Acum citesti
Merită achiziția unei biciclete noi produsă într-un an anterior?

Cei de la Romet au mai trimis un Rambler la test, marcând sezonul 2019 ca anul Rambler-ului, însă de data aceasta unul pe care anul de producție menționat este 2018. Așadar, un model de anul trecut, dar cu un preț care va face cu ochiul multora dintre cumpărători. Cât de mult se schimbă bicicletele de la un an la altul și cât de mult merită să achiziționezi un model mai vechi (dar nou și cu garanție), vom lămuri în acest articol. Candidatul se numește Rambler 27.5, în versiunea 4 și are un preț de 1.939 de lei, redus de la 2.599 de lei. Așadar, discutăm despre o diferență semnificativă de 660 de lei.

Rambler-ul pus la treabă.

Cadrul acestui Rambler este ușor diferit față de celelalte Romet-uri pe care le-am avut anul acesta la test, fiind o combinație între Mustang și Rambler. Este livrat cu cabluri trase prin interior, însă sincer, la nivel de finisaje ale cadrului, nu se ridică la nivelul celorlalte biciclete testate. Nu are vreo legătură cu discount-ul însă, ci cu faptul că poate vine dintr-o generație mai veche. Cu toate acestea, cadrul este solid construit, existând doar câteva detalii care ar putea deranja un ochi mai ager.

Sudurile care leagă drop-out-urile de chainstay și de seatstay nu mi s-au părut prea bine finisate.
Și nici vopseaua nu pot spune că este de top. Dar poate că nici nu are cum să fie în acest segment.

Din punct de vedere al geometriei, aceasta este o bicicletă pentru plimbări recreaționale, iar pe traseele noastre de test, care-s ce-i drept mai dure, bicicleta și-a arătat limitele: pe urcările abrupte, deși are o pipă mai lungă care pune presiune pe roata de față, s-a întâmplat să pierd uneori contactul cu solul. Pe coborâri, tot pipa lungă fură din plăcerea unei ture mai agresive, compensând totuși cu ghidonul ceva mai lat.

La nivel de componente, transmisia 3×9 cu schimbător de pinioane Deore din generațiile precedente funcționează bine, dar este zgomotoasă pe coborâri. Altfel, oferă rapoarte suficiente pentru diverse situații, astfel încât să nu-ți obosești prea tare picioarele. Frânele din gama entry-level Shimano sunt suficiente pentru traseele mai line, însă modulația oferită pe coborârile lungi lasă de dorit. Cumva te așteptai să spun asta, nu? M-a surprins pozitiv furca, cea care a făcut față și coborârilor mai dure, Suntour XCR cu o cursă de 100mm fiind destul de cooperantă și oferind mult confort, plasându-se la ani-lumină distanță față de suratele mai mici, precum XCM, XCT sau chiar XCE (prima din gama de intrare). Mai mult decât atât, este dotată și cu Lock-out, o opțiune de luat în seamă pentru cei care pedalează des pe asfalt.

Anvelopele Michelin Country Racer sunt înguste (27.5 x 2.10) dar rapide pe pământ cât și pe asfalt și nu se simt prea bine pe porțiuni de off-road dificil, precum potecile presărate cu pietre sau rădăcini.

Nu în ultimul rând, poziția pe bicicletă este destul de alungită dată fiind pipa de 90mm, așadar aviz celor care preferă să stea mai confortabil pe bicicletă, căci aceștia vor fi nevoiți să înlocuiască pipa cu una mai scurtă. Și exact aici doream să ajung, la înlocuirea componentelor, căci diferența de preț pe care o scutești beneficiind de acest discount, o poți reinvesti în alte componente, precum o pipă nouă, de 60mm (45 de lei), un set de frâne mai potente (Shimano MT400 – 300 de lei setul), un set de anvelope mai aderente, mai balonate deci mai confortabile (Continental X-King 2.2 – 250 de lei setul) și un set de manșoane mai comode. În aceste condiții, tot mai răman 50 de lei extra ca buget la care mai pui în calcul și banii pe care-i încasezi pentru frânele și anvelopele pe care le vei vinde de noi de pe bicicletă. Să spunem că de acolo mai strângi alți 200 de lei, minim. Rămâi așadar cu un extra buget de 250 de lei pe care poți să-l învestești în diverse accesorii sau poți calcula un cost de 1.939 lei + 595 lei – 250 lei = 2.284 lei, un buget în care cu siguranță nu primești o echipare precum cea pe care tu ai construit-o personalizat.

Acest Rambler reprezintă o bază decentă pentru a-ți construit o bicicletă pentru plimbări recreaționale.

Acesta este doar un exemplu de calcul, însă variantele de combinații sunt practic infinite. Un alt avantaj ar fi faptul că bicicleta o vei cumpăra cu garanție, chiar dacă este din 2018 și mai important decât atât, la revânzare o să poți cere o sumă decentă pe ea. Interesant este că o poți vinde la final de sezon, ca bicicletă cu o vechime de 2 ani, iar anul următor să mai pui o mică diferență și să treci la alt model. Reducerile de toamnă sunt cele mai importante, putând ajunge chiar și până la -30% sau mai mult. Atâta timp cât vorbim despre biciclete entry-level, construite pentru parcuri și poteci lejere de pădure, aceasta reprezintă o mișcare bună care îți va economisi sume importante în buzunar.

Comparativ, poți achiziționa în acest moment un Rambler R7.3, însă la un preț de 1.899 de lei, similar cu cel al bicicletei de față, însă cu o echipare mult mai slabă (furcă Suntour XCT, transmisie 3×8, schimbătoare Tourney și Acera, etc. Mai are sens să continui?). Dacă mă uit peste un Romet Mustang, model 2019, cu un preț de 2.100 de lei (versus 2.284 lei cât ajunge bicicleta noastră cu calculele făcute de mine), tot rămâne în urmă cu o furcă și cu transmisie mai slabă.

Când vine vorba de biciclete mai scumpe, este foarte posibil ca achiziționând biciclete din anii anteriori să primești și o geometrie mai veche, componente cu tehnologii mai vechi, iar în acest caz lucrurile devin discutabile. Desigur, pentru cumpărătorul fără pretenții și acestea sunt o afacere bună, însă în momentul în care investești mai mulți bani într-o bicicletă, probabil ai și alte ambiții. Care nu pot fi satisfăcute neapărat de cele mai tentante dintre oferte.

Video:

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × two =