Țara Hațegului MTB Stage Camp/ Preview a fost un eveniment organizat de 3 oameni faini care au vrut să ne arate zonele în care ei se dau cu bicicletele și pe care le iubesc. Mihai Jura, Paul Muntean și Norbert Costea au fost oamenii care au făcut totul posibil, susținuți de Asociația de Turism Retezat
Ideea acestui eveniment a fost de a invita câțiva oameni să se dea pe niște trasee din zona Hațegului. Organizat pe principiul unei curse pe etape, evenimentul a dat ocazia participanților să descopere în fiecare zi o alta zonă din jurul orașului Hațeg. Din câțiva oameni am ajuns să fim 42, iar din ture prietenești a ieșit un mic concurs. Zona a fost superbă, organizarea de nota 10, așa că hai sa vedem despre ce a fost vorba.
Inițial s-a anunțat așa: “Ceva cu totul amical”, fără asistență de orice fel, cu trasee marcate sumar, unde pe bază de GPS și de ce îți cari în rucsac să parcurgi traseele gândite și puse la dispoziție de organizatori. Iar dacă pentru munca lor de amenajare a traseelor organizatorii nu au cerut niciun fel de taxă de înscriere, au cerut în schimb un feedback care să îi ajute pe viitor în organizarea unei curse pe etape. Pentru mine asta suna ca un mod perfect de a petrece un sfârșit de săptămână prelungit, așa că, împreună cu Iustin am fost printre primele echipe înscrise, cu numele de “Frumosul și Bestia” (am luat foarte în serios faptul ca nu era un concurs serios). Pe bază de invitații, lumea a început să se strângă și tabelul excel să se populeze. Pe măsură ce ne-am apropiat de data stabilită a devenit din ce în ce mai clar că va fi un eveniment în toată regula și că organizatorii s-au dat peste cap pentru a face ca această experiență să fie una cât mai plăcută pentru toată lumea. Și așa au apărut: puncte de control respectiv alimentare, numere de concurs, mic dejun și cină organizate la restaurant, ședințe tehnice înainte de fiecare etapă.
Ziua 0 – joi seara s-a strâns lumea în Hațeg. Deși inițial erau stabilite 15 echipe, cele 4 zile cu 260 km și 9000 m diferență de nivel s-au dovedit a fi foarte râvnite, așa că în final au fost 21 de echipe prezente. Programul zilei de joi a inclus o cină, o prezentare a zilei ce urmează și câtă odihnă a încăput, pentru că evenimentul urma să înceapă cu cea mai grea zi dintre toate. Noi nu am reușit să ne bucurăm de nici de prezentare nici de odihnă prea multă, pentru că am ajuns la Hațeg în toiul nopții, unde prima surpriză plăcută a fost că ne-am putut bucura de cină. Din primele 5 minute am avut impresia că această tură amicală are deja organizare mai bună decât multe concursuri la care am fost. Lângă porția de mâncare (pusă la pachet pentru noi), care ne aștepta acasă, am găsit pachetul de înscriere. Puțin neașteptat, nu? Nu am plătit taxă de înscriere, nu e concurs, dar avem pachet de înscriere, cu număr, hărți și cărți despre zonele unde urma să pedalăm și profilul fiecărei etape printat pe hârtie autocoloantă. Ce poți să iți dorești mai mult? Să înceapă (nu e un concurs) concursul!
Ziua 1 – 94km, 3000m
Prima etapă a avut nici mai mult nici mai puțin de 94km cu 3000 m diferență de nivel. Discutând cu oameni înainte de cursă, ne întrebam: sunt toți ciclabili? o să facem zeci de minute de pushbike? Din experiențele anterioare știam că e greu să îndeși 3000 m într-o cursă, dar văzând că se întind pe 94 km, m-am mai “liniștit”. Am pornit dimineața la 9 jumătate, în ceea ce urma să fie pentru mine una dintre cele mai lungi zile petrecute pe bicicletă. Startul s-a dat din localitatea Densuș. După numai câteva sute de metri pe asfalt s-a intrat pe offroad unde pe niște pante și de peste 20% am făcut primii 250m verticali din cei 3000.
