Un Pegas la Opera Națională

Sau mai bine spus la ceea ce ar fi trebuit să fie Opera Națională în viziunea fostului dictator, Nicolae Ceaușescu. Este vorba de un spațiu uriaș în care poți distinge o fundație a unei clădiri care ar fi trebuit să se ridice la standardele impuse de Casa Radio (rămasă și ea în paragină) sau de Casa Poporului.

Fundația a ceea ce trebuia să fie Opera Națională se află chiar în centrul Bucureștiului, pe bulevardul Unirii în imediata vecinătate a fostei Biblioteci Naționale, actualmente aspirantă către un nou mall. Spațiul este uriaș iar în decursul timpului a avut mai multe roluri (majoritatea improvizate): poligon pentru tinerii șoferi auto sau motocicliști, adăpost pentru cei fără locuință (în barăci improvizate bineînțeles), spațiu de relaxare pentru fanii graffiti-ului sau groapă de gunoi.

În mare parte lucrurile nu s-au schimbat prea mult după mai bine de 20 de ani de când există aceste ruine. Autoritățile nu au făcut altceva decât să demonteze macaralele vechi care erau ruginite și exploatate de tineri rebeli drept rampă de lansare pentru a sări cu coarda elastică.

Este acel gen de loc în care pășești și te aștepți să fi mazilit oricând de un homeless dornic de a te prădui. Deși se află în plin centrul orașului, spațiul atât de vast va face ca țipetele tale să fie auzite doar de cel care te atacă. Și de câinii maidanezi care s-au grupat în haite numeroase așteptând parcă să-ți sfâșie anvelopele.

Ajung aici împreună cu Ovidiu, un fericit posesor de Pegas Kent, bicicletă ale cărei rădăcini se află tot în epoca de aur. Vreau să realizez o sesiune foto cu bicicleta lui portocalie aici dintr-un singur motiv: prezentarea acestei ruine ar fi fost mult prea tristă fără a adăuga în poze o pată de culoare. Se numără printre puținele Pegas-uri Kent aflate într-o stare atât de bună. Ai prins contrastul?