Acum citesti
Marius Petrache: Mi-am propus să câștig majoritatea competițiilor la care particip

Chiar dacă mulți participanți ai Primei Evadări au participat pentru distracție sau din pasiune, acest lucru nu înseamnă că niște sportivi, acolo în fața plutonului, nu s-au duelat pe până la ultimul strop de energie pentru victorie. Câștig de cauză a avut tot învingătorul de anul trecut, Wouter Cleppe, dar belgianul a dat piept unei concurențe acerbe din partea riderilor români în acest an. Marius Petrache a fost cel care era cât pe ce să-i “sufle” primul loc flamandului, dar a trebuit să se mulțumească cu locul secund. De această dată. Departe de a fi un novice în ale pedalatului, bucureșteanul de 25 de ani are tot atâtea titluri de campion național câștigate într-o multitudine de discipline: șosea, velodrom, ciclocros și mountain bike. După o perioadă mai puțin fastă, el revine în forță în 2012. Dar mai multe ne povestește el.

  • Salut Marius! Te-ai despărțit de echipa pentru care ai evoluat anul trecut și anul acesta concurezi pentru EmmedueSport. Ce așteptări ai de la tine și de la această nouă colaborare?

M-am despărțit fără niciun regret de echipa pentru care am alergat anul trecut, iar anul acesta va fi o plăcere să alerg pentru EmmedueSport. Așteptările mele pentru competițiile la care voi alerga sunt foarte ridicate deoarece sunt foarte bine pregătit fizic și moral. În legătură cu colaborarea cu EmmedueSport , mă aștept să fie de lungă durată și cu rezultate foarte bune din mai multe puncte de vedere. Oricum, trebuie să aduc mulțumiri sponsorilor Sidi și Felt pentru ajutorul pe care mi l-au acordat. Sunt doi parteneri puternici alături de care sper să fiu ceva vreme.

  • Ai fost cel mai bine clasat sportiv român la Prima Evadare. Cum te simți după această performanță? Ce ți-a lipsit ca să căștigi?

Faptul că am fost cel mai bine clasat sportiv român la Prima Evadare este de bun augur. Mi-am dovedit mie, dar și altor persoane că sunt capabil să-mi îndeplinesc obiectivele. După această performanță mă simt „normal”, sunt în parametri buni pentru a face performanță pe viitor la alte competiții mai importante sau mai dificile. Cel mai important este că îmi voi menține  și-mi voi ridica aceste standarde pentru a evolua din ce in ce mai bine!

Recunosc că nu mi-a lipsit foarte mult pentru a câștiga. Am avut ceva probleme tehnice în ultimii kilometri, mi-a ieșit piciorul din pedală și o parte a acesteia era blocată, așa că până am reușit să îmi prind din nou piciorul, Wouter Cleppe (câștigătorul cursei) a accelerat și astfel a reușit să ia puțin avans, pe care l-a păstrat până la sosire. Consider că dacă aș fi sosit cu el la sprint aș fi fost în ușor avantaj. Fiind și ciclist de pistă și de șosea cred că am abilități mai dezvoltate in privința sprintului. Chiar dacă m-ar fi învins cu 5 secunde în urma unui atac înainte de sosire sau cu 50 secunde cum s-a întâmplat acum, pentru mine este ok. Cred că mi-ar fi fost mai greu să accept o înfrângere la câteva secunde.

  • Este un etalon pentru tine această întrecere sau țintești să câștigi competiții mai dificile?

Această competiție a fost un fel de etalon pentru mine deoarece am luat startul alături de sportivi străini puternici. Chiar dacă nu ar fi fost aceștia la start, tot ar fi fost sportivii noștri, deloc de neglijat. Prima Evadare este totuși un etalon, dar din punct de vedere al mediatizării, al expunerii. Toate atenția este concentrată asupra acestei întreceri, iar vizibilitatea sponsorilor este mai bună decât oriunde. Anul acesta mi-am propus să câștig majoritatea competițiilor la care voi participa sau măcar să obțin rezultate cât mai bune indiferent de cursa la care voi lua startul.

  • Care sunt cele mai importante obiective pe care le ai pentru sezonul acesta?

Cele mai importante obiective pentru anul acesta sunt, așa cum am spus și mai sus, majoritatea competițiilor la care voi participa. Concurez pentru a fi cel mai bun și sper să reușesc, cu toate că niciun sportiv nu poate câștiga absolut toate cursele, indiferent de sportul pe care îl practică. Mai sunt și zile nefaste…

  • Ce părere ai despre nivelul riderilor români de XC? În opinia ta, ce le-ar trebui ca să devină și mai valoroși?

Nu cred că sunt în măsură să comentez nivelul riderilor români de XC. Consider că fiecare ar trebui să știe la ce nivel este și unde vrea să ajungă. Așa cum și eu am nevoie de curse cu dificultate ridicată și de sportivi de nivel înalt cu care să-mi pot măsura și depăși limitele, probabil că același lucru este valabil pentru toată lumea.

  • Ce tip de competiții de mountain bike preferi? Argumentează-ți alegerea!

Prefer orice fel de competiție de ciclism. Ca să răspund strict la ce ai intrebat, voi spune cross-country olimpic. Îmi place pentru că se desfășoară pe un circuit relativ scurt, rapid, tehnic, cu puncte de schimbat roți sau bicicletele cu totul, in funcție de ce se defectază. Poate îmi place și pentru că se aseamană oarecum cu jocul unei competiții de sprint pe velodrom: schimbări bruște de direcție, sprinturi, urcări-coborâri și așa mai departe

Îmi place și maratonul, unde efortul este progresiv pe distanțe mai lungi. Mă descurc bine la ambele probe (XC și XCM) și, sincer, îmi face plăcere să alerg indiferent că este XC sau maraton.

  • Dorești sa le transmiți ceva cititorilor noștri?

Cititorilor le-aș dori să le transmit o stare de bine și chef de pedalat, indiferent că pedalează spre serviciu, la concursuri sau până la magazin!

Vezi Comentarii (8)
  • La ce fel de competitii ti-ai propus sa participi, pentru a putea sa castigi majoritatea? La Maros am observat ca deocamdata suntem mult in urma strainilor ca ciclism. Care crezi ca sunt caile pentru a micsora aceasta diferenta si cand crezi ca o sa fii in stare sa-i ajungem?

  • Nu cred ca suntem foarte departe de ciclistii straini. Cel mai probabil, asa cum am scris si in interviu, pentru a reduce diferenta trebuie sa alergam multe curse de nivel ridicat. Dupa cum vad , in Romania se organizeaza putin cate putin curse destul de importante la care sportivii straini sa fie interesati sa participe.

  • Felicitari Marius pentru performanta obtinuta, ar fi fost frumoasa o sosire la sprint cu Cleppe, o asemenea cursa merita un final mai palpitant, dar poate la anu il dai jos pe belgian de pe prima treapta.

  • Multumesc Dan. M-am uitat la clipuri. Abia astept filmul 😀

    Multumesc Musashi. Si eu ma asteptam la o sosire la sprint dar in ultimii km mi-a iesit piciorul din pedala si cum aveam o parte a pedalei mai greu functionala, pana am nimerit partea buna, l-am pierdut. Plus ca a accelerat-o frumos pe ultima parte :))

    In rest,totul a fost super ok !

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 5 =