Sunt mari şansele ca cine se dă pe bicicletă, fie că o face de nevoie prin oraş, cu treburi, fie că o face de plăcere prin afara oraşului, să fi auzit de Adevăraţii VeloPrieteni. Acesta este un grup pe Facebook care astăzi număra 3.803 membri, fiind unul din cele mai mari grupuri dedicate ciclismului din România. În toamna anului trecut am participat la Ciclaton unde am fost plăcut surprins să aflu că voi pedala alături de câţiva din membri şi administratorii acestui grup.
Dacă nu ştiţi deja aflaţi că Adevăraţii VeloPrieteni organizează o mulţime de evenimente pentru biciclişti, pe scurt ture de bicicletă. De la simple plimbări prin Bucureşti la ture complexe de mai multe zile care implică şi cazare prin România sau străinătate sau velo-ture tematice unde poţi redescoperi istoria şi geografia ţării noastre. Cumva cine se ţine de treabă poate să strângă în 3 ani nu mai puţin de 50.000 km sub roţile bicicletei!
Am legat o prietenie frumoasă la Ciclaton cu administratorii Iulian Ene şi Mihai Deneş aşa că am decis să realizam un interviu pentru a vedea cum merg treburile în interiorul grupului, iar din exterior să se vadă totuşi câtă muncă se depune pentru ca lucrurile să meargă „ca pe roate” atunci când se pleacă la drum. Practic este nevoie de mult timp timp şi energie cheltuita pentru organizarea acestor evenimente aşa cum ni s-a şi confirmat. În plus dacă simţeaţi nevoia şi nu ştiaţi cui să mulţumiţi, chiar şi personal, pentru aceste evenimente sau pentru avantajele de care beneficiază acum bicicliştii pe CFR, iată în acest articol o sugestie.
Interviul este destul de lung. Din acest motiv astăzi publicăm prima parte lunea viitoare urmând a publica partea a 2a şi ultima.
—
FreeRider – Care sunt „liderii” grupului Adevăraţii Veloprieteni şi care este rolul fiecăruia în cadrul organizaţiei?
Adevaratii VeloPrieteni – „Liderii” grupului sunt administratorii acestuia: eu, Iulian Ene (care am şi creat grupul), Daniel „Danny” Bărbulescu (membru fondator), Daniel Birghilescu, Florin Munteanu, Mihai Deneş şi Mihail Nanciu. Toţi avem drepturi egale, iar în cazul deciziilor care se iau în ceea ce priveşte grupul, fiecare dintre noi participă cu un vot, doar în cazul în care există egalitate, votul meu decide, în unele situaţii, chiar având drept de veto. Altfel, toţi participăm la coordonarea evenimentelor din Bucureşti şi din România, chiar dacă cele mai multe dintre acestea sunt propuse şi create de către mine. Totodată, eu, Mihai Deneş şi Florin Munteanu, ne-am ocupat tot mai mult în ultima perioadă de promovarea imaginii grupului şi de partea de comunicare, de promovare a evenimentelor, fiind prezenţi în mai multe emisiuni la radio şi televiziune sau în diverse ziare, iar eu şi Mihai, ajutat şi de soţia sa, Ioana, ocupându-ne şi de prezentarea în imagini a fiecărui eveniment. Aproape toate poveştile evenimentelor organizate de către mine sunt prezentate pe blogul meu. Pentru turele din Bucureşti, din timpul săptămânii, Mihai Deneş se ocupă de crearea evenimentului de luni (traseele sunt mai scurte, 20-40 de km şi ritmul foarte lejer, perfect pentru începători). Eu mă ocup de cel de marţi (trasee de 30-50 km, un ritm de 18-22 km/h, pentru toţi membrii grupului), Daniel Birghilescu de cel de joi (trasee de 60-80 de km, un ritm de 30-35 km/h, pentru „vitezişti”), iar, în curând, Florin Munteanu se va ocupa de crearea unui eveniment în fiecare zi de miercuri (trasee mai scurte, doar în oraş, având ca scop, pe lângă plimbare şi relaxare, căpătarea obişnuinţei de a pedala fără teamă în traficul bucureştean). De evenimentele externe, până în prezent, de organizarea lor m-am ocupat eu. Ca exemplu, în cazul evenimentului de marţi, eu conduc plutonul, luând decizii privind opririle de regrupare pe baza informaţiilor primite de la ceilalţi coordonatori din spate, Danny, Daniel şi Mihail sunt „infiltraţi” în mijlocul acestuia, asigurându-se că toţi participanţii respectă regulile specifice fiecărei plimbări şi în special cele prevăzute şi în codul rutier privind circulaţia bicicliştilor în trafic, iar Florin şi Mihai sunt închizătorii plutonului, cei care au rolul de a vedea din spate dacă totul este ok şi de a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă, solicitând coordonatorilor din faţă oprirea grupului atunci când este cazul, situaţie în care, de regulă, execută sprinturi până în faţa plutonului să anunţe acest lucru.
