Acum citesti
Cursiera – Cum o aleg? Intrebări și răspunsuri!

Vezi versiunea actualizata 2020! 

Am putea începe prin a spune că bicicletele de șosea sunt bolizii lumii cu pedale. Aerodinamică la superlativ, greutate scăzută, viteze amețitoare, toate acestea sunt atributele unor astfel de biciclete. Dacă nu ai făcut încă pasul spre cursiere (cursiera) sau l-ai făcut, dar este unul timid, am pregătit pentru tine câteva sfaturi care să mai reducă din întrebările pe care le ai vizavi de acestea.

Cursiera - Cum o aleg?

Cu ce scop îmi cumpăr o cursieră?

Aceasta este întrebarea fundamentală pe care trebuie să o ridici dacă dorești achiziționarea unei biciclete de șosea. O bicicletă de șosea este utilă pentru atât de multe lucruri: să te antrenezi, chiar dacă participi la curse de mountain bike, să străbați cele mai frumoase șosele, atât din țară, cât și de peste dincolo de granițe, chiar dacă o faci pentru agrement sau chiar și în cazul în care ai nevoie de o bicicletă care să împace ieșirile de la sfărșitul săptămânii cu drumurile pe care le ai de parcurs în oraș.

Dacă ești la început de drum, nu trebuie să te avânți la o cursiera scumpă. O cursiera entry-level este perfecta pentru a te obișnui cu acest gen de biciclete. Poziția nu este una foarte sportivă, ceea ce va face mai lin procesul de adaptare la o cursieră. Plus că va trebui să înveți să ocoloești gropile sau alte obstacole de pe șosea, iar acest lucru nu este recomandat să îl faci cu roți de high-end. Așadar, gândește-te bine ce vrei să faci cu bicicleta pe care urmează să ți-o achiziționezi.

Ce material este cel mai bun?

Auzim vorbindu-se toată ziua despre carbon, dar nu este mereu cea mai bună variantă. Pentru cei aflați la început, o cursiera cu cadrul de aluminiu este foarte potrivită, pentru că acest material este și ușor, dar și rezistent și comod. Cele mai folosite aliaje sunt aluminiu 6061 și 7005. Dacă se va întâmpla să cazi, aceste aliaje răspund bine la șocuri, deci nu va trebui să îți faci griji prea mari vizavi de integritatea bicicletei.

În materie de carbon este o poveste mai complicată. Există 4 tipuri folosite frecvent, luate în ordine crescătoare a performanței: UD (Carbon Unidirectional), M (Modulus), HM (High Modulus) și UHM (Ultra High Modulus). Cu toate acestea, mai există și alte tipuri, mai speciale, precum Torayca, folosit de producătorul italian Pinarello. Carbonul este mai ușor decât aluminiul, este mai rigid, dar este mai puțin rezistent și mai scump. Deci, atenție suplimentară va fi necesară dacă vei „călări” o asemenea bicicletă.

Cât ar trebui să cheltui pe o cursieră?

Răspunsul este în strânsă corelație cu cel de la primul punct. Dacă ești novice, nu are rost să cheltuiești prea mult pe o cursiera, dar cu timpul, poate te va tenta ideea achiziționării unei bijuterii. Din nou, totul este legat de scopul pentru care îți vei cumpăra bicicleta. Este o plăcere mare să mergi pe o bicicletă scumpă, să simți acel fior când pedalezi cu peste 40 de km/h, dar acest lucru nu este tocmai accesibil.

De obicei, o crusieră nouă de circa 3.000 de lei este mai mult decât suficentă pentru a face cunoștință cu această disciplină. Acest preț va garanta materiale de calitate, atât a componentelor, cât și a cadrului, și garanția pe care o oferă utilizarea unui produs de marcă. Mai jos sunt câteva exemple disponibile în magazinele din România.

Merida Road Ride 91-27

cursiera merida

Este o bicicletă de șosea cu echipare full Shimano Sora și o greutate de sub 10 kilograme. Putem zice că e definiția unui entry-level. Are cadru din aluminiu 7005 și o poziție confortabilă, gama Ride a celor de la Merida fiind special axată pe acest lucru. Angrenajul cu 3 plăci vine în ajutorul tău mai ales dacă nu te împaci prea bine cu urcările.

Univega Via Laser

Univega Via Laser

Și aceasta este un exemplu bun de cursiera entry-level. Echipare este o idee mai bună, având componente Shimano Tiagra. Și aici se regăsește angrenajul triplu, ceea ce face bicicleta utilizabilă și în ture de cicloturism.

