Hans „No Way” Rey este cu siguranţă unul din cei mai influenţi mountain bikeri din istoria acestui sport. Născut în Elveţia în 1966 şi crescut în Germania Hans a fost un pionier la trial, iar după ce cariera sa competiţională s-a încheiat a devenit unul din cei mai de succes şi mai cunoscuţi freerideri. Ne bucurăm de faptul că Rasoulution Marketing & Kommunikations GmbH consideră Freerder.ro o platformă de referinţă în comunitatea ciclistă din România trimiţându-ne acest interviu în care Hans Rey povesteşte despre dezvoltarea mtb-ului, cariere profesionale, Flow Country şi cea de-a a doua sa casă Livigno, Italia.
Hans, tocmai te-ai întors din Livigno, iar acum eşti pe drum înapoi spre Laguna Beach din State, locuinţa ta principală, pentru un eveniment caritabil care are legătură cu fundaţia ta „Wheels 4 Life”. Ai avut un an încărcat?
Da, nu prea am timp să mă plictisesc. În timpul verii am petrecut mult timp în Livigno. Deja de mulţi ani dezvoltăm aici infrastructura pentru ciclişti. Am construit poteci noi al căror număr este în creştere, am creat evenimente frumoase şi am îmbunătăţit în general standardele pentru cicloturism. Nu contează dacă vii împreună cu prietenii sau familia, dacă eşti începător sau avansat. Indiferent de ramura ciclismului pe care o practici îţi va plăcea sigur în Livigno. Însă ai dreptate, sunt mai tot timpul pe drumuri, iar în acest moment mă pregătesc pentru evenimentul fundaţiei mele „Wheels 4 Life” în urma căruia sperăm să strângem multe donaţii.
Îţi place să te dai cu bicicleta oriunde şi peste tot. Dar până la urmă ce îţi place cel mai mult?
Îmi place să variez. Cred că cel mai des fac all mountain şi single trail chiar dacă uneori înseamnă să pedalez la deal. Însă încă folosesc bicicleta mea de trial, cel puţin o dată pe săptămână. La fel de mult îmi place şi freeride cât şi downhill. Şi nu e exclus să mă vezi şi pe cursieră ocazional.
Şi care locuri sunt cele mai potrivite pentru stilul tău?
În zilele astea vedem condiţiile sportului nostru îmbunătăţindu-se constant, adevărat cel puţin pentru trailuri. Trendul merge clar spre diversitate şi poteci construite special pentru o anumită disciplină. Din nou Livigno este un bun exemplu de dezvoltare în direcţia asta şi multe alte staţiuni montane au apucat pe aceeaşi direcţie. Este bine să fii biciclist azi.
Acum că nu mai concurezi, cum îţi câştigi existenţa din mtb?
E drept ca am concurat la multe evenimente la viaţa mea însă trebuie să recunosc că poţi fi de folos sponsorilor chiar dacă nu mai eşti „pe val”. Din păcate mulţi atleţi încă nu înţeleg acest lucru, lucru care pe mine mă avantajează. Un bun indiciu este expunerea media pe care o primeşte un atlet. În cazul meu aceasta a fost mai mare după ce mi-am încheiat cariera profesională. Astăzi beneficiez de aceeaşi expunere media ca şi cei mai buni rideri de freeride. Şi nu vorbesc doar de internet ci şi de reviste şi TV. Spunând aceste lucruri devine evident că nu e vorba aici doar de prezenţa în media întrucât mi-am luat tot timpul în serios treaba şi am tratat-o ca pe o afacere. Găsesc modalităţi noi de susţinere a sponsorilor mai fie că e vorba de feedback-ul meu, consultanţă, teste, prezenţă, cross marketing sau doar prin imaginea şi numele meu. Tot timpul îmi spun că dacă toată lumea cu care lucrez este fericită îmi va fi şi mie bine la final.
Care este sfatul tău pentru tinerele talente care acum ies la rampă? Să devină comerciali şi să strângă cât mai mulţi sponsori, să se concentreze pe rezultatele bune din competiţii?
Una o aduce pe cealaltă. Nu poţi sfătui pe nimeni cu ceva de genul „fă comerţ şi strânge sponsori”. În mod normal aceste lucruri vin în urma unor succese sportive. Însă rezultatele în sine nu sunt suficiente întrucât un racer este bun doar atâta vreme cât are rezultate. Tot ce pot spune este că îi sfătuiesc pe tinerii sportivi să o ia în serios şi să fie profesionişti. Nu e vorba doar de datul pe bicicletă.
Diddie Schneider şi cu tine sunt oamenii din spatele Flow Country. Despre ce este vorba şi cum s-a dezvoltat?
