Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
În lume există nenumărate mărci de biciclete, unele mai no-name, altele entry-level, altele mai cunoscute şi altele extrem de cunoscute. Privilegiul de a fi cunoscut în lume nu vine de nicăieri. Practic nu compania respectivă spune „suntem cei mai buni, cumpăraţi de la noi” ci sportivii, bicicliştii. Compania poate afirma aşa ceva doar după ce şi-a făcut un nume, doar după ce sportivii, profesionişti şi amatori deopotrivă, au spus asta.
Felt este una din mărcile din ultima categorie amintită mai sus, categoria celor care au o istorie de 33 de ani la dispoziţie cu care pot oricând ieşi în faţă. La fel ca multe din mărcile de renume mondial şi aici numele vine de la fondatorul ei, Jim Felt. Din 1980 sloganul companiei nu s-a schimbat: „Să proiectăm, să dezvoltăm şi să oferim cele mai bune biciclete din lume. Punct.”
Pentru Moş Ion Roată, importatorul oficial al mărcii Felt în România, alegerea reprezentării acestei mărci nu a fost o chestiune dificilă. Practic toată familia este implicată şi pasionată de sportul pe două roţi fără motor, iar Moş Ion Roată face acest lucru foarte bine din 2009 prin magazinul şi distribuitorii săi din ţară.
Felt produce aproape toate tipurile de biciclete, iar unele dintre cele mai performante sunt cursierele. Să nu fim înţeleşi greşit, există şi alte mărci celebre în lume la concurenţă acerba însă când spui Felt spui “cursieră”. La fel ca la Adidas sau Xerox.
Felt are în arsenal 4 serii de biciclete de şosea, de la cursierele de damă ZW la cele din seria Z – destinate entuziaştilor, la cele din seria F – destinate avansaţilor şi celor „cu pretenţii”, la cele din seria AR – destinate deja celor care le primesc gratis 🙂
Seria ZW, destinată doamnelor şi domnişoarelor sportive, este o gamă care nu lipseşte din portofoliul unui fabricant de acest calibru. O bicicletă gândită pentru anatomia unui bărbat pur şi simplu nu va funcţiona la o femeie. Sau va merge însă va fi ca atunci când conduci o maşină sport la care ai pus benzină cu cifră octanică mică. La Felt expresia “merge şi aşa” nu este acceptată.
ZW cuprinde 7 modele de cursiere, de la cele mai accesibile, destinate doamnelor sau domnişoarelor care doresc să înceapă această nouă etapă în viaţă, la cele pe care concurează cicliste de talie mondială, cum ar fi echipa Exergy TWENTY16. Cursierele de damă Felt sunt construite în aşa fel încât să respecte corpul feminin. Cadrul şi furca sunt făcute din ţevi mai mici şi lay-up al carbonului raportat la proporţiile şi forţele de pedalare ale sportivelor.
Cadrul şi furca Fit Woman® Road UHC Performance MMC carbon fiber sunt proiectate special în jurul fizionomiei femeii pentru a oferi cel mai bun echilibru la stabilitate, confort şi manevrabilitate. Acest cadru din carbon oferă o combinaţie excelentă între performanţă şi confort. Cadrele din carbon folosite în seria ZW sunt aceleaşi ca cele folosite de echipa de nivel mondial Exergy TWENTY16.
Cadrele din aluminiu sunt fabricate din aliaj 6061 custom butted însă la Felt până şi modelele de intrare în gamă dispun de furcă din carbon. De ce este bun acest lucru? Carbonul absoarbe cel mai bine vibraţiile din asfalt fiind în acelaşi timp şi foarte rigid pentru ca manevrabilitatea să nu aibă de suferit. Alte componente dedicate sportivelor sunt ghidonul, pipa, şaua şi tija de şa gândite în aşa fel încât să se potrivească perfect ciclistelor. Spre exemplu ghidonul are un reach mai mic fapt care ajută la obţinerea unei poziţii corecte şi eficiente pe bicicletă.
