Acum citesti
Masa Critică din Budapesta (2008): 80.000 de participanți

Pentru că tot vorbeam zilele trecute de mobilizarea maselor, cred că este interesant să aducem în prim plan, evoluția maselor critice din Budapesta, capitala Ungariei.

Prima manifestare de acest gen a avut loc pe 22 septembrie 2004, la care a luat parte și ministrul mediului de atunci, Miklos Persanyi. O săptămână mai târziu, un eveniment similar reușea deja să strângă 4.500 de bicicliști, considerat un adevărat record la acea dată.

În anii următori, numărul participanților a evoluat pozitiv, de la 10.000 de participanți în primăvara lui 2005 până la 50.000, în primăvara lui 2007, acesta din urmă fiind considerat oficial cel mai mare eveniment de acest gen din Europa. Atunci au participat atât președintele Ungariei la acea vreme, Laszlo Solyom cât și ministrul economiei și al transportului sau primarul Budapestei, Bagor Demszky.

Neoficial însă și bazat pe estimări, evenimentul din primăvara lui 2008, pe 22 aprilie, a atras între 60.000 și 80.000 de bicicliști la Masa Critică de la Budapesta, fiind astfel cea mai mare manifestare de acest gen din lume. Budapesta reușea să scrie istorie, așa cum nimeni n-o mai făcuse până atunci. Anul următor, 2009, a reușit să mai strângă aproximativ 30-45.000 de persoane la eveniment.

via Wikia.com, Wikipedia

Vezi Comentariu (1)
  • masa critica, masa critica…… degringolada critica. mai bine un gratar si niste beri pentru soferi cu mesajul „va punem burtica la cale….asa ca, nu ne calcati pe picioare !” =))))))))

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fourteen − three =