FreeRider – Când s-a format şi care au fost începuturile grupului? Cine a fost de la început şi care au fost primii paşi, primele ture?
AVP – Grupul „Adevăraţii Veloprieteni” îşi are începutul pe 17 octombrie 2011. La început, lângă mine şi Danny, au fost în jur de vreo 100 de biciclişti, oameni alături de care avuseserăm plăcerea de a pedala de câteva ori înainte de momentul creării grupului. Apoi tot mai mulţi biciclişti aflând de acest grup şi realizând că suntem un grup foarte civilizat, în care sunt respectate inclusiv regulile de bun simţ, alături de cele impuse de codul rutier, ni s-au alăturat, cu timpul fiecare dintre ei aducând prieteni noi în grup. Primele evenimente organizate au fost plimbări de weekend (dus-întors) din Bucureşti către toate oraşele din jurul capitalei, Giurgiu, Urziceni, Ploieşti, Olteniţa (denumite antrenamente pentru prima veloexpediţie externă, Drumul Dunării de la Viena la Turnu Severin) sau plimbări mai lejere la Comana, Snagov, prin sate din aproprierea Bucureştiului.
FreeRider – Care a fost scopul creării unui astfel de grup pe Facebook şi cum aţi ales numele?
AVP – După ce aproape timp de un an, am participat la diverse evenimente pe două roţi, despre care aflam destul de greu sau de multe ori târziu, am simţit nevoia să profit de ajutorul Facebook-ului şi să pun bazele unui grup care să promoveze mişcarea oamenilor pe două roţi şi unde să fie organizate cît mai multe evenimente, despre care să afle cât mai uşor fiecare dintre cei care au această pasiune, a biciclitului, a cicloturismului. Referitor la nume, în anul 2011, înainte de crearea grupului, împreună cu un prieten, Cătălin Cuculaş, am organizat câteva evenimente cu trasee destul de dificile prin zone de munte, cum ar fi Drumul Regelui sau o parte din Transalpina (neasfaltată în totalitate în acea vreme), pe care le denumeam „veloaroganţe”. Aşa că, tot împreună, am pus prin septembrie 2011, bazele unui grup pe Facebook, denumit „Veloprieteni”, adică prieteni care pedalează, însă, din păcate, în urma unor neînţelegeri generate de felul în care vedeam fiecare dintre cei 5 administratori ai grupului organizarea grupului, eu am ales să părăsesc acel grup şi să fiu însoţit de majoritatea membrilor, care nu era de acord cu ceea ce începuse să se întâmple în acel grup după nicio lună de la crearea sa. Aşa că, din acest punct, ideea numelui unui nou grup mi-a venit foarte repede: Adevăraţii Veloprieteni. Recunosc, că la acel moment, nu eram atât de sigur că va fi un nume care să aibă rezonanţă, însă cei trei ani care au trecut de atunci s-au dovedit că am fost destul de inspirat, iar numele grupului a devenit foarte cunoscut peste tot în Bucureşti şi în România, dar totul s-a datorat evenimentelor pe care le-am organizat în această perioadă, peste 400 de evenimente, vreo 250 în Bucureşti, aproximativ 150 în România şi 10 în afara ţării.