„Flow” a fost cuvântul magic din ultimii 10 ani pe scena ciclismului. Însă cuvântul în sine nu este atât de clar. Pentru cineva flow poate fi doar distracţie pură în timp ce pentru altcineva poate fi un coşmar. Flow Country este un anumit tip de potecă, de trail, pe scurt niciodată abruptă, niciodată periculoasă şi niciodată extremă. Aceste trăsături o fac potrivită pentru orice mtb-ist. Începătorii învaţă să se dea, iar avansaţii să „pompeze” sau chiar să „zboare”. Practic este o potecă ce va oferi zâmbete tuturor. În trecut majoritatea potecilor erau pentru experţi însă acum acestea devin din ce în ce mai accesibile pentru timp liber şi pentru cei care vor să înveţe. O altă greşeală a fost strategia nepotrivită de investiţii. În Livingno pur şi simplu am spus de ce este nevoie şi am ajuns la nişte concluzii apoi am construit prima potecă pilot Flow Country. Multe destinaţii turistice încă nu înţeleg că principalul motiv pentru cineva să-şi petreacă concediul şi să-şi cheltuiască banii câştigaţi cu greu în staţiunea sa montană este să i se pună la dispoziţie opţiuni de calitate. Şi ca să construieşti ceva bun ai nevoie de mai mult decât de o lopată şi un prieten.
Şi ce este mai exact flow country. Nu este „flow” un termen pe care fiecare îl interpretează cum are nevoie?
Da, exact. Este întrebarea definiţiei şi motivul pentru care am numit-o „flow country” şi nu doar „flow”. Sunt multe moduri în care poţi să „curgi”. Factori ca standarde de pedalat, nivel de dificultate, lungime, calitate, înclinaţie maximă şi consecvenţă, toate definesc potecile flow country.
Ai văzut cum a evoluat mtb-ul de-a lungul timpului. Ce crezi că s-a schimbat cel mai mult şi cum vezi viitorul acestui sport?
Cred că în viitorul apropiat totul se va concentra pe potecile dedicate tip „purpose-built”. Asta nu înseamnă că toate trebuie să fie aşa însă sunt destul de sigur că va deveni un trend şi un factor serios pe care producătorii de biciclete şi industria turismului îl vor lua în calcul. Până acum mtb-iştii erau acceptaţi doar pe potecile deja existente, lucru care nu este neapărat rău, însă mulţi şi-au dat seama că se poate mult mai bine de-atât. Astăzi roţile investiţiilor au început să se învârtă.
Ce părere ai despre specializarea treptată a diferitelor ramuri ale mtb-ului? Gravity versus endurance, trendurile noi cum ar fi enduro şi bicicletele fat?
Ai dreptate! Toată lumea are modul lui sau al ei prin care defineşte acest sport al nostru. Nu are rost să oprim această specializare. În plus potecile flow country combină aceste discipline în aşa fel încât cicliştii pot încerca puţin din fiecare ramură.
Ce părere ai despre bicicletele electrice din ce în ce mai populare? Consideri că sunt un instrument bun pentru zonele turistice şi staţiunile montane pentru a atrage mai mulţi clienţi pe două roţi?
Bicicletele electrice cu siguranţă au dreptul lor să existe. Văd mult potenţial pentru zonele turistice, dar şi în sectorul navetiştilor. Părerea mea este că aceste biciclete ar trebui folosite în special pe asfalt şi drumuri forestiere, cel puţin până când industria velo şi regiunile turistice găsesc o modalitate de convieţuire. Altfel deja prevăd nişte „probleme” pentru cicliştii „normali” atunci când se vor întâlni pe potecă. În general însă nu sunt inamicul bicicletelor electrice.
Ce ne poţi spune despre fundaţia „Wheels 4 Life”? La ce lucrezi în acest moment?
Wheels 4 Life este o organizaţie non-profit pe care am fondat-o împreună cu soţia mea făcând voluntariat 100%. Oferim biciclete oamenilor din ţările aflate în dezvoltare acolo unde este cu adevărat nevoie de mijloace de transport. În aceste ţări „sărace” bicicleta înseamnă cu totul altceva. Nu sunt instrumente pentru sport sau jucării. Din 2005 am donat în jur de 7.000 biciclete în 26 de tari.
Faci parte din scena mtb-ului mondial deja de 30 de ani. Oamenii te cunosc din clipuri, din Mountain Bike Hall of Fame, eşti imaginea staţiunii Livigno şi, evident, de pe nenumăratele coperţi de reviste în care ai apărut. Îţi poţi imagina o viaţă fără mtb? Cum ar arăta?
Nu-mi prea pot imagina. Nu m-am gândit niciodată că voi fi pe bicicletă, ca profesionist, pentru 50 de ani. Sportul nostru, la fel şi industria, a crescut mult de-a lungul timpului. Însă chiar şi pentru „vârstnici” ca mine există încă multe moduri prin care pot ajuta scena. Aşa cum am mai spus, nu se rezumă totul doar la rezultate bune competiţionale.
Care sunt următoarele tale proiecte?
Iubesc proiectele mele de aventură. Îmi place să explorez zone noi şi să descopăr poteci interesante. Acea primă urcare sau descoperirea unor locuri istorice sau mistice, creează tot timpul senzaţii plăcute. În acest moment mă documentez cu privire la Islanda, Rusia, zona Lacului Superior din SUA şi chiar şi la o rută nouă Transalp lângă Livigno. Să vedem care din ideile astea va deveni realitate.