Seria Z se adresează celor care acum îşi fac intrarea în această lume a vitezei pe două roţi, dar şi celor care au deja experienţă însă doresc ceva mai bun. Avem carbon deja de la nivelul cel mai de jos cum ar fi cursiera Felt Z95. Carbonul este prezent la furcă şi, după cum am spus mai sus, îl va ajuta pe ciclist să se simtă mai bine în plimbările pe care le va face. Chiar daca Z95 este aproape de entry-level, bicicleta are doar 10,21 kg. Felt Z95 este acum redusă iar noul preţ este de 2.850 lei.
Urcăm puţin în gamă şi întâlnim modelul Felt Z6 care se situează exact la mijlocul seriei Z. Aici avem deja o bicicletă complet din carbon şi care dispune de transmisie Shimano Tiagra, un groupset ce se adresează entuziaştilor, dar care funcţionează foarte bine şi la concursuri. Bicicleta are puţin peste 8 kg ceea ce o face să fie extrem de uşor de pus în mişcare şi controlat. Angrenajul FSA Vero, 50/34T este unul compact ceea ce înseamnă că bicicleta este capabilă de performanţe bune venite din partea unui ciclist cu experienţă medie. Felt Z6 este acum redusă iar noul preţ este de 6.300 lei.
Seria F are în dotare nu mai puţin de 10 modele şi conţine bicicletele care sunt cele mai uşoare şi mai rigide din arsenalul Felt. De la Marile Tururi la Campionatele Mondiale şi de la finişuri în vârf de munte la finişuri în sprint pe plat bicicletele din seria F sunt menite să câştige. Felt se mândreşte cu bicicletele din această serie, biciclete care satisfac o gamă foarte largă de sportivi. De la cei de nivel mondial, ca cicliştii profesionişti de la Argos-Shimano, până la entuziaştii avansaţi care doresc să îşi menţină o condiţie fizică bună.
Modelul Felt F75 este una din variantele cu cadru din aluminiu şi furcă din carbon. Mulţumită aliajului 7005 al cadrului, al furcii complet din carbon Race Road UHC Advanced şi al tijei de şa din acelaşi carbon, această bicicletă este foarte uşoară şi ar trebui să coste sute de lei mai mult decât costă în realitate. Împreună cu gropusetul Shimano 105, F75 te va surprinde şi îţi va permite să performezi la adevărata ta valoare. Felt F75 este acum redusă iar noul preţ este de 4.760 lei.
Dar dacă vorbim despre nivel înalt, vorbim despre Felt F4, ediţie specială Argos-Shimano. Bicicleta se situează în prima parte a gamei şi este cu adevărat un bolid. F4 oferă extrem de multe beneficii pentru preţul pe care îl cere. Spre exemplu cadrul din carbon Felt Road UHC Performance MMC Carbon Fiber Frame 3KP Weave este creat în aceeaşi matriţă ca modelul cel mai scump din această gamă, Felt F FRD. Din acest motiv cadrul şi furca oferă aceeaşi rigiditate şi aproape aceeaşi greutate întâlnita la bicicletele profesioniştilor de la Argos-Shimano. Iar când spui Shimano Ultegra eşti deja convins că performanţele la frânare, accelerare şi schimbare a vitezelor vor fi fără cusur. Felt F4 Team Issue este acum redusă iar noul preţ este de 12.000 lei.
Am glumit la început când am spus că bicicletele din seria AR se dau gratis. Ne refeream la faptul că aceste modele sunt atât de performante încât sunt alegerea cicliştilor profesionişti din întreaga lume, ciclişti care le primesc în cadrul echipei din care fac parte. Seria aerodinamică de top AR dispune de 5 modele, de la Felt AR15 la AR2. Seria AR este specială. Cadrele sunt vizibil diferite şi asta pentru că sunt aerodinamice. Profilul ţevilor cadrului seamănă mai mult cu forma unei picături de apă, iar în unele locuri cu forma secţiunii unei aripi de avion. Acest lucru face posibil ca bicicleta să aibă o aerodinamică excelentă fie că vântul bate din faţă sau lateral.
