Liege-Bastogne-Liege, bătrâna doamnă a ciclismului

Puține alte curse sunt îmbrobodite cu atâta farmec pe cât sunt clasicele de primăvară. Sunt curse datând de pe vremea când schimbătorul de viteze era privit ca o lucrare a diavolului și câștigătorul cursei nu era demn de victorie dacă nu suferea cumplit ca să pună mâna pe ea. Tărâmul nimănui dintre Franța și Germania, a fost și este gazda acestor mari întreceri care au împletit în jurul lor așa de multă tradiție și atât de multe pasiuni. Dacă flamanzii se mândresc de aproape 100 de ani cu Turul Flandrei, valonii le-o luaseră demult înainte cu Liege-Bastogne-Liege, bătrâna doamnă a ciclismului.

Cea mai veche cursă de ciclism

Liege-Bastogne-Liege este cea mai veche cursă de ciclism din lume și printre evenimentele sportive mondiale cu cea mai lungă tradiție. Prima ediție a sa a avut loc cu câțiva ani înaintea debutului Jocurilor Olimpice moderne și s-a consumat într-o primăvară banală din anul 1892. Însă istoria sa a fost una sinuoasă, cu momente dificile și decizii îndoielnice.

Inițial, cursa organizată de ziarul L’Expresse a fost dedicată doar amatorilor. La acea vreme, conceptul de competiții de ciclism, fie ele profesioniste sau de amatori, nu era încă prea limpede definit și întrecerea valonă avea mai mult un rol de emancipare a populației din sudul Belgiei ca răspuns la activitățile sportive întreprinse de flamanzii din nord. Una peste alta, Leon Houa a fost primul învingător în Liege-Bastogne-Liege, după ce a pedalat timp de 11 ore.

După doi ani, organizatorii au permis participarea profesioniștilor, dar după aceea cursa nu s-a mai ținut timp de 14 ani. Anul 1908 a marcat reluarea întrecerii, după care doar anii războaielor au mai întrerupt-o. În 2012, va avea loc cea de-a 98-a ediție a La Doyenne (Bătrâna Doamnă), cum este poreclit acest periplu valon pe două roți.

Ardenii cei vicleni

Întrecerea dintre cele două orașe belgiene nu pare prea complicată, mai ales că Ardenii nu mai aduc deloc a lanț muntos. Dar nimic nu poate fi mai fals. O scurtă privire aruncată peste profilul întrecerii ne dezvăluie un drum de aproape 100 de kilometri liniștit de la Liege la Bastogne. Însă calea de întoarcere este o călătorie peste niște dealuri chinuitoare care vin la pachet cu o vreme cel puțin capricioasă.

Pe parcursul care însumează circa 255 de kilometri sunt presărate 11 urcări, dintre care 9 pe partea de întoarcere. Cu lungimi cuprinse între unul și 4 kilometri și cu pante medii care ating chiar și un amețitor 12%, aceste rampe ardeneze sunt o intimidare pentru psihic și o un travaliu pentru fizic. Pentru a îndrăzni să viseze la victoria finală, un pretendent trebuie să aibă agerimea unui sprinter, rezistența unui ruleur și plămânii unui cățărător. Sau mai simplu, să fie de toate într-unul singur. Și pe lângă acestea, sângele rece și mișcările atent calculate ale unui șahist trebuie să se regăsească în fiecare mutare făcută pe măsură ce plutonul se apropie de Liege.

Totuși, mai este ceva acolo, deasupra norilor, care nu știe ce este mila. Arareori binedispusă, vremea aflată sub dictatura Mării Nordului este cel mai de temut jucător din această ecuație. Când mai generoasă, când mai haină, ea dispune de soarta cicliștilor în acea zi de la sfârșitul lui aprilie. În ultimii ani, soarele a deținut rolul principal, dar în unele ediții, precum cea din 1980, plutonul a fost decimat de ninsoarea care cădea necontenit. Lui Bernard Hinault, învingătorul acelei curse pentru supraviețuire, i-au trebuit 3 săptămâni pentru a-și putea mișca în voie degetele mâinii stângi după ce istovit a ajuns la Liege.

Scena este pregătită

După plecarea din Liege, plutonul parcurge agale cei 90 și un pic de kilometri până în Bastogne, după care îi așteaptă lungul drum înspre Ans, suburbia urbei pe care o părăsiseră cu doar câteva ore în urmă. Niște dealuri aspre aștern înaintea acestor chesonieri ai șoselelor câteva cățărări care impun un efort sisific, dintre care cele mai necruțătoare sunt Cote de Stockeu, La Redoute și Cote de Saint-Nicolas. Maeștri ai pedalelor ca Eddy Merckx sau Moreno Argentin le deslușiseră secretele încă de la prima cunoștință cu acestea și acum și-au câștigat un loc fruntaș printre legendele acestui sport și ale acestei curse, privindu-i pe cutezătorii actuali cu o compasiune aproape disprețuitoare. Drumul spre cărțile de istorie este cel mai greu posibil, dar este cu putință. Și trece prin Valonia, într-o după-masă de duminică.