Acum citesti
Tehnologia extraterestră și performanța (bi)ciclistului umanoid

De vreo 30 de ani încoace, mai că ai impresia că episodul Roswell din ’47 s-a repetat de mii de ori, fiecare popas pe Terra soldându-se cu câte o nouă tehnologie. Nici nu ne mai putem închipui cum ar fi viața noastră fără telefon mobil, inteligent desigur, tablete, net wireless și așa mai departe. Dar de departe, cei care merg cu bicicleta sunt fortuiții absoluți ai acestei coincidențe intergalactice. Unde ar fi bieții de ei dacă nu ar avea atâtea tehnologii din care să aleagă?

Iau cazul meu pentru explicitarea situației. De ceva vreme de când tot scriu despre biciclete am primit o grămada de comunicate de presă, care mai de care. Ba că au făcut schimbătoare mai ușoare, ba că roțile respective sunt mai aerodinamice, ba că rigiditatea e mai rigidă ca niciodată sau că frecarea este redusă până la un nivel similar cu cel al levitației magnetice. Lista poate continua. Găști pestrițe de ingineri perfecționiști înhăitați cu pasionați de biciclete și PR-iști devotați încearcă să mă convingă că au reinventat roata. Dar așa o fi?

Mie, unul, nu mi-a trebuit să mă afund în prea multe detalii tehnice pentru a găsi un răspuns la această întrebare. Mai degrabă am consultat câteva statistici ale curselor de ciclism cu tradiție, ca de alde Turul Franței sau Campionatul Mondial. O simplă privire mutată de pe numele învingătorilor asupra timpilor înregistrați de aceștia îmi dă de știre că mediile orare actuale sunt similare cu cele din anii 70, 80 și 90. Sau mai scăzute. Depinde și cum a bătut vântul.

Dar stai! În anii 70, 80 și 90, cicliștii care își toceau posterioarele în curse de sute de kilometri nu avea biciclete de carbon. Nici roți aerodinamice. Nici frâne pe disc. Nici 100 de viteze. Nici schimbătoare la manetele de frână. Cum au supraviețuit atunci? Cum de au terminat cursele măcar? Și un șir de astfel de întrebări răsări în mintea mea, și probabil și în a majorității celor care se lovesc de disonanța dintre știrile cu tehnologii de ultimă generație care mai au puțin și te fac super-erou și faptele de arme ale cicliștilor care trăiau în epoca telefoanelor cu disc. Cert este că se descurcau. Și nici ceilalți oameni care foloseau bicicleta nu păreau a fi afectați de faptul că materialele din care era făcut monopostul lui Jackie Stewart nu se regăseau în fișa tehnică a bicicletei lor. Exemplele pot continua și cu lumea mountain bike-ului. La început de ani 90, riderii mergeau foarte bine pe suspensii cu cursă mică și cu frâne cantilever. Suspensiile respective amortizau bine, iar frânele cantilever frânau eficient, prevenind coliziunea sportivului cu diverse obstacole, precum copacii sau bolovanii.

Lăsând sarcasmul la o parte, îmi dau seama că pentru orice iubitor al bicicletei misiunea de a diferenția ceea ce îi este cu adevărat util de ceea ce este doar de umplutură devine tot mai grea. Cât timp o persoană practică ciclismul, fie el de oricare tip, doar pentru plăcerea sa, aceste inovații țin mai mult de preferințele personale. Este normal ca fiecare om să își dorească ce este mai bun pe bicicleta sa, pentru că este un obiect de care se atașează. Oricine vrea să se simtă bine când merge cu aceasta, iar dacă pentru a se simți bine își dorește frâne pe disc, 11 pinioane sau schimbătoare electronice, atunci nu se poate împotrivi nimeni acestei dorințe. Este o simplă problemă de satisfacție.

Dar deși fiecare invenție are o oarecare utilitate, nu schimbă în mod decisiv datele problemei. Cât privește performanța pe bicicletă, să nu te aștepți ca vreuna dintre tehnologiile revoluționare să te facă un zeu al pedalelor. Cum ziceam și mai sus, mediile orare ale rutierilor profesioniști sunt practic neschimbate în ciuda evoluției tehnologiei, iar riderii de mountain bike actuali nu sunt cu mult peste predecesorii lor. Se pare că o pereche zdravănă de picioare și plămâni fac mai mult decât orice carbon, tunel aerodinamic sau design ultrasofisticat folosit în construcția de biciclete, atunci când vorbim despre competiții. În cel mai fericit caz, tehnologia de vârf va furniza fracțiunea de timp necesară victoriei.

Traian Goga
Redactor FreeRider.ro

Vezi Comentarii (7)
  • Probabil ca in domeniul ciclismului de sosea a fost atinsa limita fizica posibila cu ceva timp in urma. Dar in privinta mountain-bike-ului tehnologiile actuale fac sa fie posibil parcurgerea de trasee mai dificile decat in trecut. Mult mai dificile. Si mai fac posibile si competitii ireale:
    http://www.youtube.com/watch?v=YfMQdFGTKAs

    Asa ceva nu cred ca se putea intampla in urma cu 10 ani.

  • touché… cred ca majoritatea ciclistilor viseaza la noi modificari pe atelaju’ lor. cu tristete am constatat aceeasi problema..nu tehnologia conteaza cel mai mult, ci vointa si forta de munca.
    ma dor ochii cand ma uit la o cursa de ciclism, nimic interesant in afara de ultimii kilometri.
    la noi e pacat ca sunt admirate si uzate sporturile cu motor, sportul fizic pe ultimul loc…foarte trist.
    mama lor de fastfood-uri …sunt mai importante decat viata ?!

  • Da’, prin grămada de comunicate de presă, nu s-o fi rătăcit şi vreo carte de ROMÂNĂ? Care să „expliciteze” „găştilor de INGINERIi perfecţionişti” cum să fie „fortuiţii absoluţi” ?
    EXPLICA-v-ar NOROCU la PLURAL, să vă bată, minunaţilor!!

  • Da cine se gandeste si la substantele care la foloseau 99% din plutonu profesionit al anilor 70,80 si 90?! Acum mai mult de 90% din substantele care le foloseau atunci acum sunt interzise!!!

  • Un nou editorial bine scris, pe care sa-l citesti cu mare placere… mi-a placut poanta cu franele care franeaza si suspensiile care amortizeaza :)) dar a propos de comentarii: la noi sunt „uzate” sporturile cu motor? vai mama lor! o mana de oameni se chinuie sa tina capu’ sus si sa faca performanta in motorsport, nu cred ca merita priviti asa cei care le practica.

    si te asigur Vali, efortul fizic e consistent si in motorsport! si pentru a face pace, multi piloti se pregatesc chiar facand mult ciclism, un rider de campionat mondial de enduro parcurge 200 de km pe mountan bike saptamanal de exemplu…

    Foarte interesanta ar fi apoi parerea lui Robike, cel care a practicat si motocros si ciclism, cu rezultate grozave in ambele discipline 🙂

    cat despre fast fooduri… :)) aici sunt total de acord :), dar noi mai avem o sansa sa eliminam macar toxinele daca mai scapam cate o saorma sau un mac (yacs)

  • cunosc majoritatea problemelor din fiecare sport, pentru ca imi plac multe activitati si ii respect pe cei care ataca mai multe domenii chiar daca exceleaza doar intr-unul sau deloc. spor la sporturi !

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

15 − seven =