Concursurile mtb pe etape sunt o raritate, la noi în țară cel puțin. Așa că ori de câte ori se întâmplă unul, crește și notorietatea sportului, pentru că acest tip de întrecere este mai greu de dus la bun sfârșit, mai ales când nici vremea nu este cel mai bun aliat.
Cum a fost și la Țara Hațegului MTB Stage Race 2020, ediția întâi, care a avut loc între 23 și 26 iulie și unde a participat și Andrei Brebuleț care, împreună cu Cătălin Sprînceană, a format echipa BikeXpert Racing Team. Pentru anul acesta Țara Hațegului MTB Stage Race a oferit patru etape, 250 km lungime și 9000 m urcare, o provocare serioasă, chiar și pentru cel experimentat.
Întrucât concursul a fost unul deosebit, desfășurat într-o regiune deosebită a țării noastre și traversând rând pe rând vârfuri de la poalele Retezatului, l-am rugat pe Andrei Brebuleț să ne spună cum a fost pentru ei de-a lungul celor 4 zile de concurs.
Context
Prima mea cursă pe 2020 a venit destul de târziu, dată fiind pandemia, lunile de stat acasă și numeroase curse cu tradiție anulate sau amânate pentru 2021. Anul acesta l-am dedicat, încă de când a început pandemia, turelor lungi, de explorare. Astfel că Țara Hațegului MTB Stage Race a venit mănușă peste planurile actuale.
Înscrierea la Hațeg a fost o provocare, să văd dacă mai pot duce ture grele, dar mai ales dacă pot parcurge o zonă superbă a țării, pe care nu o cunoșteam. Spun asta întrucât cursa a fost despre urcări criminale, coborâri foarte tehnice, condiții vitrege și căutat adânc în sine pentru a găsi voința să mergi mai departe. Spun asta pentru că astă iarnă m-am concentrat pe schi de tură, pe explorat munți noi. Iar apoi a venit pandemia, am petrecut 2 luni mai mult sau mai puțin, în casă, timp în care cele mai multe curse s-au anulat pentru acest an. Cert este că din octombrie nu am mai făcut un antrenament structurat, ci doar ture de placere.
Format cursă
Cursa este una de tip „stage race”, adică pe etape, cu un prolog și alte 3 zile de cursă, fiecare cu specificul ei. Riderii nu concurează individual, ci în echipe de câte 2, regula fiind ca la finiș să nu termine la mai mult de 2 minute unul față de celălalt, altfel riscând descalificarea.
Colegul pentru primul meu stage race a fost Cătălin Sprînceană, un rider cu multă experiență, cu 7 stage race-uri la activ. Însă, la fel ca și mine, la fel de „neatrenat” după toată perioada asta nebună.
Etapele
Ziua 1: prolog de 22km cu 550m diferență de nivel, pe un traseu foarte rapid și cu o coborâre bombă. Totul pe ploaie ușoară și udătură. Știu doar că am început din Hațeg, de la liceul central, am plecat pe o zonă plată, cu iarbă înaltă, urmând unul din râurile din zonă. Era o zonă puțin mlăștinoasă, urmată de o urcare rapidă și agresivă peste dealurile din zonă. Coborârea din munte a fost tehnică, dar foarte distrativă. Nu mai țin minte mare lucru, din cauza concentrării, doar că la final am trecut pe sub un pod foarte jos.
Ziua 2: 95km cu 3.200m diferență, cu o vreme ce a ținut cu noi. Urcări interminabile, trasee ce ne-au dus în inima munților, pe lângă vechile cetăți dacice, pe munți, dealuri și poteci de o sălbăticie rară. Peisajele în zonă sunt de vis, fiind un mix de dealuri înalte, păduri vechi, zone alpine, pășuni și stâne. Regula zilei a fost temperarea dorinței de a trage cât mai tare. Am mers moderat, aproape că nu am tras deloc. La început a fost greu să vedem echipe cum ne depășesc, însă pe ultimii 20 km am recuperat și am depășit multe echipa obosite, ce s-au epuizat pe urcările zilei.
