Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Fără îndoială acesta este anul full-suspension-urilor căci mai mulți importatori ca oricând au decis să ne trimită astfel de biciclete la test. Ceea ce sincer să fiu, este o veste bună: sunt confortabile, sunt mult mai capabile decât hardtail-urile și sunt mai distractive. Desigur, prețul este ceva mai piperat, mai ales când vine vorba de full-uri construite integral din carbon precum cel de față, însă există un segment de consumatori pentru care prețul de achiziție pălește în fața tuturor avantajelor enumerate mai sus. Lucky you!
Revenind la Bulls, compania există încă din 1997, însă au început să se afirme ceva mai târziu în competiții de maraton sau în cursele pe etapă, câștigând spre exemplu Cape Epic-ul de 4 ori, ultima reușită fiind chiar în 2016. Desigur, atleți precum Karl Platt sau Urs Huber și-au adus din plin contribuția la aceste victorii dar și la construcția bicicletelor de top. Iar ceea ce am avut noi la dispoziție a fost o bicicletă mid-level spre high-end dacă judecăm după echipare și preț, cu mențiunea că acest cadru se află și pe modelele de top utilizate de cei doi atleți.
Cadru/Pe traseu
De la finisajele perfecte până la funcționalitatea bună, nu prea am avut comentarii în ceea ce privește cadrul acestei biciclete. Însă, cei de la Bulls au edcis că Wild Edge-ul trebuie să meargă pe o gemoetrie clasică, cu un headtube amplasat la 70 de grade și un seat tube, la 74 de grade. Mai pune în calcul chainstay-ul cu o lungime ceva mai mare, de 451 de mm și vei obține o bicicletă foarte stabilă însă nu foarte jucăușă. Astfel, să tragi de ghidon și să sari peste obstacole necesită ceva mai mult antrenament dată fiind bascula mai lungă, însă dacă nu ești genul care preferă joaca pe traseu, atunci cu siguranță vei aprecia stabilitatea bicicletei pe traseu, care este parcă ținută cu roțile pe pământ de către un magnet. Ghidonul de 730mm și pipa de 80mm sunt în grafic în ceea ce privește manevrabilitatea, oferind totodată o poziție foarte bună pe urcări. Aș descrie poziția pe bicicletă ca fiind una de race, mai aplecat pe față, decât una care să te țină cu spatele drept.
Cursa oferită de cadru împreună cu amortizorul Rock Shox Monarch este de 100mm, arhi-suficientă pentru orice fel de trase de maraton, o suspensie care rămâne activă și confortabilă chiar și atunci când intri pe porțiuni mai dificile. Partea frontală mi s-a părut însă ușor neliniștită, mai ales pe denivelările mai mici. În rest, cadrul abundă în tehnologii de ultimă oră: carbon cap-coadă, inclusiv pentru link, headtube conic, cabluri trase prin interior și ax de 12mm pentru prinderea roții de spate.
În ceea ce privește greutatea cadrului, acesta pune pe cântar 2.2 kg, adică echivalentul unui cadru hardtail ceva mai ieftin. Să nu uităm că aceasta greutate este împreună cu amortizorul Rock Shox, așadar, vorbim desre o valoare de top. Rigiditatea este acceptabilă pentru un full, datele relevate de mașinăria noastră indicând 51.9 Nm/grad, rezonabil pentru carbon, care după cum știm, flexează mai mult decât aluminiul.
Echipare
Nu cred că mai are rost să pomenesc de noul trend în domeniu, cel cu frâne din game mai jos plasate decât transmisia. În cazul de față avem un set Shimano M506, cu discuri generoase care și-au făcut treaba pe coborâre, însă aici este loc de upgrade pe viitor.
Furca, Rock Shox Reba, a avut un tuning mai ciudat pe acest model, dat fiind faptul că în prima parte a făcut ca roata de față să fie mai neliniștită pe denivelările mai mici. A compensat însă cu o cursă ceva mai mare, de 110mm, care se potrivește bine carcacterului bicicletei.
Transmisia este însă perfectă, de la cap la coadă. Manetele din noua gamă SLX funcționează surprinzător de ușor, iar atât schimbătorul de foi (SLX) cât și cel de pinioane (XT) și-au făcut treaba admirabil. Am apreciat foarte mult rapoartele alese, foile în formatul 24/34 și pinioanele 11/42 fiind perfecte pentru orice traseu montan pe care ai dori să-l abordezi.
Roțile sunt livrate cu butuci Bulls pe rulmenți și cu jante de o rezistență bună, dat fiind faptul că n-au înregistrat probleme după turele parcurse, iar anvelopele sunt setate pentru viteză maximă și viteză de rulare, la fel de maximă. Rocket Ron-ul instalat pe roata de față asigură o aderență bună în viraje, iar Thunder Burt-ul de pe spate o ușurință la rulare greu de egalat. Însă, există și o parte negativă, căci la vale anvelopele nu se lipesc de traseu, mai ales dacă dai de pietriș fin și nici în viraje nu te poți arunca fără să derapezi un pic. Dar atâta timp cât o faci controlat, este un sentiment minunat. Am rulat cu o presiune de 1.8 bar în anvelope, zic eu, una la limită, cel puțin pentru anvelopa spate. N-am făcut nicio pană, ceea ce este de notat.
Elementele de confort sunt în grafic, atât manșoanele cât și șaua fiind produse bune. Colierul pentru prinderea șeii nu are o cheiță, tipic pentru bicicletele de race, așadar dacă ești genul care coboară șaua la vale, ar fi bine să montezi un colier cu quick release.
Concluzie
Cu o greutate de doar 11.6 kg, această bicicletă urcă și urcă, lăsându-ți impresia că ar face-o chiar dacă nu ai mai da din pedale. Este deosebit de confortabilă și este gândită mai mult pentru stabilitate decât pentru distracție. Cum s-ar spune, o formulă clasică de maraton aplicată corect și asezonată cu unele elemente menite să-ți ușureze viața. Luând în calcul echiparea, prețul este sub ceea ce oferă concurența, o treabă asumată de către cei de la Bulls. Iar asta o transformă într-un pachet complet pentru orice participant la maratoane, fie că-i pe munte sau prin păduri.
Date relevante
Greutate totală: 11.6 kg
Greutate cadru: 2.200 grame
Greutate roți*: 3.884 grame
Greutate furcă: 1.725 grame
Lățime ghidon: 730 mm
Lungime pipă: 80 mm
Greutate angrenaj (cu Bottom Bracket): 880 grame
Rigiditate headtube: 59.1 Nm/grad
STW**: 26.8
*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia
La deal: 10/10
La vale: 8/10
Galerie foto:
Video:
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.