La vale, pe biciclete, la Cheile Grădiștei

Zilele acestea suntem invitații companiei BikeFun, importator Merida în România, pentru prezentarea noilor modele 2014. Așa cum ne-au obișnuit deja, evenimentul este organizat într-un cadru potrivit testării bicicletelor, pentru că în fond, asta este ideea unui Test Camp. Cheile Grădiștei este deci baza noastră pentru 3 zile, timp în care ar fi trebuit să vedem de ceea ce sunt capabile noile biciclete.

Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, anul acesta a trebuit să spunem pas turei montane, din cauza zăpezii destul de mari, ce împiedică parcurgerea oricărui traseu, exceptându-le pe cele de șosea. Plimbarea deci, a avut loc în cadrul complexului Cheile Grădiștei. Am urcat de la complexul hotelier de jos până la cel de sus, unde ne-am delectat cu o ciorbă caldă. Iar apoi, mă gândeam deznădăjduit că va trebui să ne întoarcem pe asfalt, adică o garanție mai mult decât certă că vom degera complet până jos.

Inspirația de a transforma ziua de astăzi într-una inedită a aparținut lui Alex, de la Veloteca. Am organizat rapid un mic grup, cu care să coborâm pe traseul de Downhill construit aici, la Cheile Grădiștei. Într-un final, am rămas doar eu cu Alex, așadar nu aveam încotro decât s-o luăm la vale, așa cum am putut. Pentru că dacă ne-am fi întors, ne-am fi făcut de râs. Zăpada mare, noroiul de sub zăpadă și pietrele bine mascate am crezut că ne vor face viața un iad și că poate nu vom mai ajunge întregi la destinație. Nu ne grăbeam nicăieri, până la urmă era vorba despre o aventură, iar orice încercare serioasă de a coborî pe traseu așa cum o faci pe uscat, era pur și simplu aberantă.

Ne-am urcat pe biciclete și am pornit, mai cu un picior pe jos, mai târâș pe fund, oprindu-ne din când în când să mai tragem câte un cadru. Trebuie să îți spun că este prima dată când încerc așa ceva, dar secretul a constat în faptul că traseul de aici de la Cheile Grădiștei nu este unul periculos, exceptând ultimele porțiuni de coborâre care au fost chiar abrupte și pe care am reușit să fac cunoștiință cu un copac. Mă ridic și văd că sunt întreg, așa că ne urcăm pe biciclete și îi dăm bătaie, pentru că nu mai avem foarte mult.

Experiența în sine a fost o mică și nevinovată aventură. Eu am ales o Merida One-Forty B, full-suspension, iar Alex, un hardtail Big Seven, ambele cu roți de 27.5 inch și echipate decent. Evident că echiparea a fost ultima noastră grijă pe acest traseu, deoarece odată invadate de zăpadă și nămol, componentele funcționau după o schemă proprie. La zero grade, nu poți avea prea mari pretenții de la amortizoare. Pe zăpadă, nu poți avea pretenții de la un set de anvelope gândite pentru teren uscat. Iar cu toată mizeria adunată de pe traseu, nu poți avea pretenția ca sistemul de transmisie să funcționeze corespunzător. Dar chiar și cu componentele funcționând la mai puțin de jumătate din potențial, am reușit să ajungem jos întregi. Și nici măcar nu am simțit frigul.

Dragoș Mitroi
Cheile Grădiștei, județul Brașov