Felt F85

Cursiera Felt F85

Este cea mai bună alegere privind raportul echipare/preț. Cadru de aluminiu, furca de carbon, schimbătoare Shimano 105 și jante Mavic. Această poate fi inclusă și în categoria mid-level, dacă ne orientăm după caracteristici, dar ca și preț poate fi inclusă în tiparul entry-level.

De aici încolo, prețurile sunt proporționale cu performanțele. Pentru o bicicletă de șosea mid-level acestea vor fi cuprinse între 3.000 de lei și 5-6.000 de lei. După această limită aproximativă începe cele high-end și super high-end.

Echiparea unei cursiere

În materie de seturi de componente (adică setul de piese care se montează pe biciclete: frâne, schimbătoare, angrenaj, manete, lanț, pinioane, uneori și roți) sunt foarte multe alegeri de făcut, așa că am pregătit mai jos un tabel cu principalii 3 producători de piese (Campagnolo, Shimano și SRAM) și seturile pe care le fabrică.

Clasificare componente cursiera

“Viteze” prea grele?

Multe griji se leagă de de faptul că rapoartele dintre plăci și pinioane ale unei cursiere sunt rezervate doar profesioniștilor. Ei bine, nu este deloc așa, mai ales de când s-au introdus și la cursiere angrenajele triple și cele de tip Compact.

Angrenajele triple au, după cum le zice numele, 3 plăci, cea mai mică fiind de obicei de 30 de dinți. În combinație cu pinioanele care pot fi chiar și de 28 de dinți, nu ar trebui să îți faci probleme că nu vei mai avea forță să propulsezi cursiera.

Angrenajele de tip Compact sunt mai recent introduse, dar servesc celor care încă se acomodează cu cursierele. Acestea au două plăci, de obicei cea mică având 34 de dinți și cea mare 50. Din nou, suficient ca să facă cursierele accesibile oricuri.

Legat de numărul de pinioane sunt câteva lucruri pe care trebuie să le știi. În primul rând vei avea tot timpul de ales între casete care au 8, 9 sau chiar 10 pinioane. În general vorbind, 8 pinioane sunt arhi-suficiente dacă ești începător. Când devii mai avansat, poți trece la un număr mai mare de pinioane, dar să nu crezi că vei deveni un ciclist mai bun mulțumită lor.

O confuzie des întâlnită este legată de numărul de viteze. Dacă ai două plăci și 10 pinioane, de exemplu, nu înseamnă că ai 20 de viteze (2 x 10). Teoretic sunt 20 de combinații de angrenaj ce pot fi utilizate, dar din motive practice ar fi recomandat să folosești mai puține, circa 10 în acest caz.

Explicația este destul de simplă. Dacă ești pe placa mare și pe pinionul cel mai mare, atunci lanțul va sta într-o pozișie aproape oblică, lucru ce va afecta funcționarea schimbătoarelor și chiar la deformarea lor, și la uzura prematură a lanțului. Este recomandată folosirea pinioanelor aflate pe aceeași linie cu placa. În exemplul de mai sus, poți folosi placa mare în combinație cu primele 5 pinioane (în ordine crescătoare) și pe cea mică cu următoarele 5. Desigur, nu este o regulă bătută în cuie, dar respectarea ei prelungește viața lanțului și chiar a schimbătoarelor, mai ales a celui de spate.

Confortul pe o cursieră

Deși o cursiera este în ochii unora un aparat modern de tortură, nu trebuie să asculți chiar orice voce care spune că o bicicletă de șosea = durere. Evident, există modelele de high-end pentru cei obișnuiți cu poziția sportivă, aplecată în față, dar pentru începători există vești bune. De câțiva ani încoace, mai multe mărci au introdus modele mai confortabile, special pentru această categorie de cicliști.

Pentru a nu avea experiențe dureroase de prima dată, este bine să îți iei o bicicletă de șosea cu o poziție a ghidonului mai ridicată. Lucrul acesta va reduce tensiunile la care sunt supuse toate zonele coloanei vertebrale.

Legat de șa, este o discuție amplă, dar e bine de știut că o șa moale nu înseamnă că este comodă. Alegerea șeii are multe de-a face cu anatomia ta, mai precis cu osul pelvian al tău. În acest articol poți citi mai multe despre șaua potrivita pentru tine. Există nenumărate tipuri de șei, dar pentru a face alegerea corectă va trebui să încerci câteva modele ca să vezi cum te împaci cu ele. Nu există rețetă sigură în această alegere.

