Acum citesti
Ziua B 2022 – raport de cursă

Ziua B, organizat de MTB Academy și Riders Club  a fost, pentru foarte mulți dintre noi, primul concurs al anului, al sezonului, iar pentru a sărbători evenimentul colegii noștri Marc Sandu și Dan Mazilu au fost prezenți la linia de start. „Pauza a fost efectiv prea mare pentru mine”, spune Dan care abia aștepta să ia startul. „După doi ani de participat sporadic la concursuri, nici nu se punea problema să ratez evenimentul.”

Vremea a fost excelentă sâmbătă, 9 aprilie, dar nu a lipsit mult pentru ca totul să fie mult mai complicat. „Doar 24 de ore au lipsit ca „Ziua B” să fi arătat cu totul diferit”, spune Marc. „Mă refer la ploaia rece și torențială care a  căzut a doua zi după cursă. Dar, din fericire, zeii ciclismului au ținut cu ciclistele și cicliști care au venit în număr mare sâmbătă la Cernica și le-au oferit ceva ce nu am mai văzut de mult timp: o cursă cu traseu perfect uscat! Practic, dacă stau să mă gândesc, aceasta a fost și prima cursă post-pandemică! Așa că, suflarea ciclistică merita tot ce era mai bun!”

foto Ana Georgescu

Traseul a fost cel cunoscut, extrem de rapid și chiar tehnic. „Concursurile organizate de Riders Club sunt, în general, accesibile majorității concurenților, indiferent de condiția fizică, de aceea sunt și așa de mulți participanți”, explica Dan. „Însă totul poate deveni foarte tehnic dacă viteza ta este mare. Foarte mult din traseu are loc pe poteci din pădurea Cernica de lângă București și împrejurimi. Potecile sunt înguste și șerpuiesc tot timpul, așa că atenția ta trebuie să fie tot timpul la cotă maximă, mai ales că pe jos sunt o mulțime de rădăcini, iar în multe locuri, poteca este foarte aproape de malul lacurilor. Ai timp să-ți revii puțin doar pe forestierele late sau când mai ai o secțiune de asfalt. E drept că ritmul încetinește mult și când se mai formează câte-un ambuteiaj.”

„Ultima dată când am participat la Ziua B a fost în 2015 și rețineam că e un lucru bun să fii plasat cât mai în față după start, după mașina de deschidere”, mărturisește Marc. „Acest lucru mi-a ieșit de această data, fără riscuri și pot spune că a fost o mișcare inspirată. În timp ce rulam pe asfalt, am auzit o căzătură undeva mai în spate, ceea ce, desigur nu mi-a căzut bine. Apoi, mașina s-a dat la o parte și a urmat un sprint ca la șosea, „în vremurile bune”. Am intrat pe off-road, unde am început să pierd copios poziții, un lucru la care mă așteptam, pentru că am renunțat să mă mai antrenez după un program mai riguros, prezența mea la curse având un rol exclusiv ludic. Pentru mine, perioada 2011 – 2019 a fost suficientă, iar acum pot spune că motivația s-a mutat în zona aventurilor pe single trail, cu Radon-ul meu cu suspensii de 160 mm.”

Ziua B de anul acesta a fost însă nu doar un simplu concurs de ciclism cross country, întrucât organizatorii au sărbătorit a 10a sa ediție. „Mă bucur că am participat la ediția asta aniversară și abia așteptam să dezmorțesc mușchii”, povestește Dan. „Abia așteptam să trag cât mai tare posibil. Toată iarna m-am antrenat, nu la un nivel deosebit ci atât cât să mențin o formă fizică decentă de-a lungul sezonului rece. Și mi-a ieșit! M-am simt excelent întreg concursul și mărturisesc că abia așteptam să urc pulsul peste 170!”

Și pentru Marc Sandu, Ziua B 2022 a fost o excelentă ocazie să verifice cum stă cu pulsul. „Nicăieri altundeva nu găsesc ocazia să stau cu pulsul în jurul a 170 bpm, atât cât ține cursa. Dacă mai adăugăm și pasajele de single trail forestier de malul lacurilor din zonă, pasaje care te obligau la un permanent balet cu bicicleta, atunci avem o rețetă câștigătoare. De neuitat este și bucata de pe dig, expusă unui vânt puternic, care obligă să storci toți wații pe care îi ai sau nu îi ai. Nici nu mai conta. Consider că Ziua B e o cursă perfectă  pentru începutul de sezon, o fugăreală prin natura care începe să înverzească și te motivează să consulți calendarul curselor de MTB, pentru a îți face planuri pe mai departe!”

Câștigătorii celei de-a 10 a ediții a concursului de mtb cross country Ziua B îi găsiți pe site-ul oficial. Următoarea cursă Riders Club este MTB Academy Cup XCO de la Topoloveni, Argeș, din data de 11 iunie 2022.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

9 − 4 =