Acum citesti
RST Saturn 3RL (2012)

În sfârșit pot afirma pe bună dreptate că RST rivalizează cu Rock Shox în segmentul entry spre mid-level. Noua furcă RST Saturn este concurentul direct al lui Rock Shox Recon, specificațiile tehnice ale celor două modele fiind asemănătoare. Au reușit totuși taiwanezii de la RST să dea frâu liber unui concurent pe măsura lui Recon?

Fiind un model nou pe piață, am fost încântat să am ocazia de a testa noul RST Saturn cu o cursă de 100 mm. Încă de la prima vedere mi-am dat seama că este vorba de cu totul alt produs, decât cele cu care ne-au obișnuit taiwanezii. Dacă modelul Gila este de evitat, iar Omega mai are ceva până la a putea vorbi de performanțe în adevăratul sens al cuvântului, noua furcă cu nume de planetă este într-adevăr altceva. Forma brațelor nu este rotundă, ci este atent sculptată. Acestea sunt realizate din magneziu, un plus pentru greutate. Apoi, coroana arată și este solidă.

Din multele furci cu arc pe care am străbătut potecile de munte, aceasta pare o alternativă demnă de luat în seamă. Amortizează decent denivelările mici și medii, oferind un confort acceptabil, nu flexează foarte mult iar din punct de vedere al greutății se plasează oarecum decent, marcând cu 2.58 kg jumătatea inferioară a clasamentului. Nu se poate numi cea mai rafinată furcă cu arc pe care am pedalat, Recon având nasul înainte, însă pentru prețul neoficial de aproximativ 120$ este o afacere bună.

Beneficiază de asemenea și de reglajul revenirii (rebound), plasat sub brațul drept al furcii, acționabil printr-o rotiță de culoare albastră. Acesta nu are poziții pentru un reglaj fin, funcționează asemenea unui robinet, însă funcționalitatea este acceptabilă. Personal, aș utiliza rebound-ul lui Saturn undeva în jumătatea mai rapidă decât în cea lentă, deoarece arcurile nu sunt oricum dintre cele mai tari. Tot din acest motiv nu aș recomada această furcă pentru persoane cu o greutate mai mare de 85 de kg.

Lock-out-ul este de asemenea prezent pe furcă și este funcțional. Spre deosebire de rotița de rebound, aceasta are o ultimă treaptă care te anunță că furca este blocată. Opțional poți seta și preload-ul de pe brațul stâng, dacă dorești să mai întărești (nesemnificativ) arcurile.

Pe scurt, noua furcă RST Saturn 3L cu brațe de 32 mm se apropie de RockShox Recon (pe arc), însă nu reușește să-i fure acestuia coroana. Mai are de recuperat la capitolul greutate și rafinament, atât din punct de vedere al amortizării cât și al funcționalității unor componente, precum reglajul de rebound. Cu toate acestea, aspectul este foarte plăcut, iar greutatea la limita decenței. Poate fi utilizată pentru Cross Country, în versiunea de 100 mm sau pentru All Mountain, în versiunea de 140 de mm. Prețul? Așa cum era de așteptat, imbatabil. Rămâne să așteptăm prețurile oficiale, despre care bănuiesc că nu vor diferi foarte mult de cele prognozate.

 

Vezi Comentarii (5)
  • Am observat in mai multe poze;inainte de inceperea oricarui test,ungeti bratele furcilor pentru a functiona cat mai bine,nu?
    PS:se vede lubrifiantul.

  • Nu o facem noi în mod special este lubrifiera furcii din fabrică. După mai mult timp de exploatare, poți unge și tu brațele furcii, eventual cu un ulei de furcă. Curăță apoi bine brațele ca să nu se strângă praful. Și asigură-te că ulei trece de simeringuri.

  • Normal ca le ung,folosesc asa ceva,este special pentru lubriferea suspensiilor,chiar il recomand tuturor;
    http://www.playbike.ro/produs.php?id_produs=9613
    Inainte sa aplic pe brate scot simeringurile de etansare,departez putin garniturile cu mare atentie sa nu le pisc,ma apas de cateva ori pe furca[dart 3],apoi sterg surplusul cu o carpa si gata.
    Dupa aceasta operatiune furca functioneaza mult mai frumos si mai lin.
    Prima data cand am achizitionat furca nu am uns bratele,de fapt habar nu aveam ca trebuiesc unse inaintea fiecarei ture[manualul rock shox],iar dupa un timp aceasta numai amortiza cum trebuie si chiar ma gandeam ce naiba are cu toate ca nu trecuse nici macar un sfer din numarul orelor la care este recomandata servisarea[100 ore],pana cand mi-a recomandat cineva acel lubrifiant.
    PS:e bun si in casa la diferite lucruri,balamale,etc….

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 − three =