Interviu cu Árpád Kelemen, noul Campion Național la Maraton

Árpád Kelemen a fost fără niciun dubiu sportivul anului în România (2017), reușind să bifeze mai multe titluri importante, mai precis de Campion Național la XC Maraton, respectiv XCO. Iar această listă ar putea continua, însă nerăbdarea mă face să vreau să intrăm mai repede în subiecte.

1.Salutare, nu ne-am mai auzit de mult. Ai avut un sezon excelent și dorim să te felicităm cu toții pe calea asta, a fost ceva planificat?

Salut,

Multumesc! Da, a fost planificat ca in fiecare an. Dar acum a iesit mai bine, am putut sa ma antrenez constant, fara perioade de cadere in timpul sezonului. Cred ca a ajutat mult si cantonamentul in Turcia la sfarsitul lunii februarie. Probabil suna ciudat, dar asta a fost primul cantonament din viata mea. Dar cu siguranta ca nu si ultimul.

2.Cum te antrenezi pentru acest probe? XCM, XCO, Enduro și CX sunt lucruri separate? Există puncte comune în planul de antrenament?

Eu ma antrenez doar pentru XCM. Pot sa fiu pe bicicleta de enduro sau pe ciclocross sau chiar pe jos, dar tot ce fac are un singur scop: sa merg cat mai bine la maratoane montane lungi.   Intotdeauna incerc sa gasesc si echilibrul mental, ca sa fac totul din placere si ca sa nu simt ca ceea ce fac, fac din obligatie. Oricum in echipa noastra nu ma obliga nimeni la nimic – cred ca si asta ajuta mult, fac ce vreau si cum vreau.

De aceea nu ma antrenez nici pe rulou iarna, ca nu-mi place deloc. Cand e foarte frig, ies la alergat cu cainele, e mult mai misto decat sa sufar intre 4 pereti. Nu merg nici la sala, desi stiu ca m-ar ajuta. Si vara cand merg la antrenamente mai lungi, caut locuri cat mai departe de civilizatie, in munti cat mai inalti, unde nu prea umbla nimeni. Asta imi si place la mountain biking, ca daca esti antrenat, poti sa ajungi relativ usor in locuri, prin propriile-ti forte, unde nu prea ai cum altfel, poate doar cu motocicleta sau cu elicopterul. Pe astfel de trasee faci automat antrenament pentru toate disciplinele, ca trebuie sa-ti folosesti toate abilitatile.

3.De ce nu te-am văzut anul acesta și la downhill? Câteva din traseele din România pot fi parcurse și cu bicicletă de enduro. Sau nu te simți avantajat fără o bicicletă potrivită?

Downhill-ul nu a fost niciodata disciplina mea preferata, desi am avut o perioada cand am practicat. Mai ales cand e noroi, nu stiu sa risc, merg prea prudent, iar asa nu se poate face downhill. La downhill trebuie sa stii ce faci, nu e un sport pentru oricine, la fel ca si la enduro.

Dar problema e si lipsa de timp. Sunt asa multe concursuri de maratoane si asa mult timp se consuma cu antrenementele zilnice, tot stilul meu de viata fiind adaptat pentru maratoane, incat n-am cum sa merg la concursuri de downhill. Mai ales ca n-am cand si unde sa ma antrenez special pentru downhill si nu in ultimul rand nici nu am bicicleta de downhill. Dar cred ca bikeul meu de enduro, Merida One Sixty ar face fata.

4.Dacă tot vorbim despre discipline, care este disciplina ta de suflet și care este cea care-ți oferă cea mai multă adrenalină?

Nu e o intrebare usoara. Normal ca ma distrez cel mai bine pe un traseu de enduro bun sau pe un traseu de downhill, dar si maratoanele au un fel de adrenalina. De exemplu cand de pe celebra coborare Saua Strunga te trezesti ca esti primul si te bati cu campionul Frantei: el coboara mult mai bine, dar tu stii mult mai bine traseul. Si nu prea ai curaj, mai ales din respect, sa depasesti la locuri inguste si periculoase, dar pana la urma reusesti – astea sunt momente de neuitat.

5.Te-ai gândit ca pentru la anul să participi și la competiții de șosea sau este pur și simplu prea mult?

Nu, deloc. Nici nu ma atrage, dar oricum trebuie sa ai o pregatire total diferita decat la maratoane. La maratoane mergi singur, fara plasa altcuiva, fara multe strategii de echipa, evadari etc… La maratoane conteaza doar viteza de medie pe care o poti sustine prin propria ta putere pana la finalul concursului. Un fel de contratimp lung, dar trebuie sa mentii viteza si pe coborari tehnice, in curbe, in zone alunecoase, unde nu doar pregatirea fizica conteaza.

La sosea, conteaza mai mult sa ai explozie si sprint, ca sa raspunzi la evadari, in rest mergi in plasa cu puls relativ mic si niciodata nu castiga cel care a muncit cel mai mult. E un sport total diferit, e o strategie de echipa, nu e un sport pentru asa egoisti ca mine.