La început de zi și cu rezervele pline nu mi-am făcut mari griji, mai ales că peisajul era frumos și prin zonă era Mihai, care povestea de dealurile vulcanice Densuș vizibile în apropiere. Traseul a fost destul de abordabil până aici, majoritatea drumurilor parcurse fiind forestiere, dar cu toate astea am reușit să trag o trântă zdravănă pe una dintre primele coborâri, numai bună de început de zi. După vârful Făgetului, pe la km 9, a urmat o mică coborâre înainte de prima dintre cele trei urcări principale ale zilei. Având undeva la 10 km și în jur de 500 m diferență de nivel nu a fost chiar înspăimântătoare urcarea, ci doar realizarea că parcursesem în 2 ore doar 20 din cei 94km ai zilei. Dealurile pline de flori și priveliștea incredibilă către Retezat au făcut ca urcarea să fie ceva mai ușor de digerat.
Drumuri spălate de ape, pietre și contrapante pe alocuri, au condimentat coborârea către a doua urcare mare a zilei. Nu am putut să nu observ pe GPS cum minutele trec, dar kilometri nu… Am făcut cei aproximativ 10 km cu peste 500m diferență de nivel în mai bine de o ora, și am calculat cu ușurință viteza medie de până atunci: puțin peste 10km/h. Undeva pe la începutul urcării ne așteptam la un punct de alimentare, dar din cauza unei încurcături oamenii nu au mai ajuns acolo. Ne-am adaptat rapid și am găsit un izvor în stâncă pe marginea drumului și am pornit mai departe, doar cu o ușoară frică de posibile probleme intestinale. Un alt factor ce merită menționat, în ziua asta epică de pedalat, a fost temperatura. Mai ales că maxima zilei, de 37 de grade, a fost atinsă chiar pe urcarea asta. În condițiile în care vara nu ajunsese încă în Brașov, iar noi eram obișnuiți cu temperaturi de 15 grade și eventual cu ploaie, temperaturile de peste 30 de grade au fost extreme. Pentru majoritatea participanților căldura a fost cam cel mai dificil obstacol din zi, iar lipsa unei surse de încredere de apă a fost o problemă. După ce am băut câteva guri din apa luată de pe marginea drumului, eram totuși în căutare de un izvor. În capătul urcării vedem o stână, iar eu mă gândesc că logic ar fi ca stâna să fie amenajată lângă o sursă de apă, așa că merg cu entuziasm la ciobani să îi întreb dacă pot să iau apă din zonă. Foarte prietenoși îmi zic că izvorul este destul de departe, dar îmi dau ei din apa lor, cărată pe spate de la izvor. Îl chem pe Iustin, ne luăm fiecare cele două bidoane și mergem la căbănuța ciobanilor, unde, dintr-o găleată roșie de plastic, ne toarta în bidoane apă cu un ibric. Râd în sinea mea și mă întreb dacă nu era mai bună totuși apa pe care o aveam înainte în bidon, decât apa asta călduță din găleată… dar măcar plecăm în continuare cu bidoanele pline.
Continuăm apoi pe culmea dealurilor și cu încă câteva urcări și coborâri, vreo două pauze de masă, o coborâre mai lungă și încă o pauză de masă, ajungem la baza ultimei urcări și celui de-al doilea punct de alimentare, unde ne aștepta Mihai. De la coada lacului Cinciș începem ultima urcare după ce ne alimentăm pe cât putem. E deja supraviețuire, suntem de aproape 7 ore pe biciclete (din care probabil mai bine de o oră pauze) și mai avem 20km până la finish.
Ultima urcare a fost chiar faină și aproape ne-am bucurat de ea chiar așa leșinați cum eram. Pe o vale umbroasă și răcoroasă am urcat susținut vreo 6 km cu vreo 600m diferență de nivel și câteva zeci (poate sute?) de metri de pushbike.
