Acum citesti
Set de lumini Blackburn Flea

Flea, adică purice în limba română, este un set de lumini foarte compact, dar puternic raportat la dimensiuni. 5 cm lungime, 3 cm lățime și 1.5 cm înălțime sunt coordonatele sistemului de iluminare care se montează pe ghidon. Cu ajutorul unei curele din material textil, ce beneficiază de o porțiune interioară cauciucată pentru aderență sportă, acesta se poate prinde foarte facil și rapid.

Ce nu mi-a plăcut în mod special la acest tip de prindere este că pe ghidoane de 25.4 mm, ariciul prinde la limită, iar dacă se întâmplă ca ghidonul să se subțieze spre extreme și vei dori să-l montezi să spunem undeva lângă maneta de frână, acest lucru va fi imposibil. Pe de altă parte, pe ghidoanele care utilizează standardul de 31.8 mm și care sunt printre cele mai răspândite, prinderea se face corespunzător. Indiferent dacă vei coborî borduri, vei trece peste gropi sau vei pedala pe trasee de munte, farul își va menține poziția. Asemenea stopului, care poate fi montat pe orice tip de tijă de șa dar și pe un ghiozdan, datorită clemei de prindere integrate.

Cele patru LED-uri ale farului nu doar că arată agresiv dar îți iluminează calea suficient de bine, astfel încât pe întuneric să nu ai probleme de vizibilitate. Iar asta se datorează celor 40 de lumeni de care sunt capabile LED-urile. Ai la dispoziție 3 moduri de iluminare: cel standard, adică puternic, cel cu lumină redusă și încă unul cu lumină intermitentă pe care rareori l-am utilizat. În ceea ce privește stopul, acesta poate ilumina continuu sau intermitent, în diverse moduri.

Durata de viață a acumulatorului este de aproximativ 1 oră și jumătate pentru capacitatea maximă, după care lumina devine din ce în ce mai slabă. Dacă îl vei folosi pe intensitate redusă, ai șanse să-l vezi aprins preț de 3.5 ore. Stopul în schimb, pe lumină intermitentă, l-am folosit câte o săptămână fără a necesita încărcarea. Și că tot am adus vorba de încărcare, acesta se face prin USB. Ai un singur soclu la dispoziție care se conectează la computerul tău personal, iar asta înseamnă că nu vei putea încărca farul și stopul concomitent.

Prețul de 175 de lei nu este nicidecum de dimensiunile unui purice, dar Blackburn Flea vine cu câteva argumente care ar trebui să-l justifice: calitatea și finisajele sunt la cote înalte, se livrează sub formă de set, se încarcă prin USB, iar… farul chiar generează 40 de lumeni.

Trebuie luat în calcul faptul că în acest segment de preț există numeroase alte variante de luat în seamă, dar acesta de față se adresează în mod special celor care doresc un sistem de iluminare aparate și care pun accent pe imagine. Este vorba de acel moment când deciziile țin strict de preferințele personale și mai puțin de buget.

Preț: 175 lei (setul)
Importator: Extreme Riders Distribution

Vezi Comentarii (5)
  • mda..am farul de pe o bicla adusa din afara..dar nu am incarcatorul…am apucat sa ma bucur de el doua zile si e fenomenal.atat de mic si atat de puternic!!!mor de draci…

  • Free Rider ai idee cat se tine la incarcat „puricele” asta?eu ul pun la incarcat,ledul ala se aprinde un pic si pe urma se stinge.se incarca si cand e ledul stins?

  • inteleg.pe net pe site-ul oficial scrie 2 ore la charging time pe laptop si cu incarcator solar 5 ore.eu nu am avut incarcator original si mi-am facut unul dintr-un cablu usb.sta cam 10 min sa zic asa ledul aprins apoi se stinge.contactele sunt perfecte deci primeste curent.am incercat si l-am descarcat de tot si tot asa mai mult de 10 min nu sta aprins ledul.eu l-am lasat o ora jumate si pare sa fie incarcat full

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nineteen + 20 =