Acum citesti
La test: rucsac Camelbak M.U.L.E. LR 15 (2017) și MAGIC (2017)

Am si eu Camelbak, îmi spune unul din oamenii care m-au însoțit într-o tură recentă. Totuși, când mă uit mai bine, pe rucsac era trecut alt brand. Omul se referea prin Camelbak la sistemul de hidratare inclus, asemenea termenilor adidași, xerox sau mai nou, buff. Iar asta spune multe despre cum este perceput brand-ul, unul care se fixează rapid în mintea consumatorului și care este automat asociat cu sistemele de hidratare.

camelbak-mule-lr-15-2017-1
Noul Camlback MULE LR 15 2017.

Camelbak MULE LR 15

Cei de la Camelbak ne-au trimis noul M.U.L.E., versiunea LR15 cu o pungă de apă de 3 litri. Modelul a cunoscut ceva modificări pentru anul viitor, din cele mai importante fiind chiar sistemul de hidratare și o mai bună fixare a rucsacului pe spate. Restul sunt detalii.

Dacă la capitolul culoare nu am fost deloc dat pe spate, la capitolul confort am fost impresionat. Este un rucsac de 15 litri, așadar încăpător, care mai cară după el o pungă cu apă de 3 litri atunci când este umplută la maxim. Asta înseamnă greutate, iar un ghiozdan cu o capacitate mare trebuie să fie confortabil și mai ales, stabil. Pentru a-l face cât mai confortabil, cei de la Camelbak au apelat la mai mult soluții: au lățit o idee bretelele, le-au aerisit, apoi au montat chiar pe spate un burete perforat cu un plastic dur între acesta și primul compartiment. Asta face ca rucsacul să nu stea lipit de spinarea ta direct, ci este ușor depărtat, singura pată de contact fiind acel material perforat, care asigură o aerisire bună. Asta înseamnă că vei transpira în continuare pe spate, însă nu la fel ca în cazul unui rucsac cu o construcție clasică. Chiar și partea de jos este mai moale și mai aerisită, oferind astfel un confort desăvârșit. Pe piață există rucsacuri cu sisteme mai avansate de aerisire, însă cu prețuri mai mari, așadar, raportat la costul de achiziționare, pot spune că sunt mulțumit cu soluția celor de la Camelbak.

camelbak-mule-lr-15-2017-2
Vedere din față.
camelbak-mule-lr-15-2017-3
Spatele și bretelele, aerisite corespunzător.
camelbak-mule-lr-15-2017-4
Muștiucul pentru apă, se strânge între dinți pentru a permite lichidului să treacă. Se poate închide cu ajutorul unei clapete.

Prinderea se face jos, în jurul brâului, loc în care mai găsești alte două mici spații de stocat, în care pot intra facil niște geluri și un smartphone și o curea sus, de dimensiuni mici, care practic asigură că acest rucsac se fixează cât se poate de bine pe spinarea ta. Cât timp am sărit cu acest rucsac sau am pedalat pe trasee foarte dificile, nu am avut nicio problemă cu stabilitatea acestuia pe spate, o specificație foarte importantă.

Nu există o protecție de spate construită din spumă specială, dar tind să cred că în cazul unei căzături, acesta te va proteja destul de bine. Dacă stratul superior nu este suficient de eficient, atunci poate că punga cu apă va mai prelua o parte din șoc. Lăsând gluma deoparte, există suficiente ranforsări în partea superioară pentru a te scoate din necazuri.

camelbak-mule-lr-15-2017-5
Husa pentru ploaie este inclusă. Altfel, achiziționată separat, costă 27 de euro.
camelbak-mule-lr-15-2017-6
Spațiul cel mai mic și plasa frontală.
camelbak-mule-lr-15-2017-7
Spațiu secundar cu alte buzunare pentru stocarea obiectelor de mici dimensiuni.
camelbak-mule-lr-15-2017-8
Spațiul principal, deosebit de mare și implicit, util.