Nu cred că mai are rost să spun că am ajuns la finish rupți, dar măcar am văzut frumusețe de biserică din secolul XIII, pe care am reușit să o ratez de dimineață chiar dacă am luat startul de lângă ea. A fost o zi criminală și mi-a fost clar că pentru mine a fost prea mult, dar am ajuns în niște zone atât de frumoase și izolate și cu priveliști de vis, încât tot ce pot să spun este că m-aș întoarce cu siguranță pe acolo.
Chiar dacă nu a fost concurs (sigur că nu…), au fost desemnați în fiecare etapă câștigătorii zilei, iar azi au fost Mititelu și Mura (pe numele lor complet Andrei și Istvan)
Mai multe informații despre istoria zonei/obiective turistice:
http://www.hategpadureni.ro/descriere_tinut_padureni.html
Ziua 2 – 51 km, 2000 m
Nu doar distanța diferă ziua de azi față de cea de ieri ci și zona. Trecem de la deal la munte și pornim azi la tură la poalele munților Retezat. Profilul pare pe gustul meu, urcări lungi și susținute, până te plictisești. Doar ca aici nu m-am plictisit. Ca să fie totul mai interesant, urcările au fost presărate cu niște zone foarte abrupte și pe alocuri tehnice. Pentru că nu am putut să refuz această provocare, am încercat să fac totul pe bicicletă și, în mare parte, mi-a și ieșit, probabil cu niște daune destul de mari pentru zilele următoare. Prima urcare a început cu un forestier lin, din localitatea Brazi, către curmătura Clopotivei. Zona este o destinație populară pentru parapantiști și asta poți să iți dai seama când vezi toate mașinile cu număr FLY parcate la baza urcării.
Pe măsură ce urcăm peisajul se deschide până când ajungem să avem cea mai frumoasă vedere către Retezat pe care am vazut-o eu vreodata. Dacă primii 500m i-am urcat în 9km, următorii 300, până la cel mai înalt punct al primei urcări (1300m), i-am făcut în numai 1,5 km. Am intrat aici pe coborâre, pe o potecă distractivă pe un drum nou de taf. 4 km a ținut distracția, iar apoi a început din nou urcarea, și ce urcare!
10 km și aproape 800 m diferență de nivel, până pe vârful Petreanu la 1800 m altitudine. Am trecut de la forestier în stare bună, la drum bolovănos, la potecă prin pădure, la urcare pe iarbă în gol alpin.
Îmi imaginez că nu tuturor le plac urcările cum îmi plac mie, dar asta nu avea cum să nu te impresioneze! După ce absorbim prin fiecare por peisajul și liniștea de sus, începem coborârea cu un rock-garden de toată frumusețea.
Bine, puțin impropriu să zic că începem coborârea, nu de alta dar ne mai așteaptă două gâturi zdravene până pe vârful Petreanu, înainte să intrăm efectiv pe coborâre. Aceasta începe cu o potecă tehnică, săpată prin pădure și continuă cu forestier până la Sarmizegetusa Ulpia Traiana.
După o oră de coborâre, cu mâinile mai obosite decât au fost picioarele pe urcare, pot să zic că mi-am luat doza downhill pentru o perioadă și aproape că mă bucur de cele două mici urcări din ultimii 10km. Trecem apoi prin Clopotiva și ajungem înapoi în Brazi, iar eu mă declar foarte încântată de una dintre cele mai frumoase ture pe care le-am făcut vreodată.
Mai multe informații despre zonă:
http://www.sarmizegetusa.mcdr.ro/
http://paragliding-romania.ro/clopotiva/
Etapa 3 – 81 km, 2600m
A fost considerată de mulți participanți cea mai frumoasă etapă din cadrul evenimentului. Deși altitudinea maximă nu a depășit 1000 m, pe cei 81 km s-au adunat peste 2600m diferență de nivel, prin urmare a fost din nou o zi lungă și grea. Dar zona și traseul au făcut “să merite toți banii”, defapt toate caloriile.
