Acum citesti
Încă o dată-n infern: Paris-Roubaix

De 116 ani încoace, cicliștii pedalează, o dată pe an, în infern. În Infernul Nordului, ca să fim expliciți. Porecla pe care și-a câștigat-o cursa Paris-Roubaix rezumă cel mai bine esența acestei întreceri. Agonie, extaz, răsturnări de situații, căzături cât cuprinde, drame și învingători. Toate aceste lucruri într-o singură după-masă de Paște, undeva în nord-estul Franței, în apropiere de granița cu regiunea flamandă a Belgiei. Întreaga aventură este detaliată în rândurile de mai jos.

Scurt istoric

Paris-Roubaix este o cursă clasică de primăvară care are loc în fiecare an în luna aprilie, în nord-estul Franței. În lungime de 260 de kilometri, este una dintre cele mai vechi curse de ciclism din lume, prima ediție fiind organizată în 1896. Până în prezent au avut loc 109 ediții din cauza întreruperilor impuse de cele două Războaie Mondiale.

Cursa a fost fondată de Theodore Vienne și de Maurice Perez, doi mici industriași din Roubaix care activau în domeniul textil. După ce construiseră un velodrom în respectiva localitate, în 1895, s-au gândit la o metodă prin care să îl popularizeze, zona orașului Roubaix fiind considerată una prea rurală pentru cursele de ciclism. Dar Vienne și Perez au intuit potențialul pe care îl are un astfel de eveniment sportiv și entuziasmul cu care va fi primit de către localnici, așa că au insistat și i-au convins pe cei de la cotidianul Le Velo să îi ajute în organizare. Premiul oferit de cei doi industriași era substanțial: 1000 de franci, adică echivalentul salariului pe 7 luni al unui miner. Astfel, în data 18 aprilie 1896, germanul Josef Fischer câștiga prima ediție a cursei Paris-Roubaix. Pe deasupra, și velodromul din localitate a fost popularizat, finalul întrecerii având loc pe acesta.

De ce Infernul Nordului?

Imaginează-ți că ai de pedalat 260 de kilometri, adesea cu o medie orară care depăşeşte 40 de km/h. Pe urmă, închipuie-ți că ești pe un drum aflat la malul Mării Nordului și că vântul bate cu putere. Dacă ai noroc, este doar soare și praf. Dacă nu, plouă și temperatura este destul mică. Dar nu de asta trebuie să îți faci griji, ci de noroiul care va acoperi drumul şi pe tine. Poza din stânga ar trebui să fie mai edificatoare. Cu toate acestea, drumul în sine este cireașa de pe tort, pentru că este presărat cu 27 de sectoare de piatră cubică. Exact, nu există asfalt, ci doar bolovani care acum câțiva zeci de ani erau folosiți la construcția drumurilor. Dar discutăm un pic mai târziu despre pavate. Acum, că ți-ai făcut o imagine asupra cât de dificilă este această cursă, gândește-te că altceva i-a dat porecla de Infernul Nordului. În Primul Război Mondial, linia frontului de Vest a trecut aproximativ de-a lungul traseului cursei. După pauza de 4 ani, în 1919 când s-a organizat prima ediție de după război a cursei, ruta arăta exact ca un infern: copaci ieșiți din rădăcini, cadavre prin tranșee, mașini abandonate, sate devastate și toate ororile pe care acel război le-a adus asupra Franței. Până și aerul era irespirabil.

Secțiunile de pavate

Farmecul cursei, cel puțin în zilele noastre, sunt porțiunile de pavate, cu lungimi cuprinse între 300 și 3.700 de metri. Un supliciu pentru sportivi, un deliciu pentru noi, acestea sunt zonele unde adesea se decide câștigătorul cursei. Cele mai bune porțiuni se află într-o stare asemănătoare celei din poza din dreapta. Cât despre cele mai puțin bune, va trebui să urmărești cursa ca să te convingi singur. Totuși, pavatele nu au fost mereu punctul de atracție. De fapt, până la finele anilor 40, cursa se desfășura în integralitate pe astfel de drumuri. Treptat, odată cu reconstrucția Franței, traseul cursei s-a mutat pe drumurile proaspăt refăcute. Asta până în anii 60, când s-a fondat asociația Les Amis de Paris-Roubaix, care a militat pentru conservarea şi readucerea cursei pe drumurile pavate. Și au reușit, cursa fiind mutată pe diferite porțiuni de piatră cubică special întreținută și conservată pentru această întrecere. Interesant este faptul că niciuna din porțiunile pavate nu mai este deschisă circulației publice, fiind păstrate doar pentru cursa desfășurată în aprilie. Totodată, aceeași asociație se ocupă și cu descoperirea de noi porțiuni pe unde ar putea trece Paris-Roubaix.