Bicicletele din seria AR sunt şi cele mai versatile. Dacă bugetul nu îţi permite să cumperi două biciclete însă ai avea nevoie de una, pentru a putea practica triatlon, şi de încă una, pentru cursele de şosea, seria AR este răspunsul la această dilema. Bicicletele Felt AR pot fi uşor adaptate şi transformate dintr-o bicicletă normală de şosea într-una de triatlon. Acest lucru se face prin adăugarea unui ghidon de tip aerobar şi prin inversarea tijei de şa care îţi va impune o poziţie mai avansată, potrivită pentru contratimp şi triatlon. Expert fiind în ciclismul de şosea, Felt dispune şi de biciclete dedicate pentru triatlon, seriile S, B, DA sau IA, şi biciclete dedicate pentru pistă, seria TK. Acestea sunt foarte specializate şi vor da randament maxim la proba de ciclism pentru care au fost gândite: triatlonul, contratimpul şi pista.
Este puţin ciudat întrucât tehnologia aero nu este în general folosită la bicicletele de şosea ci la cele de contratimp şi triatlon unde există reguli mai flexibile fabricanţii putând fi mai creativi. La şosea există reguli stricte impuse de Uniunea Ciclistă Internaţională, iar dacă o bicicletă nu le respectă aceasta nu poate face parte din arsenalul unei echipe profesioniste care doreşte să participe la curse celebre de nivel mondial. Dar Felt a reuşit să aducă tehnologia folosită de ei la bicicletele de triatlon şi contratimp, seriile IA şi DA, şi să o adapteze cu un foarte mare succes la şosea. Felt AR15 este prima bicicletă de şosea aero care combină performanţele aerodinamice ale cadrului cu preţul accesibil al componentelor Shimano 105. Iată care sunt explicaţiile şi care sunt motivele pentru care cursierele Felt sunt cele mai rapide din lume. Clic aici.
Felt AR2 este nava amiral a bicicletelor din gama aero. Niciodată nu a fost o bicicletă aşa de performantă atât de confortabilă. Cadrul lui AR2 este fabricat din carbon Aero Road UHC Advanced MMC, iar combinaţia cu groupsetul electric/electronic Shimano Ultegra Di2 îţi permită să performezi la adevărata ta valoare indiferent dacă participi la un concurs sau vrei sa îi chinui pe prietenii din grupul cu care ai ieşit la antrenament.
Odată cu dezvoltarea ciclismului de masă în România s-a dezvoltat şi segmentul dedicat copiilor. Alături de părinţi, copii pot merge în turele pe care cei mari le organizează fie că este vorba de plimbări on sau off-road. Dacă vorbim de asfalt, on road, Felt deţine în ofertă câteva din cele mai reuşite cursiere dedicate copiilor. Acestea au fost din start gândite ţinându-se cont de fizionomia copiilor. Din acest motiv cursierele celor mici dispun de dimensiunile corecte. Cum ar fi roţile de 24 inch şi nu 28 cât sunt în mod normal la cursiere. Felt F24 este un exemplu de bicicletă de şosea perfectă pentru copii unde până şi la acest nivel Felt dotează bicicletele cu furcă din carbon. Rezultatul este o cursieră numai bună pentru copii care are o greutate finală de până în 9 kg. Felt F24 are un preţ de 3.260 lei.
Cursierele Felt permit întotdeauna să dai tot ce este mai bun din tine, indiferent dacă eşti bărbat sau femeie, indiferent dacă parcurgi drumuri de munte sau de câmpie şi indiferent dacă participi la un concurs, eşti la o tură de antrenament sau pur şi simplu la o plimbare cu prietenii. Experienţa companiei Felt şi gama extrem de variantă de cursiere îţi permite să faci alegerea corectă. În cazul în care nu ai suficientă experienţă să ştii ce este bun pentru tine, mecanicii şi vânzătorii de la Moş Ion Roată vor face alegerea pentru tine bazându-se pe experienţa lor şi pe descrierea pe care o vei face despre tine.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.