FreeRider – Există o structură organizatorică sau fiecare ştie ce are de făcut şi face fără să fie rugat?
AVP – Da, există un grup creat pe Facebook, format din cei şase administratori ai grupului „Adevăraţii Veloprieteni”, unde fiecare dintre aceştia prezintă ideile pe care le are, unde sunt supuse dezbaterii, unde se iau decizii cu majoritatea voturilor celor şase administratori. Au loc şi întâlniri periodice, faţă în faţă, cam de două ori pe an sau atunci când situaţia impune o astfel de întâlnire. De asemenea, acolo sunt prezentate deciziile privind “banarea” sau excluderea unor membri ai grupului care încalcă regulile grupului, prezentate în descrierea acestuia. Toţi, cei şase ştim ce avem de făcut. Cu ocazia fiecărei aniversări anuale a grupului, vechii administratori iau decizia de a mai oferi funcţia de administrator al grupului unor membrii care au dovedit de-a lungul timpului că doresc să se implice cu adevărat în promovarea mişcării pe două roţi alături de acest grup. De fapt, dorinţa de implicare în activitatea grupului a fost de fiecare dată criteriul de bază la alegerea unui nou administrator, fără să conteze atât de mult vechimea de membru al grupului. Este chiar cazul a trei dintre administratori, Daniel, Florin şi Mihai, toţi trei având câteva luni de vechime, cel mult un an, la momentul promovării pe această funcţie.
FreeRider – Cum se împacă organizarea grupului şi a turelor cu timpul pe care trebuie să îl petreceţi cu familia, rudele sau prietenii?
Iulian Ene: „Trebuie să recunosc că cea mai mare parte a timpului meu liber o dedic organizării activităţilor grupului, ceea ce în cei trei ani de la crearea acestuia au însemnat sute de ore dedicate în acest sens, după unii, dacă ar cunoaşte în detaliu aceste aspecte, ar însemna că ar fi o exagerare din partea mea, în sensul că mi-ar spune că mai există şi altceva dincolo de biciclit, de ciclism, de cicloturism. La aceste sute de ore pentru organizare, se adună cele câteva mii de ore în care am pedalat cei aproape 50.000 km. Însă, fac tot posibilul ca acest lucru să nu afecteze relaţia excelentă pe care o am cu fiul meu, Laurenţiu, care a luat de la mine microbul acestei pasiuni, de ceva vreme încercând să participe alături de mine la cât mai multe dintre evenimente, având şi el vreo 1500 de km. De asemenea, prietena mea îmi înţelege foarte bine pasiunea, iar atunci când poate, participă şi ea alături de mine la evenimentele pe două roţi. Ceva „probleme” le am cu mama mea care mă tot întreabă: „când crezi că te lasă nebunia asta?”. În rest, majoritatea prietenilor mei fac parte din acest grup şi pedalatul alături de ei reprezintă o adevărată plăcere.”
Mihai Deneş: „Din fericire pentru mine toate familia mea iubeşte mersul pe bicicletă, aşa că îmi este uşor să discutam despre aceasta. Organizarea implică mult timp, dar merită tot efortul”.
FreeRider – Înţeleg că toata această organizare o faceţi voluntar, nu există taxă de participare, nu aveţi sponsori, iar timpul rezervat organizării turelor îl luaţi din timpul liber pe care l-aţi putea petrece în familie sau pur şi simplu făcând altceva. De ce faceţi acest lucru? Aveţi regrete?
