89 de membri, care i-a adus în final locul trei.

Să mai spunem că s-au înscris 3.075 de concurenţi, 2.633 luând startul şi 2.293 încheind cursa. Dintre cele 262 de concurente, 224 au luat startul şi 204 au ajuns la Snagov. Nu în ultimul rând, dintre sportivii veterani, 62 s-au înscris, 56 au plecat în cursă şi doar 3 au abandonat.

Participants - ActionTimpul a ţinut până la urmă cu cei care au venit la concurs, indiferent de postură. Deşi în Bucureşti a plouat dimineaţa, la marginea Capitalei vremea a fost mai bună, disputa palpitantă din frunte atrăgându-i parcă atenţia şi soarelui care a ieşit de după nori să vadă finalul cursei.

Organizatorii au făcut toate eforturile posibile pentru a-i ajuta pe participanţii aflaţi în dificultate în timpul competiţei, cu o zi înainte uscând cu ventilatoare puternice mai multe zone noroioase de pădure. Din păcate, spectacolul aerian pregătit împreună cu Şoimii României şi o echipă de paraşutişti ai Aeroclubului României n-a mai avut loc. Se pare că din motive de securitate, în ultimul moment nu s-a acordat intrarea în spaţiul aerian controlat de Aeroportul Otopeni.

Câteva cifre interesante ale ediţiei:
●      concurenţi înscrişi – 3.075, din care 2.633 au luat startul şi 2.293 au terminat cursa
●      au fost prezenți sportivi din 18 țări
●      cei mai mulţi sportivi dintr-o ţară străină – 63 de bulgari
●      numărul participantelor la categoria Feminin Open – 262 (204 au încheiat cursa)
●      numărul concurenţilor la categoria Elite Open, dedicată sportivilor legitimaţi – 18
●      numărul fotografilor participanţi la concursul Foto Hobby – 40
●      cel mai vârstnic concurent – 68 de ani
●      cel mai tânăr participant – 6 ani
●      numărul copiilor sub 15 ani – 67, 49 ajungând la finiş
●      numărul companiilor înscrise în categoria dedicată – 17, cu 322 de reprezentanţi
●      numărul voluntarilor – 260
●      televiziuni prezente – 6
●      câte 30 de premianţi la tombola concurenților şi voluntarilor
●      Premii de peste 7.000 euro
●      Premiul câştigătorului: 1.200 de lei
●      Fond de premiere sportivi legitimaţi: 4.800 de lei
●      Fond de premiere la categoria Feminin: 3.000 de lei
●      Fond de premiere la concursul de fotografie “Foto Hobby” de 8.200 de lei
●      Fotografii realizate la concursul “Foto Hobby” – 20.000
●      Cupluri concurente – 52, dintre care 44 au trecut linia de sosire.

Emoţiile încep acum pentru cei 40 de participanţi la concursul de fotografie “Foto Hobby”, pentru că la cea mai mare competiţie de ciclism din Europa de Est are loc şi cel mai mare concurs  de fotografie  din România dedicat unei curse de acest gen. În acest an au existat cinci categorii de întrecere, cu câte trei premii la fiecare constând în bani şi accesorii de specialitate. Coordonatorul concursului, a cărui competiţie se anunţă aproape la fel de spectaculoasă ca cea pe două roţi, este autorul proiectului Bucureștiul Optimist, Cristian Vasile (Igu).

Cercetașii României au administrat un punct de alimentare, Clubul de offroad Corb44 a ajutat si în alte puncte unde era nevoie de intervenția lor pentru ajutarea concurenților pe traseu, iar elevii de la școlile din localitățile prin care a trecut plutonul au încurajat sportivii alături de famiile şi de prietenii acestora.

Participants - ActionÎmpreună cu partenerii i-Rewind, organizatorii au oferit concurenţilor câte o aplicație prin care este creat un scurt film cu fiecare participant, care poate fi descărcat şi distribuit pe reţelele sociale. În premieră, participanții au primit prin SMS informări şi timpul final la sosire.

Anul acesta la concursul Prima Evadare, cicliștii au putut adăuga o valoare în plus efortului lor de a parcurge cei 55 de kilometri: să-i ofere unui copil dintr-un centru de plasament un viitor mai bun. Astfel, prin programul educațional Ajungem MARI, copiii instituționalizați și din medii defavorizate vor participa săptămânal la mai multe cursuri interactive și la vizite educative și motivaționale în spaţii culturale sau la diferite locuri de muncă. Ajungem MARI le-a propus cicliștilor să devină fundraiseri și să pedaleze la Prima Evadare şi pentru șansa la educație a unui copil dintr-un centru de plasament, strângând bani din donațiile prietenilor.

Evenimentul a fost organizat de Clubul NoMad Multisport şi s-a bucurat de parteneri entuziaști, precum Red Bull, BCR, Samsung, Merida, CST, Skoda, Ciuc, Hotel Caro şi High5.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

6 − 5 =