Acum citesti
MTB Maraton Baia Mare, de 7 ori reușit

De curând am avut plăcerea să iau startul la o competiție cu tradiție, dar destul de îndepartată de casa mea. Tocmai în Stațiunea Izvoare, din județul Maramureș, s-a organizat și anul acesta cursa MTB Maraton Baia Mare, pentru a 7-a oară, într-o zonă absolut superbă, având în vedere că este și stațiune de ski.

mtb_maraton_baia_mare

După toate ploile din ultimele zile, în ziua concursului am avut parte de soare cât cuprinde, cu toate că până și cu o zi înainte, când să ajungem în Baia Mare, ne-a prins o ploaie cu grindină cum n-am văzut niciodată. Iar eu mă gândeam că nu am nimic lung la mine, nicio vestă, nicio pelerină, astfel că nu a avut de ales decât să fie soare în ziua cursei.

Așadar, o competiție la care am mai participat și acum 2 ani, iar anul trecut am lipsit, cu gândul că anul acesta nu o mai ratez.

Având în vedere că m-am pregătit psihologic pentru această cursă, participând cu o săptămână înainte la Moneasa Maraton, la proba de 65 de km, acum cei 50 de km pe care urma să îi parcurg ar fi trebuit să fie o nimica toată. Așa a și fost și când am ajuns pe porțiunea finală din traseu pe care am recunoscut-o, m-am gândit că nu se poate să fie așa simplu și sigur mai urmează ceva urcări, ceva dificil, și a urmat… linia de finiș.

Am avansat însă un pic cam repede cu povestea…

La ora 10, la start s-au adunat cunoscuții zonei, cum ar fi echipa Garage Racing, Alien Cycling, dar și cei de la Interteam. Mai mult, competiția l-a atras și pe specialistul concursurilor și mai ales al podiumurilor de la multe din competițiile din România: Wouter Cleppe. Totuși, Robert Dobai, care este de-al locului, nu i-a lăsat prea mult spațiu de manevră ori timp de gândire, reușind să sosească la 1 minut după acesta, la dificila probă de 100 de km, asta după ce în primii 3 km a făcut pană.

Partea cea mai frumoasă din toți cei 50 de km mi s-au părut fără dar și poate coborârile, care erau atât de viteză pe un teren care te făcea să lași frânele și să dai pe pinioane mai mici, cât și tehnice, unde te bazai pe abilitățile tale sau uneori pe noroc chior.

Cea mai mare parte din urcări au fost pe drum pietruit, unde nu reușeam nicicum să îmi relaxez spatele, fiind tot timpul în priză. Țin minte că la un moment dat, când am terminat a doua urcare, în vârf erau niște prieteni (după câte îmi dau seama) care mă salutau și erau bucuroși să mă revadă. Dar eu fiind atât de concentrat asupra obstacolelor din față, nu am reușit decât să îi salut, fără măcar să îi privesc. În caz că citesc și ei articolul acesta, le transmit salutările și scuzele mele!

Având în vedere că nu am fost prea conștiincios și am pierdut evadații încă de la început, tot restul cursei a fost o încercare de a-i prinde din nou, mare parte în compania lui Dan Lupșa și a lui Nicolae Andreica. După ce am părăsit ultimul punct de alimentare cu un mic avans, am mai recuperat o poziție, iar după un mic duel cu primul junior, care părea mai mare pentru mine, am reușit să mă distanțez și să continui ultimii kilometri până la finiș, bucurându-mă în continuare de traseu și de priveliști, asta când reușeam să trag puțin cu ochiul.

Rezultatele finale au arătat că am terminat pe poziția a 5-a la general și a 4-a la categorie, podiumul fiind completat de Vlad Sabău, Dan Barbința și câștigătorul Tamas Debreczeni. Să nu uităm de câștigătorul absolut al probei, Mihai Olar, cu timpul 3:08:23, adică cu 17 minute mai rapid ca mine. Eu m-am bucurat și de faptul că am reușit un timp mai bun cu 34 de minute decât câștigătorul ultimei ediții la care am participat, pe același traseu. Totuși un progres, nu? Nu atât de mare pe cât cred, dar m-am bucurat să revin în acest an la Baia Mare. M-a surprins plăcut zona ca de fiecare dată, cu un traseu reușit, o organizare foarte bună, chiar ireproșabilă și muuuultă voie bună la finalul competiției prin formațiile care au cântat și au întreținut atmosfera. Adică, ingredientele unui week-end superb!

Noi ne întâlnim week-endul viitor, să ne dăm pe cel mai tehnic traseu din țară: Păltiniș XCO.

Material scris de Sergiu Paraschivu, pe care îl puteți urmări pe blogul său.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × 4 =