Iulian – Da, ai înţeles perfect. Până acum totul s-a desfăşurat exact aşa, fără să existe vreo taxă oricât de mică, chiar dacă noi ne rupem foarte mult din timpul liber pentru a organiza totul cât mai bine pentru ca toţi participanţii să fie mulţumiţi şi să mai revină. De ce o fac eu? Pentru că pasiunea mea pe două roţi nu înseamnă doar să pedalez de unul singur ci îmi place ca această pasiune să o împart şi cu ceilalţi. De aici a plecat şi ideea creării acestui grup, totul a venit din plăcere, fără niciun alt interes. Daca am regrete vreodată? Dacă aş fi avut, probabil aş fi schimbat ceva şi, aşa cum au încercat mai mulţi prieteni să-mi sugereze că pentru tot acest timp pe care îl dedic grupului ar trebui să cer şi o taxă simbolică, aş fi urmat acest sfat. Dar neavând regrete nu s-a întâmplat şi sper să nu se întâmple. Sunt într-adevăr şi momente în care iei bilete de tren pentru mai mulţi şi apoi stai să găseşti soluţii (unii ar fi vrut să fie treziţi de organizator, alţii s-au ridicat de la masă fără să plătească etc.) să îi recuperezi cumva dacă unii au uitat să vină sau să se trezească, la fel şi cu rezervările pentru cazările pe unde mergem. Dar am găsit aproape mereu înţelegere din partea celor care… au uitat să apară la gară. Au fost şi câteva cazuri izolate când paguba a rămas în buzunarul meu, însă acele persoane intră pe o listă neagră, listă care este pusă şi la dispoziţia altor grupuri de biciclişti cunoscute pentru ca măcar ei să nu mai ia astfel de ţepe. În viitor, prin asociaţia pe care în curând o vom înfiinţa, sperăm să reuşim ca evenimentele organizate să ofere şi mai multă calitate.
FreeRider – Câţi membri are grupul în acest moment?
AVP – De la cei aproape 100 de membri care au fost încă de la început (aş putea spune membri fondatori), fiecare an a adus în grup cam o mie de noi membri, în prezent, grupul având 3800 de membri, atât din Bucureşti, cât şi din restul ţării. Sunt câteva zeci de membri şi din afara României, atât români plecaţi şi stabiliţi în străinătate, cât şi cetăţeni străini, mulţi dintre aceştia întâlniţi prin ţările prin care am ajuns în aceşti trei ani, când pe lângă steagul României şi al ţării prin care pedalam, aveam pe bicicletă şi steagul grupului.
FreeRider – Câţi participanţi sunt la o tură într-o zi bună şi câţi sunt când participarea este mai redusă?
AVP – Prezenţa la evenimente nu depinde doar de vremea bună sau foarte bună, ci şi de dificultatea traseului sau numărul de zile în care se desfăşoară evenimentul. Astfel, la evenimentul de marţi, „Dacă este Marţi…sunt 3 Ceasuri Bune…de Biciclit”, în zilele frumoase, o prezenţă de peste 100 de veloprieteni a devenit deja o obişnuinţă, recordul de prezenţă fiind de 167 de biciclişti. În zilele friguroase, nucleul grupului care participă constant indiferent de condiţiile meteo se reduce la vreo 30 de biciclişti. La o plimbare de weekend prin Bucureşti prezenţa este de la 30 spre o sută de biciclişti, fiind prezenţi şi câţiva copii alături de părinţi, ca exemplu, recentul „Traseu al frunzelor moarte” având o participare de 75 de veloprieteni, chiar dacă afara a fost puţin peste 10 grade. În plimbările din ţară, numărul de participanţi a ajuns şi la aproape 100 de veloprieteni, cum a fost plimbarea la Zimbrăria Neagră, când s-a înregistrat şi un record în ceea ce priveşte numărul de biciclişti prezenţi într-un tren, vreodată în România. Anterior, tot grupul nostru deţinea acest record, doar cu 46 de biciclişti, care au participat la una dintre ediţiile evenimentului „Prin sate de munte româneşti pe două roţi”, mergând cu trenul până la Târgovişte, cu bicicleta până la Câmpulung Muscel şi de aici către Piteşti, de unde am revenit în capitală cu trenul. La evenimentele cu dificultate foarte mare, cum ar fi „Turul Munteniei”, „Transalpina si Transfagarasanul in 24 de ore” sau „Cele 10 căţărări prin Prahova”, media a fost în jurul a 30 de veloprieteni. De asemenea, turele de două-trei zile cu cortul au adunat 30-40 de oameni, fie că au fost la munte, la mare sau prin sate de câmpie. În cazul evenimentelor externe, prezenţa cea mai mare a fost în cazul Drumului Dunării de la izvoare la Viena, când au fost prezenţi 12 cicloturişti.