De unde îmi cumpăr o bicicletă de șosea?

Lăsând la o parte publicitatea mascată, noi recomandăm achiziționarea unei astfel de biciclete din magazinele specializate. Avantajele sunt că beneficiezi de garanție, uneori chiar și de service gratuit într-o anumită limită de timp/kilometri, și de siguranța că bicicleta a trecut printr-un control al calității și este ferită de defecte ascunse. Cu toate acestea, este bine să arunci și tu un ochi atent peste produsul pe care urmează să îl achiziționezi.

De ce nu recomandăm bicicletele din supermarket-uri? Acestea sunt, în cele mai multe cazuri, biciclete de duzină, și dacă dorești să o supui la o utilizare mai intensă, sunt șanse mari să te dezamăgească în timp. În plus, rareori un magazin nespecializat în biciclete va comercializa produse de marcă, lucru cu implicații evidente. Cât despre cursierele second-hand, ofertele pot fi chiar tentante, însă trebuie să fii permanent conștient de faptul că nu poți fi sigur că acestea au fost exploatate corespunzător.

Vezi Comentarii (11)
  • salut
    mie mi se pare complet gresit ca un articol cu sfaturi despre achizitionarea unei cursiere nu face nici o relatie intre diferentele dintre clasele de cadre, si mai ales nu spune nimic despre cum alegi cursiera care ti se potriveste – parerea mea este ca totul se relationeaza la pret in aceasta scriere – si cred ca e gresit sa spui ca 8 pinioane sunt suficiente! Mai mult, imi permit sa corectez afirmatia ca din 20 de viteze folosesti 10 – la cursiere lucrurile stau altfel decat la MTB si nu putem judeca lucrurile cu aceeasi masura – practic din 20 de viteze se pot folosi 20 si se recomanda folosirea a 18 fara probleme!
    De ce nu vorbim de dimensiunile ghidonului, de cadre si de wheelbase? Cum iti alegi bratele pedaliere si cum reglezi saua, manetele etc..? Ce naiba, cumparam preturi? La 3000 lei cumperi, in general, o bicicleta care doar arata a cursiera! Daca nu ma credeti sunteti invitati sa testati marca favorita in magazinul favorit si veti fi uimiti sa vedeti ce diferente mari sunt intre cadrele diverselor clase, mai mult componentele bicicletelor sunt foarte importante si iti pot face viata muuuult mai usoara chiar daca esti un incepator! Nimeni nu va sfatuieste sa va luati Ferrari dar articolul asta va cam indeamna sa ganditi doar cu buzunarul!
    Imi cer scuze inca odata ca mi-am permis sa comentez!

  • @Florescu: cu unele puncte de vedere pot fi de acord, in schimb n-am cum sa agreez afirmatia ca la 3.000 de lei iti cumperi o bicicleta care arata a cursiera. Este foarte usor sa vorbesti atunci cand dispui de bugete nelimitate pentru biciclete, dar nu cred ca este cazul multora din aceasta tara. Parerea mea. Multumesc.

  • Pot incepe prin a spune ca nu ai de ce sa iti ceri scuze. Fiecare are dreptul la o parere, iar tu ti-ai expus-o si ai adus si argumente.

    Articolul nu este un ghid complet de achizitionare al cursierelor si nu se refera la un sezon anume. Altfel, am fi putut vorbi obiectiv de vedetele si noutatile respectivului sezon. Da, se pot vorbi mai multe despre ce trebuie sa ai in vedere cand alegi o bicicleta de sosea, dar tocmai pentru acest lucru am pregatit niste articole pe care le vom publica in perioada urmatoare.

    Ca 8 pinioane sunt suficiente este o parere personala pe care ne-o asumam, pentru ca oamenii se bucurau de cursiere si faceau performanta cu acestea si cand existau doar 8 sau chiar mai putine.

    Cat despre bicicletele exemplificate, au fost doar niste… exemple pentru a forma o idee generala. Si te asiguram ca daca noi am fi dat ca exemplu niste biciclete scumpe ar fi fost destule comentarii in care sa fim contestati ca luam partea si suntem niste marionete ale magazinelor si importatorilor de biciclete. Deci, nici atunci nu ar fi fost bine, esti de acord?

    In alta ordine de idei, vrem sa dam posibilitatea celor carora le place mersul pe bicicleta sa stie ce sa aleaga, in functie si de buget. Suntem de parere ca piata cursierelor este inca una tanara in Romania si trebuie sa incepem cu pasi marunti.

