Acum citesti
Cannondale Topstone Carbon a primit în sfârșit furcă Lefty Oliver generația 2

Modelul original de gravel bike Cannondale Topstone Carbon, testat și de Freerider.ro, a introdus suspensia spate KingPin în 2019. Acum bicicleta a primit noua furcă Lefty Oliver Gen2 și a trecut la roți de 650b pentru majoritatea modelelor. În acest moment, Topstone e o bicicletă gravel full suspension.

Practic până acum, Topstone Carbon folosea chainstay-uri aplatizate din carbon proiectate să flexeze.

Seatstay-urile sunt subțiri și se conectează la seat tube prin intermediul unui pivot cu rulmenți, ce permite o flexare mai bună a întregului triunghi spate fără să fie aplicat stres mecanic în material.

Și seat tube-ul e aplatizat, în special în zona de jos. În combinație, cele trei tuburi din spate flexează oferind aproximativ 15 mm de cursă la nivelul șeii. E greu de observat dar funcționează. Sistemul e păstrat neschimbat la modelele 2020/2021. Ce e nou e introducerea suspensiei față.

Lefty Oliver Gen2 e construită pe șasiul Lefty Ocho, dar reglată și dimensionată pentru bicicletele gravel. E folosit un nou reglaj All-Over și un nou arc pe aer ISO High-Ride ce poate fi reglat fără distanțiere.

Furca folosește sistemul Delta Cage Needle Bearing de la Ocho, care are o frecare mult redusă față de brațele de furcă tradiționale. Cursa e de doar 30 mm, dar poate fi extinsă la 40 mm prin schimbarea poziției inelului de blocaj al pistonului.

Amortizorul a fost reglat pentru a oferi mai bun control oscilațiilor la pedalat, lucru posibil datorită amortizării foarte bune la viteză mică de compresie.

Circuitul de revenire e izolat de cel de compresie și se numește Bleed Tack, ceea ce înseamnă că reglajul compresiei și revenirii sunt complet independente. Reglajul revenirii are o plajă cu 60% mai mare.

Furca a primit un nou sistem de montaj a etrierului ce se demontează prin rotirea unui levier. Pentru a da jos roata, se deblochează levierul din fața furcii și se trage afară etrierul, după care axul se demontează normal, cu cheie pentru a trage afară roata.

Procesul invers e de asemena super simplu și rapid, iar prinderea e foarte rigidă.

Specificațiile Lefty Oliver V2:

  • 1340g versiunea din carbon
  • 1610g versiunea din aluminiu
  • gât conic standard
  • manetă de blocaj cu valvă de suprapresiune
  • butuc Lefty 50 similar cu cel de pe Slate
  • etrier spate flat mount 10 mm
  • roți 650Bx47 sau 700x45mm
  • preț: $1,500 (carbon), disponibilă pentru oricare din mărimile de roți, compatibilă cu orice grave bike cu gât standard conic

Spațiul generos de 700×45 mm este mai mare decât cel oferit de cadru pentru roata din spate. Pentru cei ce vor să folosească roți 700c trebuie schimbată poziția pistonului, deoarece furca e limitată la 30 mm, dar aceasta trebuie să stea într-o poziție mai înălțată pentru a evita lovirea coroanei furcii cu roata.

Distanțele ax – coroană sunt:

  • 650B 30mm – 405mm
  • 650B 40mm – 415mm
  • 700c 30mm – 419mm (necesită un kit de modificare a pistonului)

Modelul original folosea anvelope 700×37 montate pe jante Cannondale ce făceau ca lățimea reală să treacă de 40 mm, ceea ce făcea ca spațiul pentru anvelope să fie ocupat în întregime de anvelopele de gravel semi-slick. Orice model mai cramponat avea șansele să frece în cadru.

Acest lucru se datorează faptului că a fost nevoie de chainstay-uri late și aplatizate pentru a obține flexarea dorită. Iar angrenajul nu poate fi deplasat fără a afecta factorul Q, așa că spațiu pentru anvelope nu e dintre cele mai mari.

Noile roți 650b oferă însă mai mult spațiu până la cadru. Topstone Carbon va fi în continuare disponibil cu furcă rigidă și roți 700c, dar limita maximă a anvelopelor e de 37 mm.

Rezultatul teoretic este o bicicletă gravel mai echilibrată. Unul dintre neajunsurile modelului original a fost că fața se simțea mult mai rigidă decât spatele, lucru ce făcea ca bicicleta să fie un pic dezechilibrată.

Anvelopele 700x40c erau un pic la limită. Dar cu noile modificări, au fost rezolvate două probleme, a rigidității furcii și a spațiului pentru anvelope. Cu Lefty, bicicleta se simte așa cum trebuie să fie.

Topstone Carbon Lefty 1 – PD

Toate modelele vin compatibile cu tijă dropper și transmisii 2x, dar toate echipările standard sunt cu grupuri 1x. Modelul de top folosește o casetă SRAM Eagle și schimbătoare wireless eTap, restul folosesc o casetă mai mică 11-42 Shimano SLX cu 11 pinioane și transmisie mecanică GRX.

Topstone Carbon Lefty 1 are prețul anunțat de 7500$

Topstone Carbon Lefty 3 – PD
Topstone Carbon Lefty 1 – PD

Topstone Carbon Lefty 3 are prețul anunțat de 3750$

Women’s Topstone Carbon Lefty 3 – PD

Există și un model Womens Topstone Carbon Lefty 3, cu aceiași echipare ca modelul standard dar cu brațe de angrenaj mai scurte și altă șa.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului și în curând pe cea a importatorului în România.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

16 − 4 =