Materialele sunt de calitate bună, iar pe MULE sunt instalate și câteva mici elemente reflectorizante. În ceea ce privește capacitatea de stocare, ai 3 incinte care scad în dimensiune din spate către în față, un buzunar frontal, iar în spate, spațiul dedicat rezervorului cu apă. Spațiul oferit este generos, MULE putând să găzduiască o trusă de scule compactă, o pompă mai mică, petice, două bluze cu mânecă lungă, câteva sandwich-uri, geluri energizante, un spray cu piper și încă mai rămâne ceva spațiu pentru un aparat foto compact sau eventual, încă ceva de mâncare. În interior, există spații, precum cel pentru scule, care sunt delimitate cu plasă și asigurate cu fermoar, astfel încât să nu găsești obiectele stocate, amestecate. O husă de protecție este livrată standard în cazul în care te prinde ploaia și vrei să protejezi bunurile din rucsac. O tragi pur și simplu peste, iar stresul generat de ploaie și noroi, dispare ca prin minune. De notat că această protecție poate fi cumpărată separat pentru 27 de euro, desigur, în cazul în care cumperi un alt rucsac și nu este livrată în pachet.

camelbak-mule-lr-15-2017-9
Rezervorul de lichide Crux, fără miros, cu capac care se prinde în orice poziție și cu un mâner foarte util de care ții atunci când îl umpli. Capacitatea este de 3 litri de lichid.

Sunt multe de povestit despre acest rucsac, însă pe scurt, noul MULE a făcut o figură bună. Se fiexează bine pe spate, este confortabil, iar rezervorul de apă este ușor de accesat și de umplut, având pentru 2017 o formă diferită cât și un capac redesenat care se închide din orice poziție. Mai mult, rezervorul Crux nu are niciun miros inițial precum în cazul vechilor Camelbak-uri pe care le-am avut la test, așadar este de folosit din prima. Este disponibil în 4 combinații de culori, iar prețul de achiziței este de aproximativ 140 de euro.

Greutate: 810 grame
Preț: 630 lei

Camelbak Magic
Dacă ești totuși în căutarea unui rucsac mai mic, mai compact și mult mai ușor de purtat, mai ai la dispoziție varianta Magic. Se poate vedea foarte clar din fotografia de mai jos diferența de dimensiune dintre cele două, Magic fiind orientat mai mult către ture scurte, poate chiar maratoane pentru cei care pot tolera un rucsac pe spinare în timpul efortului susținut.

camelbak-magic-2l-2017-1
Mic sau mare? Răspunsul îl poți găsi chiar tu însuți, în funcție de necesități.

Îți oferă spațiu pentru strictul necesar, adică scule, pompă, batoane energizante și chiar o bluză cu mânecă lungă, însă capacitatea rezervorului de apă este de 2 litri. După cum spuneam, acestea sunt suficiente pentru o tură să spunem de 30 de km, pedalată în forță.

camelbak-magic-2l-2017-2
Spațiul din față, cu plasă extra în interior.
camelbak-magic-2l-2017-3
Spațiul principal de depozitare, care poate găzdui și o vestă cu mânecă lungă.
camelbak-magic-2l-2017-4
Spațiul dedicat rezervorului de lichid.

Ai la dispoziție tot 4 spații de depozitare, cu mențiunea că în spațiul dedicat rezervorului de apă, mai poți îndesa una-alta, acesta nefiind dedicat exclusiv acestuia. Aerisirea este și mai bună decât în cazul lui MULE, între partea din spate a rucsacului și spatele tău, aflându-se o plasă care permite aerului să circule în voie. Și nu, nu-ți face griji, nu te „trage curentul”. Bretelele au o lățime mai mică și sunt la fel de bine aerisite, iar fixarea se face cu ajutorul a două bretele, una peste piept, iar cealaltă peste burtă.

camelbak-magic-2l-2017-5
Spatele este extrem de bine aerisit, iar bretelele, confortabile.

Acestea sunt relativ înguste și nu oferă confortul de care dispune MULE. Raportat la dimensiuni și capacitatea de stocare, prețul este tocmai mic: 450 de lei. Compensează totuși cu greutatea foarte mică, de doar 440 de grame!

Greutate: 440 de grame
Preț: 450 de lei

Concluzie

Ambele rucsacuri oferă avantaje pe segmentul pentru care au fost concepute. MULE mi-a plăcut în mod deosebit pentru capcaitatea de stocare și toate facilitățile oferită într-un ambalaj relativ compact, un foarte bun companion pe distanțe lungi, însă din punct de vedere al dimensiunilor, MAGIC mi-a surâs cel mai mult, dat fiind faptul că nu sunt genul de persoană căreia să-i facă plăcere să care un rucsac pe munte. Totuși, Magic se pare că este soluția ideală pentru toți cei ca mine.

Importator: RomEurotrade

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × 1 =