Etapa începe din nou cu o urcare lungă. Aceasta a început destul de abrupt, dar pe asfalt, care nu după mult timp s-a transformat în drum forestier. După primul punct de alimentare, unde eram așteptați cu tot ce-si poate dori un ciclist hipo glicemic, am făcut dreapta de pe drumul forestier și am trecut la o secțiune mai tehnică din urcare, pe niște bolovani destul de mari. Ultima provocare, după mai bine de o oră și jumătate de pedalat și 15 km parcurși a fost o urcare abruptă pe iarbă. Păstrăm culmile dealurilor pentru încă câțiva kilometri până când ajungem în sfârșit la prima coborare de pe traseu. Un colț pe profilul de altitudine marchează o urcare abruptă pe asfalt către satul Alun, care, printr-o intrare oarecum ascunsă ne bagă pe o coborâre frumoasă și tehnică prin pădure.
Urmează apoi 15 minute de relaxare pe un fals plat în coborâre până la cel de-al doilea punct de alimentare. Aici ne umplem burțile cu Cola și mințile cu determinare și plecăm pe a doua urcare lungă a zilei, către Ursici. Segmentul de Strava intitulat sugestiv “Urcare Ursici” spune așa: 10km/ 600m/ 6% timp – 1:00:10. Nu s-au zgârcit la urcări oamenii ăștia. Mie bateriile încep să mi se termine, e a treia zi de pedalat, iar după 4 ore, cu toate batoanele, bananele, gelurile și colele, viața nu mai pare chiar așa roz.
Mai facem o pauză, mai mâncăm ceva și dă-i înainte! Mai sunt încă vreo 30 km până la finish, iar cu ploaia ce căzuse înaintea noastră, nu aveau să fie ușori. Urmează o porțiune superbă de traseu, o înșiruire de dealuri cu peisaje idilice, single trail-uri prin păduri de mesteceni… din păcate, aproape tot impracticabil din cauza ploii abundente căzute fix înainte să ajungem noi acolo.Așa că a urmat un pushbike de toată frumusețea și 3 ore petrecute parcurgând 20 km. Păcat de munca oamenilor și de frumusețea zonei, dar vremea este imprevizibilă, iar de data asta nu a fost de partea noastră.
Ce a fost cel mai frumos a venit la urmă azi și cu toate că eram sfârșiți când am ajuns aici, nu am putut să nu rămânem impresionați de frumusețea zonei Fundătura Ponorului. Toată această a treia etapă a fost despre zone superbe și izolate, locuri unde am fost probabil singurii cicliști care au pedalat pe acolo.
Iar senzația pe care ți-o dă explorarea acestor zone ascunse și secrete și ore întregi în care nu vezi țipenie de om, nu poate fi descrisă. Am terminat etapa după 8 ore din care 7 pedalate/merse dar nu înainte de a ne mai testa limitele pe niște urcări abrupte urmate de coborârea finală pe forestierul/drumul pe care am urcat. Am stors un zâmbet la poza de final și am plecat acasă să îmi ling rănile.
Mai multe informatii despre zonă:
https://m.facebook.com/Fundatura.Ponorului/
Etapa 4 – 40km, 1300m
Ultima etapă ne-a dus din nou pe munte. 40 km cu 1300 m diferență de nivel nu a fost neapărat o etapă ușoară, dar comparând cu ce am făcut zilele trecute, a fost floare la ureche. Traseul distractiv a fost exact de ce avea toata lumea nevoie după trei zile de (chin) efort pe traseele provocatoare pregătite de băieți.
O urcare plăcută pe un forestier prin pădure ne-a dus pe Muntele Tulişa (care reprezintă simbolul luptei de rezistenţă împotriva Imperiului Austro-Ungar în Primul Război Mondial (1916), Armata Română reușind să câștige lupta pe Vf. Tulișa (1793m altitudine) și să recupereze Țara Hațegului de sub dominația austro-ungară.) Apoi o coborare lungă pe un forestier destul de tehnic ne-a pus tuturor zâmbetul pe buze la încheierea celor 4 zile de vis petrecute în Țara Hațegului.
