Acum citesti
MTB Skills and Boot Camp: prima editie din 2016 are loc pe 11 – 13 martie

In sezoanele 2014 si 2015, FreeRider.ro impreuna cu Marc Sandu au organizat o serie de tabere de mountainbike dedicate practicantilor de nivel incepator si mediu, care sunt dornici sa isi puna la punct abilitatile de control ale bicicletei, fie in vederea participarii la curse de MTB XC sau Marathon, fie ca doresc pur si simplu sa savureze o tura pe munte cu bicicleta. Raspunsul participantilor a fost favorabil, o serie de review-uri, se pot citi pe marcsandu.ro.

tabara 2 Intrucat acest program va continua si in 2016, deschidem sezonul cu o tabara programata pentru weekend-ul 11-13 martie, un bun prilej pentru a ne dezmorti dupa “iernat”, pregati tehnica pentru sezon, dar si socializa, fara presiunea unui concurs. Iata care este programul, in linii mari:

tabara1Vineri, 11 martie: intalnire, cazare, pranz, urmate de work-shop, in care se studiaza notiuni de baza precum pozitia pe bicicleta, reglaje de baza, pozitie de atac, echilibru si mobilitate pe bicicleta, franare, viraje. Apoi are loc o iesire pe un drum forestier, dupa care urmeaza intoarcerea in Leresti.

Sambata, 12 martie: imbunatatire tehnica pe viraje, diverse exercitii distractive si cronometrate, deprinderea pomparii, o urcare lungi si solicitante, cota de nivel, coborari tehnice ce includ sectiuni mai usoare cu bolovani, radacini si diverse situatii interesante, in care se va arata negocierea lor fluenta si cat mai rapida, plus o sectiune pur forestiera.

Duminica 13 martie, notiuni de baza despre dropuri si bunny-hop, viraje de 180 º pe carari inguse (switchbacks), urcari si coborari mai pretentioase, pretentioase si nu in ultimul rand, privelisti superbe.

Ce mai poti invata in tabara:

  • cum sa te incalzesti prin stretching dinamic, pregatindu-ti treptat corpul pentru efort inainte competitiei;
  • cum sa folosesti un foam roller pentru masaj muscular profund dupa antrenament;
  • exercitii de echilibru si de stabilizare a trunchiului, rutine de stretching;
  • tehnci de respiratie si de activare a muschiului transversal abdominal;
  • notiuni de baza privind antrenamentul sportiv, cum sa iti construiesti un program de antrenament si nutritia sportiva;

Marc Sandu este personal trainer atestat European Fitness Association, iar in toamna lui 2015 a absolvit si cursul de personal trainer level 2, orientat pe performanta sportiva si functionala. Nu in ultimul rand, exista si informatii ca Marc ar fi prins si ultima serie de armata obligatorie, absolvind cele sase luni de infanterie cu rangul de sergent. J

Nu in ultimul rand, in curtea vilei in care se face cazarea se gaseste un pump-track, care a tot crescut in ultimele luni, extrem de util pentru invatarea pomparii si a controlului fin al bicicletei – pentru cine mai energie dupa ture.

Costul per persoana este de 450 lei (490 cu transport inclus din Bucuresti), nu se include mancarea. Dimineata exista posibilitatea prepararii micul dejun la comun, iar preturile sunt foarte prietenoase in Campulung Muscel. Plecarea se face din Piata Victoriei, vineri dimineata, la ora 8, urmand ca fiecare rider sa fie lasat acasa “la vatra”, la intoarcerea din tabara.

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × 4 =