FreeRider – Cum sunt alese turele când se anunţă una nouă? Numărul de kilometri, suprafaţa de rulare, zona geografică (munte, deal, plat)?
AVP – Întotdeauna căutăm să înnoim oferta de evenimente către membri grupului. Astfel, de-a lungul celor trei ani, evenimentele organizate au evoluat continuu, încât de la simple plimbări cu bicicleta prin Bucureşti sau prin apropierea Bucureştiului, acestea au integrat şi partea de turism, transformându-se în cicloturism, în plimbări în urma cărora fiecare dintre noi descoperim sau redescoperim frumuseţea acestei ţări şi istoria sa. Încercăm să combinăm pe cât posibil caracteristicile unui traseu, astfel încât să avem parte şi de asfalt, şi de offroad, şi de urcări şi de coborâri. Adică fiecare dintre participanţi să regăsească câte ceva din ceea ce îi place cel mai mult la un traseu. Ceva mai dificil este cu numărul de kilometri, unde eu trebuie să fac un compromis cu dorinţa mea de a fi cât mai lung posibil, luând în calcul că cei care îşi doresc să participe au pregătire şi antrenament diferit. De regulă, dacă într-un weekend organizăm două evenimente separate, cel de sâmbătă este mai lung şi mai dificil, recomandat celor cu pregătire peste medie, în timp ce duminica, traseul este unul mai scurt, cu diferenţă de nivel mai mică şi cu un ritm de pedalare mai lejer. În acest fel încercăm să-i împăcăm şi pe cei care doresc să aibă parte de multă adrenalină, să depună efort cât mai mare pe bicicletă, care vor tot timpul să-şi depăşească limitele, dar şi pe cei care îţi doresc să aibă parte de o plimbare relaxantă, fără nicio grabă, să admire cât mai încet posibil peisajele prin care îl duce traseul.
FreeRider – Am înţeles că există şi ture „tematice”. Ce înseamnă mai exact asta?
AVP – Da, ai înţeles foarte bine. În cei trei ani de activitate ai grupului, am încercat ca plimbările noastre să aibă şi rolul de a culturaliza. Mulţi membri ai grupului au fost încântaţi că pe lângă o plimbare pe două roţi în grup, au avut şi ocazia de a descoperi lucruri frumoase prezente în această ţară atât de interesantă din punct de vedere turistic şi istoric. Astfel, am organizat evenimente care au avut ca obiectiv principal vizitarea ruinelor diverselor castele, palate, biserici, monumente din mai multe zone din România sau vizitarea anumitor obiective turistice de interes din Bucureşti şi din ţară, cum ar fi: „Traseul mănăstirilor bucureştene”, „Traseul lacurilor bucureştene”, „Traseul fântânilor monument din Bucureşti”, „Traseul muzeelor bucureştene”, „Traseul gărilor bucureştene”, „Castelele de pe Valea Prahovei”, „Drumul Vinului”, „Drumul Fructelor”, „Drumul Voievozilor”, ultimele trei fiind nişte iniţiative ale Ministerului Turismului, rămase din păcate la nivelul de proiecte. De asemenea, toate ediţiile evenimentelor „Prin sate de munte româneşti pe două roţi”, „Prin sate de câmpie româneşti pe două roţi” şi „Atenţie! Se pedalează!” au avut trasee în care au existat şi vizite ale majorităţii obiectivelor turistice întâlnite. Un singur exemplu, prima ediţie prin sate de munte ne-a dus în satul Nucşoara, aflat la poalele munţilor Făgăraş, ultimul cuib de rezistenţă împotriva comuniştilor. Cu alte cuvinte, prin toate aceste ture, redescoperim istoria şi geografia acestei ţări frumoase care este România.