Ca un concurs ce nu a fost, s-a încheiat cu o premiere, multe îmbrățișări și promisiuni de revedere.
Sper ca inițiativa organizatorilor să se concretizeze într-un concurs pe etape în viitor. Mtb-ul romanesc ajunge la maturitatea necesara pentru a ‘savura’ astfel de competiții; exista o masă tot mai însemnată de sportivi care se antrenează consecvent și structurat, condiții necesare parcurgerii unei curse pe etape. În același timp, existența unui astfel de obiectiv în sezonul competițional atrage după sine o motivație mai mare decat orice concurs de o zi. Cele cateva zile de concurs legate îți dau ocazia să înveți foarte multe lucruri despre tine, despre echipamentul tău, despre gestionarea unor situații neprevăzute, despre partenerul tău și sunt o experiență sportivă și de viața foarte condensată, pe care altfel poate nu ai ocazia să o dobândești decât în ani.
Logistica unei curse pe etape e din nou ceva specific, căci ziua e departe de a se fi terminat cand ai trecut linia de finish. Trebuie sa te asiguri că începi pregătirea/revenirea pentru ziua următoare cat mai repede. Nu e ideal să te prindă întunericul aerisindu-ți franele la lumina telefonului, nemâncat și înca în echipamentul în care ai concurat, iar conceperea unui plan pentru a evita astfel de situații e o distracție în sine.
Un punct bun de plecare e să elimini cât mai multe variabile, iar formatul evenimentului de anul acesta a ajutat destul de mult în acest sens. Tabăra de baza a fost orașul Hateg, unde ai condiții foarte bune (cazare, mancare, LIDL, spital), iar zonele de start/finish (în toate etapele punctul de start coincide cu cel de finish) sunt la maxim 30 minute de mers cu mașina de oraș, pe drumuri destul de bune și puțin circulate. Nu e puțin lucru să poți să te întorci în același loc, să dormi în același pat și să nu trebuiască să îți împachetezi/despachetezi bagajele pe parcursul concursului, având această stabilitate pe parcursul a 4 zile zbuciumate în care trebuie să te preocupi de multe alte probleme, pe fond de oboseala accentuată.
În aceste 4 zile am luat micul dejun și cina în același loc, organizatorii asigurând un meniu standard la un restaurant local. Totuși exista mai multe restaurante în Hateg, așa că fiecare poate alege cum să-și organizeze mesele.
Pentru a da o mână de ajutor participanților, în tabăra de bază au fost prezenți și băieții de la BicicleTeMe care au rezolvat problemele tehnice a celor care au avut nevoie.
Pe lângă locurile și peisajele superbe din fiecare etapă – numitorul comun al celor 4 zile fiind fundalul cu masivul retezat – zona are marele avantaj că oferă 4 zile de concurs pe trasee complet diferite și unice, fiecare cu specificul și provocarile lui.
*Destinația ecoturistică Țara Hațegului – Retezat acoperă trei dintre cele mai importante zone turistice din România – Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și Parcul Național Retezat, ambele cu recunoaștere internațională UNESCO, precum și o parte a unei alte arii protejate mari, respectiv Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Atractivitatea zonei este dată de multitudinea de obiective naturale, istorice și culturale, dar și de cele peste 40 de trasee tematice, de drumeție sau de biciclete. Destinația ecoturistică Țara Hațegului – Retezat, a treia astfel de zonă din România certificată de către Ministerul Turismului, își propune să ofere vizitatorilor o experiență unică, prin intermediul produselor, serviciilor de ecoturism la cele mai înalte standarde, dar și prin promovarea unei atitudini responsabile față de mediu și comunitatea locală. Unitatea de management a Destinației ecoturistice Țara Hațegului – Retezat este Asociația de Turism Retezat.
Și pentru că organizatorii au dat dovadă că pot să facă treabă super profi (poate l-ați văzut pe Pataki Farkas prin poze alergând), aveți mai jos filmul evenimentului. Multumim Mihai, Paul și Norbert, ne vedem la anul!
