Acum citesti
Bicicletă ușoară pentru copii: prim contact cu Woom 3 (2018)

Să scrii un review despre o bicicletă de copii, adult fiind, poate fi o treabă destul de complicată date fiind dimensiunile reduse ale acesteia și faptul că în esență, nu poți pedala pe ea. Dar un factor decisiv extrem de important în tot acest proces, este zâmbetul celui mic, care o folosește, un indicator de altfel relevant.

Rareș pare entuziasmat, deci rating-ul este clar de la bun început.

Woom produce doar biciclete pentru copii și o face bine, acesta fiind și motivul pentru care am cerut una la test. Inițial, auzisem păreri de bine și părinți entuziasmați care vorbeau cu o mulțumire debordantă despre aceste biciclete, însă e clar că a trebuit să mă conving singur de calitățile acesteia. Nu este neapărat o bicicletă pentru munte dată fiind lipsa suspensiilor, însă poate fi utilizată în off-road ușor și ce este cel mai important, îi ajută enorm pe cei mici la pedalat, printr-o serie de carcateristici. Altfel spus, chiar îți imprimă convingerea că cineva a stat mult timp și a gândit bicicletele acestea în detaliu.

Piatra de temelie a acestei biciclete este bineînțeles cadrul, iar dacă vrei să construiești ceva durabil, evident începi cu scheletul. Aceasta este construit din aluminiu 6061, ușor, foarte bine finisat, cu o vopsea și un lac demne de bicicletele scumpe, cu un logo ieșit în relief și cu prinderi pentru portbagaj, cric sau bidon de lichide (sub downtube). Mai mult, există și un sistem care nu permite ghidonului să se întoarcă brusc, sub forma unei benzi cauciucate între downtube și furcă, menținând direcția roții prin evitarea sub-virării. Centrul de greutate al bicicletei este coborât din geometrie, făcând-o astfel mai stabilă. Interesant este că în ciuda roților mici, de 16 inch, unghiul headtube-ului este similar cu cel al bicicletelor obișnuite (mai precis 67 de grade – în zona All Mountain/Enduro). Furca este construită de asemenea din aluminiu pentru a contribui la o greutate mai scăzută. În acest segment de biciclete, majoritatea producătorilor utilizează o furcă din oțel, evident, mai grea.

Poziția pe bicicletă pare a fi una cel puțin comodă pentru cel mic, ghidonul fiindu-i la îndemână prin rise-ul mare (seamănă cu un ghidon de BMX) și prin pipa ceva mai ridicată. Șaua se poate regla de asemenea foarte ușor prin deschiderea cheiței rapide, așa cum procedezi în cazul oricărei biciclete. Manșoanele sunt ergonomice și vin extra cu suport pentru palmă, iar diametrul ghidonului este mai mic pentru a fi ținut facil în mâini. Tot la nivel de confort putem încadra și protecția completă de plastic pentru lanț, aceasta putând fi ulterior scoasă, însă nu văd un motiv pentru care ai face asta.

Greutatea scăzută este dată și de brațele sculptate, de butucii din aluminiu sau de anvelopele Kenda Small Block, care sunt livrate cu o bandă reflectorizantă. Totodată, frânele sunt foarte eficiente, așadar asigură-te că-i explici celui mic să le folosească treptat și cu grijă pentru început, fiind necesar să se obișnuiască cu modulația. Cei de la Woom nu au folosit v-brake-uri mici, cantilever, clești sau u-brake-uri, ci unele absolut normale, din aluminiu, care sunt suficient de eficiente chiar dacă-s conectate la manete cu o pârghie mai mică. Și apropo de mamenete, acestea pot fi reglate dacă sunt prea departe de ghidon, având culori diferite: verde pentru spate și negru pentru față (inclusiv saboții fiind oferiți în aceeași culoare). Pinionul instalat pe roata de spate permite să pedalezi înapoi în gol, similar cu bicicletele normale, ceea ce reprezintă un plus în procesul de învățare. Mai mult decât atât, comparativ cu alte biciclete pentru copii, pe Woom se poate pedala chiar super ușor.

Nu în ultimul rând aș dori să remarc prinderea roților de cadru, respectiv de furcă, cu un ax cu imbus, ceea ce înseamnă că montajul și demontajul acestora este infinit mai facil decât în cazul celor prinse cu piulițe. Nu uita însă să desfaci v-brake-ul înainte de a extrage roata.

Concluzie

Cred că este destul de clar din fotografii și din filmare ce are de oferit această bicicletă și cât de coerent înglobează conceptul de bicicletă pentru copii. Totul este bine gândit, totul se află la locul lui, totul este funcțional și nu lasă loc de niciun comentariu. Prețul este desigur mai mare decât în cazul altor biciclete pentru copii mai puțin funționale și este absolut normal să fie așa. 1.630 de lei cer Woom pentru versiunea 3, cea din fotografii, acesta putând să difere în funcție de diametrul roții bicicletei sau echipare. Bine de știut că există și upgrade-uri, versiunea de față fiind gândită pentru copii cu o înălțime între 105 și 124cm, cu o vârstă cuprinsă între 4 și 6 ani – dar treaba cu vârsta nu este neapărat un reper, ci înălțimea celui mic este relevantă (Rareș are 3 ani și 5 luni și o înălțime de 110cm).

Greutate: 5.8 kg cu pedale
Preț: Woom 3 – 1.630 lei
Importator: Woom Bikes România

Film de prezentare:

Vezi Comentariu (1)
  • Buna seara
    Ma intereseaza o bicicleta pentru 9 ani.
    Woom sau asemanator .
    Utilizare in oras posibil si parc sau padure dar fara exces.
    Pret in jur de 1600 ron
    Multumesc
    Eugen Contanu
    0723303155

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × 5 =