6.Tu ai reușit un sezon excelent în condițiile în care trebuie să mergi la job și ai o familie și un copil minunat. Cum reușești să te împarți între toate aceste responsabilități?

Nu e asa greu precum se vede. Cand nu ai mult timp liber esti mult mai organizat.

Am noroc si cu locul meu de munca, ca nu fac nici efort fizic si nici programul nu e pana seara. In schimb, trebuie sa ma trezesc la 5:20 in fiecare zi. In cel mai rau caz la 15:30 sunt pe bicicleta si asa mai am timp si pentru altceva cand ajung acasa.  Vara vine si familia cu mine la concursuri in fiecare weekend, asa ca petrecem si acest timp impreuna.

7.Ce este cel mai greu: să ai un copil sau să fii Campion Național? Desigur, mai depinde și de copil dar și de proba la care ieși Campion Național, dar este o întrebare mai mult fantezistă.

Ambele, dar niciuna. 🙂

Daca ai copil, oricum ai, nu depinde de dificultate, ai si gata, n-ai ce sa faci. Dar ca sa fii Campion National trebuie sa faci cate un lucru in plus, nu ai titlul de campion automat, mai ales nu in fiecare an. Titlul de tata il am automat si pentru sezoanele urmatoare. :)) Dar e mai mare responsabilitate sa ai copil. Fie ca ies campion sau nu, oricum nu se intampla nimic, in afara de 3 articole in plus sau minus pe internet. Dar daca nu esti bun ca tata cred ca se intampla mai mult decat atat…

8.Cum toate acestea n-ar fi suficiente știu că te-ai confruntat în trecut și cu boala Lyme. Țin minte și acum participarea ta de la MoonTimeBike din urmă cu câțiva ani care s-a terminat foarte rapid. Cum ai depășit momentul?

E un lucru despre care pot sa povestesc mult dar degeaba, deoarece nici eu nu stiu cum si cand pot sa scap de boala asata, pentru ca n-am scapat inca. Uneori am perioade cand ma doare capul si am „ceata” pe creier, dar nu e asa insuportabil. Am facut mai multe cure de antibiotice, dar nu au avut nici un efect pozitiv. Am in continuare Borelii in sange, se vede si la microscopie in camp intunecat, dar iese pozitiv si la testele immunologice. Nici simptomele nu au disparut. Mai am si alte probleme despre care nu vreau sa vorbesc aici, ca va fi prea lung articolul. Pe scurt, reusesc sa traiesc cu aceasta boala, dar nu prea ma dezavantajeaza.

9.Știu că ești vegan. Cum se potrivește acest stil de viață, așa cum îmi place mie să-l numesc, cu activitatea sportivă intensă? E clar, ești dovada vie că se poate, dar este pentru oricine?

Da, sunt vegan, nu mananc nici un fel de mancare de origine animala. Se potriveste perfect cu sporturile de anduranta, si chiar e recomandat, dar stiu ca propozitia asta poate sa genereaze cateva comentarii „contra” sub acest articol, ca am mai patit asta.

Normal ca e important cum mananci, deoarece si Coca Cola si chipsul sunt mancari vegane, dar nu cred ca asta ajuta sa fii mai sanatos si mai energic.

Nu vreau sa scriu mult nici aici, si nici nu vreau sa conving pe nimeni, ca sunt sute sau chiar mii de carti pe tema asta, si pro si contra. Am citit cateva, am tras o concluzie.

Doar din curiozitate am incercat acum de 2 ani si jumate, ca sa experimentez ce se intampla, daca se imbunatatesc analizele de sange, daca creste performanta sau daca ma simt mai bine. Si am ramas asa, imi place, are efecte pozitive. Dar n-am promis nimanui nimic, in acest moment sunt vegan ca sunt convins ca ceea ce fac, fac bine. Pot sa ma razgandesc oricand, dar inca nu vad motivul.

10.Să ne întoarcem un pic în trecut: când și mai ales pe ce bicicletă ai pedalat prima dată? Apoi, cum de ai ajuns la probe mai extreme? Când ai descoperit XC-ul și ce anume te-a atras atât de mult la această disciplină?

Prima mea bicicletă MTB am primit-o la inceputul anilor `90 (inainte am avut Pegas), cu piese (butuci, frane, si pedalier acoperita cu plastic) marca Ofmega, si cu transmisie Shimano SIS, cu cadru si furca rigida, din otel, si am folosit-o mult timp ca un copil „normal”. Dar atunci cand am inceput sa ma dau cu Kinda Geza sau Mateffy, totul s-a schimbat. M-am trezit cu sapa si lopata in mana construind trail-uri si trasee de dual slalom in vacantele de vara si am inceput sa merg si la concursuri de dual slalom si downhill, bineinteles intre timp schimband si bicicleta. Chiar am si o cupa castigata la un concurs de trial, din 1998 – prima mea cupa.