FreeRider – Există reguli stricte în grup în timpul mersului?
AVP – Da, există câteva reguli în grup, valabile pentru fiecare dintre plimbările organizate, reguli care sunt amintite în descrierea evenimentelor, şi care sunt reamintite din când în când înainte de plecarea pe traseu, mai ales atunci când, noi, administratorii, observăm că există prezenţi mai mulţi participanţi noi. Recunosc, că unele reguli, la început nu au fost pe placul tuturor bicicliştilor, unii dintre aceştia chiar preferând să nu mai participe, însă, cum noi considerăm că aceste reguli sunt pentru siguranţa grupului şi nu doar un moft al administratorilor, nu vom renunţa la ele. În realitate, regulile deriva din codul rutier şi se referă la respectarea semnelor de circulaţie în trafic, de respectarea celorlalţi participanţi la trafic, de dotarea bicicletelor cu cele necesare pedalării în siguranţă, de interzicerea consumului de alcool pe timpul plimbării în grup. Pe lângă acestea, mai există câteva care ţin strict de organizare sau de prevenirea unor situaţii neplăcute: nedepăşirea coordonatorului grupului aflat în faţa plutonului, respectarea cerinţelor coordonatorilor grupului în funcţie de zona prin care trecem, existenţa celor necesare în caz de pană sau alte probleme tehnice. În ultima vreme, deşi codul rutier nu impune, încercăm să găsim o cale de a trece de la nivelul de recomandare la cel de cerinţă obligatorie privind portul căştii, mai ales că s-au înmulţit unele incidente în trafic în care au fost implicaţi veloprieteni.
FreeRider – Povestiţi pe scurt una din cele mai frumoase ture pe care le-aţi organizat.
Iulian: „Mi-e greu, chiar foarte greu să aleg sau să fac un top al evenimentelor organizate sau la care am participat. Majoritatea m-au făcut la final să am satisfacţia lucrului bine organizat, bine realizat, datorită feed-backului primit din partea participanţilor. Mi-e greu să spun care din cele 10 veloexpediţii externe a fost cea mai frumoasă. Mi-a plăcut enorm şi pe Drumul Dunării, şi pe Valea Loarei, şi pe Drumul Verde de la Viena la Praga, şi în veloaroganţele din Bulgaria. Din fiecare dintre acestea am rămas cu amintiri foarte plăcute pe viaţă. Aş alege la fel de bine primul Transfăgărăşan făcut ca şi ultimul, sau prima Transalpină ca şi ultima, sau când le-am făcut pe ambele în 24 de ore, de trei ori până acum. Sau oricare din cele 18 ediţii ale evenimentelor „Prin sate de munte”, „Prin sate de câmpie” şi „Atenţie! Se pedalează”. Şi totuşi, cu puţin efort, m-aş opri la Ciclaton, ca fiind cea mai frumoasă tură la care am avut plăcerea şi onoarea să particip. De ce? Pentru că pe lângă pedalatul prin locuri absolut superbe din ţara noastră, alături de oameni frumoşi, mulţi dintre ei profesionişti în acest sport, am avut ocazia să cunosc oameni dedicaţi să ajute cu tot sufletul semeni de-ai lor care îşi doresc să aibă parte de o viaţă mai bună prin educaţie. Au fost cinci zile în care am pedalat peste 650 de km într-un ritm ridicat cu gândul că 70 de copii vor putea să meargă la şcoală. Au fost cinci zile în care m-am simţit într-o altă lume, într-o lume mai bună decât cea cu care avem de a face în fiecare zi. Au fost cinci zile, după care tot ceea ce îmi doresc este ca acest eveniment să devină o tradiţie, iar eu să pot participa an de an.”
Mihai: „Pentru mine una dintre cele mai frumoase a fost tura de castele de pe valea Prahovei. A fost cu de toate: soare şi ploaie, grindină, oameni frumoşi şi multe, multe obiective de vizitat!”