Ziua 3: etapă scurtată din cauza vremii (doar prima buclă/ucare dintre cele 2 din grafic), 37km cu 1.500m diferență. Bine… 1500m au fost în 21km, pe o urcare monstru, pentru care mi-a fost clar că nu eram antrenat; am tras adânc să găsesc resursele să rămân cu Vali, Lucian (prieteni din alta ehipa) și Cătălin. Cred ca am băgat 4-5 geluri în 15km, doar ca să pot ține pasul – aici s-a văzut lipsa de antrenament structurat, lipsa de intervale. Totul a culminat cu un push bike până pe culmea muntelui, unde picioarele și-au revenit, am luat bicicleta în cârcă și am început să alerg la deal. Am reușit chiar să îi las pe ceilalți în urmă, Cătălin bombănind în spate să o las mai încet. Ziua a fost foarte grea, foarte grea. Startul în cursă a fost pe ploaie torențială, urcarea pe mocănească, iar coborârea pe un forestier devenit râu ca urmare a apei ce se scurgea de pe munte. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar fi fost dacă făceam toti 75 km planificați de organizatori…
Ziua 4: ultima etapă, 50km cu 2.000m. Start iar pe ploaie mocănească, după o dimineață în care eram supt de putere, căutând orice scuză să nu încep proba. Însă corpul mai avea de oferit, mintea era obosită. Am plecat bine cu Cătălin, iar picioarele parcă voiau constant să accelereze, chiar și pe urcări (da, au fost iar 3 urcări grele). Însă un „technical” la schimbătorul lui Cătălin a însemnat că nu mai avea la dispoziție ultimele 2 pinioane mari. Am pierdut locuri și preț de 3-4 km am stat amândoi până ce el și-a găsit ritmul pe rapoartele mult mai grele. Am tot respectul pentru el, că a dus până la capăt proba în aceste condiții.
După ce ne-am găsit ritmul, am recuperat pozițiile și am reușit chiar să depășim, atacând de mai multe ori. Ultima urcare a fost iar meschină, cu alt push bike la final, până (cred) pe Vf. Peleaga. De acolo a urmat cea mai grea coborâre făcută de mine până acum, cu șanțuri înămolite printre pietre, foarte abrupte, tehnice, alunecoase. A urmat un forestier în viteză, o pășune înămolită (nu glumesc, era ca o cocină de porci, cu nămol apos, alunecos, adânc de 20cm) și finalul lângă vechea cetate Sarmisegetusa. Ultima zi parcă nu mai voiam să se termine, picioarele cereau mai mult, tot corpul se bucura de plăcerea de a merge pe biclă.
Mi-a placut că la finalul fiecărei zile aveam câte un râu în apropiere, unde ne băgam cu toții să ne spălăm, să ne răcorim mușchii și să ne relaxăm.
Rezultat, păreri, impresii
Alături de Cătălin mi-am descoperit noi laturi ale mele, am căutat adânc putere să termin unele curse, ne-am ajutat reciproc în funcție de punctele forte și slăbiciunile fiecaruia. Îi mulțumesc pentru tot! Și am avut satisfacția să terminăm în top 10 la categorie, o cursă la care mulți alții au abandonat. A fost primul meu stage race, o experiență grozavă. De repetat, nu știu dacă îl voi mai face încă o dată, dar vedem ce ne rezervă 2021. Bicla… .e daună totală, dusă deja la service, să vedem dacă bag defibrilatorul. Corpul, culmea, nu pare foarte obosit, mintea e odihnită și detașată, sufletul mulțumit și recunoscător pentru experiență.
Vă recomand Țara Hațegului MTB! E de departe unul dintre cele mai grele concursuri de orice fel din țară: 204 km – 7.250 m