Dupa aaceea a trecut timpul, am terminat si facultatea si am inceput sa lucrez, nu prea am avut timp sa ma dau zilnic cu bicicleta. Intre timp am avut si un BMX, pe care l-am folosit in oras, am sarit trepte, aterizand cu 180 de grade, etc., dar n-am facut nimic important, doar m-am distrat cand am avut timp.

In 2009 am primit o bicicleta imprumut din partea magazinului local de bicicleta Kerekvar, ca sa particip la Neuzer Bike Party la Targu Mures, unde la distanta scurta in categorie de varsta am prins un loc 3, dupa Radu Postolache si Elisei Miron. De atunci sunt prezent constant la maratoane de MTB, am prins gustul. Imi place ca daca esti organizat si planifici bine antrenamentele, poti sa progresezi enorm de mult. De asemenea, sunt foarte multe concursuri și asa ajung in fiecare parte a tarii, in locuri noi, unde altfel n-as fi avut cum sa ajung. Si asa am un scop toata ziua, nici nu stiu ce este plictiseala.

11.Dintre toate concursurile la care ai participat până în prezent, care este cel pe care nu-l vei putea uita niciodată? Și totodată: care este cel mai frumos traseu din țară (maraton și enduro)?

Fiecare concurs are frumusetea lui, sunt peisaje frumoase si trasee bune peste tot in tara, e greu sa aleg unul. Dar daca neaparat trebuie sa zic un concurs, intotdeauna imi vine in minte 4 Munti, toate cele 4 editii la care am participat. Dar nu ca concurs, ci ca feeling. Peisajul, traseele alese, atmosfera si formatul concursului, toate ofera o experienta de neuitat.  Am fost la mai multe concursuri mai importante, cu organizare mai serioasa, cu concurenta mult mai mare, dar nu neaparat asta inseamna pentru mine mountainbiking – sa merg ore pe puls maxim si sufar ca un caine. Imi place si cand am timp sa admir traseul, cand simt ca imi place tot ce fac.

In enduro n-am mare experienta si nici nu am am fost la foarte multe concursuri. M-am distrat la toate, nu prea pot sa aleg unul. Dar tot imi vine in minte Avalanche On The Rocks, care stiu ca nu e un concurs de enduro, dar parerea mea ca are mai multa legatura cu cuvantul de enduro, decat concursurile obisnuite in zilele de azi, cu durata de 3×3 minute.

12.Cum vezi dezvoltându-se scena ciclismului la noi? Este clar că se fac pași, este direcția corectă sau nu?

Se vede ca ciclismul face pasi, din mai multe puncte de vedere. Dar aceste schimbari pe mine nu prea ma influenteaza. Tot ce fac ramane cum a fost. Ma dau cu bicicleta pentru ca imi place si merg la concursuri pentru ca asta da motivatie sa ma antrenez.

Un lucru e clar, ciclismul a devenit un sport foarte popular, comparativ cu acum cativa ani de zile. Toti cei care au ras de mine acum de 5 ani, ca ma dau pe sosea in haine mulate, acum fac exact aceeasi lucru. Si cam asa este si la Enduro, a inceput sa fie foarte popular. Asta mi se pare ca este o directie corecta.

Ce se intampla in ciclism ca sport, se vede cum usor-usor performanta sportivilor creste. Sunt ce in ce mai multe concursuri, o chestiune care nu are neaparat un efect foarte bun. Legat de federatia noua, inca nu am putut sa formez o parere clara, dar eu oricum nu prea am treaba, nu sunt tanar, nu vreau sa devin campion mondial, nu ma pregatesc la olimpiada, eu fac mountain biking-ul din placere. Pentru cei tineri e mai important sa functioneze federatia ca la carte. Eu as fi multumit si cu lucruri mai mici, de exemplu, daca s-ar trimite rezultatele campionatelor nationale catre UCI. E un lucru de folos daca as vrea sa obtin inscriere gratuita la vreun concurs international, iar asa s-ar putea verifica usor rezultatele.

13.Cât mai ai de gând să rămâi profesionist? Sau nu ți-ai pus niciodată această problemă?

Eu nu sunt profesionist. Doar detin o licenta de UCI categorie elite, care poate sa faca oricine. Profesionist inseamna cand asta e profesia ta. Eu nu traiesc din sport, nu alerg dupa contracte cat mai bune, fac doar din hobby, in timpul meu liber, dupa munca. Dar nici nu vreau sa zic ca sunt amator. Incerc sa fac totul la nivel cat mai inalt, in limita posibilitatilor mele. Daca as fi mai tanar, as avea si alte planuri.

Inca nu m-am gandit pana cand as vrea sa concurez in categoria elite. Pana simt ca mai pot, raman, cand nu o sa mai am chef, ma retrag din concursuri, cumpar un enduro e-bike, si atunci incep viata adevarata.

Mulțumesc pentru timpul acordat și multă forță la pedalat în continuare!