Dintre cele mai renumite sectoare de pavate amintim: Le Carrefour de l’Arbre, Tranșeea Arenberg sau Auchy-lez-Orchies.

Biciclete speciale pentru Paris-Roubaix

Dacă pentru ciclist Paris-Roubaix este o cursă solicitantă, pentru biciclete este de multe ori una imposibilă. Defecțiunile mecanice sunt un lucru frecvent și nici cele mai performante cursiere nu fac mereu față. Deseori, cadrele se rup, la fel și furcile sau roțile, penele de cauciuc sunt la ordinea zilei, iar praful face ca orice schimbător să se deregleze sau să nu mai funcționeze bine. Așadar, uită de aerodinamică, biciclete de 7 kilograme, anvelope late de 22 de milimetri sau roți foarte ușoare. Paris-Roubaix necesită cursiere care să reziste și care să ofere un dram de confort.

În foarte multe cazuri, cicliștii folosesc biciclete de ciclocros când participă în Paris-Roubaix. De fapt, Roger De Vlaeminck, poreclit Țiganul, cel care deține recordul de victorii în această cursă, 4 la număr, era un ciclocroser desăvârșit, fiind campion mondial la această disciplină în anii 70. Deci, să nu crezi că este ceva anormal când o să observi o cursieră cu mantele de frână amplasate în parte de sus a ghidonului.

Anii 90 au marcat apariția suspensiilor pentru biciclete și, chiar dacă erau destinate mountain bike-urilor, câțiva producători au încercat să integreze inovația într-o cursieră care putea să facă față pe traseul unei curse ca Paris-Roubaix. Mai jos este prezentat un prototip al celor de la Bianchi, model care a fost un eșec total în ediția din 1994 a Paris-Roubaix deși a fost folosit de favoritul la victorie, motiv pentru care s-a renunțat la dezvoltarea acestuia (foto dreapta).

Câștigătorul ia totul

Despre Paris-Roubaix, unii rutieri au opinat că este cea mai mare aberație posibilă, iar alții că este o cursa interesantă. Însă afirmația lui Theo De Rooy, făcută în 1985, după ce a abandonat este edificatoare: Este cea mai de rahat cursă posibilă! Te umpli de noroi și de mizerie, muncești ca un animal, mergi prin noroi, ai noroi între dinți, cazi tot timpul… este o prostie! Întrebat de reporter dacă se mai întoarce anul următor să participe, olandezul a replicat cu un surâs sincer pe buze: Normal! Este cea mai frumoasă cursă din lume!

A fi învingător în Paris-Roubaix este un bilet spre istoria ciclismului. Nu există învingător al acestei curse care să nu fi fost un ciclist mare sau să fi devenit un antrenor important după. Cum ziceam, Roger De Vlaeminck este patronul acestei curse, cu 4 victorii la activ. Pe langă el, multe alte victorii au fost de domeniul fantasticului. Dirk Demol a câștigat cursa în 1988 după o evadare de 222 de kilometri, iar Eddy Planckaert l-a învins la sosire pe Steve Bauer la o diferență de 1 centimetru în ediția din 1990.

Și cum cursa Paris-Roubaix nu este una obișnuită, nici trofeul obținut în urma victoriei nu putea fi. Învingătorul primește o bucată de piatră cubică luată dintr-una din porțiunile aflate de-a lungul traseului cursei.

Vezi Comentarii (7)
  • – Paris – Roubaix – Duminica, 08 Aprilie, h14:00, Eurosport(Live)
    – Amstel Gold Race – Duminica 15 Aprilie, h16:00, Eurosport(Live)
    – Fleche Wallonne – Miercuri 18 Aprilie, h15:30, Eurosport(Live)
    – Liege-Bastogne-Liege, Duminica 22 Aprilie, sper ca pe Eurosport
    – vreo 85 de zile pana la startul Tour de France :-))

    Poate ma repet dar imi place asta http://www.youtube.com/watch?v=W1QXKjc1nLY

    Asa ca pedalati pe biciclete si uimiti-va la tv 🙂

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × 3 =