  • Am parcus destul de putini km de sosea comparativ cu drumuri forestiere. Intr-adevar, cursiera este o hoata si jumatate. Nu iti dai seama cu ce viteza mergi. Si accelerezi, si accelerzi… mai, dar ce greu merge bicla asta. Si te uiti pe kilometraj si vezi ca ai 35 km la ora. Singurul meu sfat in aceasta privinta ar fi sa va orientati spre biciclete de ciclocross. Pentru ca sunt mult prea multe sosele (adica siruri de gropi) proaste prin romania. Te doare inima cand prinzi cate o groapa sau ridicatura cu ambele roti. Iar la viteze mai sus de 30 asta inseamna snakebite instant pe ambele roti, jante oleaca deformate, fisuri prin furca…

  • nu mai stiu unde am auzit afirmatia , dar ideea e ca in decursul anilor/deceniilor , timpii obtinuti in marile tururi nu au inregistrat un salt spectaculos

  • Adevarat ca unele bicle arata numai a cursiera,mai ales in categoria celor SH.proprietarii anteriori din nestiinta in momentul in care au avut diverse probleme tehnice cu unele componenete au inlocuit piesele ,de cele mai multe ori in necunostinta totala de cauza,cu piese la intamplare sau chiar de prin bazar rezultand un amalgam periculos ce te face sa te strambi dureros cand ei incearca sa te convinga de faptul ca au o bicla nemaipomenita la vanzare.Cat despre cele noi iar sunt de acord ca supermarketurile vand cele mai slabe produse-acum 9 ani mi am luat o bicla nou nouta dar spre surprinderea mea nu a rezistat decat 2 sezoane.De atunci m am orientat cu aceeasi bani in buzunar spre cele sh,care la o studiere atenta a componentelor uneori reusesti sa realizezi ca la momentul aparitiei lor,acum 20 sau chiar 30 ani erau adevarate bijuterii tehnice si ,datorita calitatii initiale ,au ajuns sa fie calarite si in ziua de azi.Nu sfatuiesc pe nimeni sa cumpere sh daca nu are o idee ampla despre ce inseamna sa calaresti o cursiera cu 40-50 km /h si sa te expui pericolelor din trafic suplimentar faptului ca au sub ei componente sau chiar un cadru ce ar putea ceda in orice moment datorita imbatranirii componentelor,eventual sa ceara ajutorul celor mai experimentati in bicicleala in fata unor probleme necunoscute sau dileme privind fiabilitatea diverselor seturi sau a cadrului.Spor la pedalat.

  • Articolul s-a dorit a fi unul de ‘entry’ in lumea cursierelor.Datorita faptului ca bunicul meu a avut un atelier de reparatii-vopsitorie biciclete ,am mostenit si eu ceasta dragoste pentru acest tip de biciclete.Nu am sa uit niciodata prima mea semi-cursiera Sputnik cumparata de la magazin,invelita in hartie si vaselina.Tremuram de nerabdare sa ajung acasa sa o reglez ,sa merg pe ea.Tot asa nu am sa uit nici dorinta de a avea o bicicleta cu adevarat cursiera.Bicicleta era o Stella Royal cumparata de bunicul meu pentru suma enorma la acea vreme de 5.ooo Lei.Odata intrata in suflet nu am mai scapat de acest ‘microb’.Timpuri apuse si amintiri…..

  • Salutare! Aceste subiecte contradictorii sunt constructive si ma ajuta sa-mi „creionez” o idee pentru ceea ce voi achizitiona. De-şi am un MTB, sunt novicr cand vine vorba de semicursiera si sfaturile voastre ma ajuta mult
    Multumesc!.

  • Domnilor spunetine si noua pt un pensionar proaspăt o bicicleta cu 3 foi si ceva pinioane pentru oras si poate sa merg cu toti la mare sau la munte pe bicicletă sau in jurul bucurestiului si pt asta o bicicleta mai accesibilă și la pret eventual care e mai buna nu ne trebuie aluminiu sau canton ca nu o iau so car in spate o iau sa ma care ea pe mine va multumesc deci una mai de oras eventual si cu portbagaj si cosulet sa dau o fuga la piata! De exemplu asta cautam noi pensionari nu de 3000 de lei de 600 /700 nu se gasesc?

  • Salutare, pentru un incepator, articolul cred ca este bun, insa nu de articol este vorba… Cum alegem cursiera in functie de inaltime? Ex: am 1,88, ce marime imi trebuie? Am auzit tot felul de variante…
    Asa ca as fi recunoscator pentru un raspuns concret.
    Multumesc!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

19 − five =