Acum citesti
Turul Sibiului, Cursa Sponsorilor: În aşteptarea cicliştilor profesionişti

Nu sunt în joc puncte UCI, nu se câştigă bonificaţii sau premii în bani şi nici tricouri galbene. Este în joc doar orgoliul cicliştilor sibieni amatori, aflaţi faţă în faţă cu un traseu de 21 kilometri. Un traseu scurt, dar intens. În aşteptarea cicliştilor profesionişti, prima tură de pedală în Turul Ciclist al Sibiului 2013 va fi dată sâmbătă 29 iunie de rutierii amatori sibieni, care se vor întrece într-o competiţie dedicată sponsorilor acestei a treia ediţii. Înscrierile din ultimele zile au ridicat numărul participanţilor la peste 180.

cursa_sponsorilor_sibiu_2013

Întrecerea sponsorilor va avea loc între orele 9 – 12. Concurenţii se vor alinia pentru start la ora 9 pe Calea Poplăcii, în zona Unităţii de Jandarmi, având în faţa lor un traseu de 21 kilometri cu o diferenţă totală de nivel de 130 metri. Cicliştii vor porni pe Calea Poplăcii urmând apoi drumul judeţean 106R, depăşind Uzina de Tratare a Apei şi Poligonul Militar, ajungând apoi în Poplaca, în centrul localităţii, unde vor vira stânga şi vor urma drumul judeţean 106D. După ieşirea din Poplaca, cicliştii vor începe urcarea pe dealurile unde se află Schitul Răşinari (586 m), escaladând o diferenţă de nivel de aproximativ 80 m. Caravana ciclistă va coborî apoi până în drumul de Răşinari, de unde va vira iarăşi la stânga înspre Sibiu, pe DJ 106A.

Concurenţii vor trece pe lângă Sitex Dumbrava, Muzeul din Dumbravă, Grădina Zoologică de aici ieşind de pe drumurile publice şi urmând traseul pe pista de biciclişti. Participanții vor continua pe lângă Stadionul de Rugby, vor trece pe sub Podul Argeşului şi prin Parcul Sub Arini până în dreptul Restaurantului Bolta Rece, unde vor vira stânga şi vor traversa podul de pe Aleea Pinilor continuând pe aleea exterioară paralelă cu Bulevardul Victoriei. Ultimul viraj la dreapta pe lângă terenurile de sport ale Universităţii îi va aduce pe concurenţi la finish în parcarea din faţa Stadionului Municipal, unde vor avea loc şi ceremoniile de premiere. Competiţia Cursa Sponsorilor acordă premii atât la echipe, cât şi la individual. Publicul are posibilitatea să-şi încurajeze favoriţii în Parcul Sub Arini, pe parcursul ultimilor kilometri.

Harta detaliată a traseului se poate găsi la: http://www.bikemap.net/en/route/2201917-cursa-sponsorilor-2013/#/z13/45.73769,24.08134/terrain

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eleven − 10 =