Acum citesti
MucOff Pressure Washer: merită investiția?

Lansat prin 2019, MucOff Pressure Washer a ajuns abia acum pe plaiurile mioritice și implicit și pe la noi, iar imediat ce l-am scos din cutie l-am și pus la treabă, să facă ceea ce face el cel mai bine: să curețe eficient bicicleta. Toate review-urile pe care le-am citit erau pozitive, însă am vrut să mă conving ca de obicei că ceilalți nu vând gogoși, prin urmare l-am conectat la furtunul de apă și la priză. Trebuie menționat din capul locului că acesta nu are rezervor propriu de apă, ceea ce înseamnă că vei depinde mereu de o priză. În cazul meu, asta a însemnat să scot din garaj prelungitorul de 10 metri, ca să pot aduce curentul aproape de căminul de apă, acolo unde se află și furtunul. Orice furtun de grădine cu conector standard se înfige în dosul aparatului, se dă drumu la apă de la robinet, apoi se pornește aparatul.

Vezi filmul de prezentare pe profilul meu de TikTok, aici.

Scos din cutie, cu toate conectate.

În plus de asta, mai trebuie conectat un furtun la pistolul de apă, care vine livrat în cutie – joacă de copii. Apoi, urmează să conectezi recipientul cu detergent care este de fapt aceeași sticlă de plastic de la Muc-Off, iar treaba asta nu-ți ia prea mult timp. Să zicem că în 5 minute ai pregătit tot setup-ul. Iar partea cu spuma este cea mai distractivă dintre toate și te poate duce cu gândul rapid la clip-urile alea hip-hop din State cu gangesterii care le stropeau pe fetele alea. Sentimentul e tare fain oricum și parcă nu-ți vine să te mai oprești. Din fericire, costul unui recipient cu detergent de la Muc-Off nu este chiar mic, prin urmare îți vei reaminti că vei mai avea nevoie de el și data viitoare, așa că te vei opri rapid din a face risipă doar din dorința de a te vedea în nu știu ce clip american.

Din acest robinet reglezi nivelul de spumă: mai multă sau mai puțină. Mai multă este mai bine. 🙂
E simplu de pornit, are doar On și Off.

Spuma este împrăștiată consistent pe bicicletă și mult mai eficient decât dacă faci asta manual cu echipamentul standard, care implică un cap din plastic cu o manetă din același material similar cu soluția de curățat geamurile prin casă. În fine, nici Pressure Washer nu este ieftin, deci cumva era normal să ofere niște avantaje incontesabile în plus. Iar acesta este unul dintre ele.

Furtunul care conectează aparatul de pistolul de spălat, prinderea fiind prevăzută cu o siguranță.
Şi aici în spate se conectează furtunul de grădină.

Apoi, înlocuiești capul cu cel pe care scrie BICYCLE (cu presiune mai mică și care aruncă un jet mai împrăștiat) sau cel pe care scrie MOTORCYCLE (cu presiune semnificativ mai mare și cumva cu un jet mai țintit), asta dacă nu ai prea mult timp la dispoziție s-o bibilești. Folosind capul de pentru biciclete, e clar că vei mai proteja roțile, furca și diverși rulmenți care pot suferi de la o spălare cu presiune, dar ia în calcul că durează mai mult. Nu cred totuși că a dovedit nimeni până acum dacă Pressure Washer chiar menajează respectivele componente însă dacă o luăm pe firul logic, ar trebui să fie așa cum ni se spune.

Capul pentru biciclete. Mai există unul de moto și unul universal.

Altfel, aparatul este compact, poate fi stocat înapoi în cutia sa sau în sacul cu care este livrat, însă trebuie să iei în calcul faptul că firul electric nu poate fi detașat sau retras în aparat și nici capul acela cu furtun nu este neapărat de deconectat în permanență.

Dă-i să zacă!

Faptul că a spălat bicicleta eficient și rapid nici nu cred că mai are rost să menționez, căci ăsta este rolul său primordial. Am fost foarte mulțumit de rezultat, mai ales că a durat puțin timp. Comparativ cu metoda clasică (furtun + recipient de detergent), ai mai puțin de muncă, dar asta depinde și de cât de departe ai priza (căci se mai pierde ceva timp cu prelungitorul dacă este foarte departe și trebuie întins prin curte). Altfel, un alt avantaj este că poate fi folosit pentru a spăla cam orice, de la bicicletă la motocicletă și de la autovehicul la mașina de tăiat iarba, iar în plus de asta arată și destul de funky. Acum, ținând că prețul de achiziție nu e tocmai mic, rămâna la latitudinea fiecăruia dacă îl dorește sau nu. Este un produs fain care-și face treaba foarte eficient dar așa cum ne-am obișnuit deja, orice astfel de produs are și prețul său.

Poți vedea exact cum funcționează pe profilul meu de TikTok, aici.

Importator: Sprint Sports
Preț de raft: 1.239 lei (kit complet, cu toate capetele, două recipiente de detergent, prosoape, sac de transport)

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen − 12 =