Acum citesti
George Căbăl, noul Campion Național și Balcanic la DH, despre sezonul care tocmai se încheie

Probabil la fel ca mulți dintre voi, am auzit de George Căbăl de abia când a câștigat la Tare ca Piatra, în urmă cu 4 ani. ”A câștigat unu de la Brașov băăă, dar nu știu cine este! Dar cică se dă pe motor, d-aia i-a bătut.” Încă am în minte foarte clar cuvintele astea pe care mi le-a adresat un prieten, apoi la nicio zi distanță am aflat de la alt prieten cine era Căbăl: ”băăăă, vezi că s-a dat în Germania și e șmecher la motocross… etc.”. Întrerup aici citatele, că-s lungi. Între timp, George Căbăl a câștigat toate edițiile de Tare ca Piatra la care a participat. Anul acesta a câștigat la Azuga, apoi a devenit Campion Național și Balcanic la Downhill și de nici câteva zile este și Campion Național la Motocross (MX1). Așadar, ce se întâmplă?

1.Cred că cea mai simplă întrebare cu care pot să încep este: cum? 3 titluri într-un singur an?

Nu am avut un inceput promitator la nici unul din cele 2 sporturi. Am inceput cu motocross-ul acest sezon unde am fost al doilea la primele 2 etape la o distanta destul de mare. La downhill de asemenea am fost la Marisel unde cu toate ca mi-a placut traseul timpii din calificari nu m-au satisfacut, iar in finala am mai si cazut terminand pe locul 4. Dupa acest start „minunat” nu eram multumit deloc in special la dh, la mx eram oarecum consolat cu locul 2, asadar am inceput sa merg mai mult cu bicicleta (electrica). La acel moment gondola nu functiona, traseele erau inchise in Poiana Brasov si era mult mai la indemana cu ebike-ul. Ulterior am fost la Azuga unde am castigat la o diferenta foarte mica si a urmat concursul din Postavaru unde eram foarte motivat sa castig pentru a-mi lua revansa fata de anul trecut care a fost ca si castigat pana la ultimul jalon, lucru ca s-a si intamplat, ba mai mult am devenit si Campion Balcanic.

George, la Balcaniadă, Poiana Brașov. Foto: Tibi Hila

La Mx a fost mult mai interesant dupa ce am schimbat motocicleta cu una de 450cc model 2024, fapt care m-a trezit si m-a ajutat sa-mi dau seama ca pot fi mult mai rapid. La etapa de la Targu Mures am avut surpriza de a fi prezent unul dintre cei mai buni sportivi maghiari, care ar fi putut sa imi ia sansele de a mai castiga un titlu. Din fericire in mansa 2 am avut un moment de sclipire (care a durat 25 min + 2 ture) si am reusit sa recuperez punctele necesare pentru a avea o sansa reala in ultima etapa. Ulterior am reusit sa fac fata presiunii campionatului acasa la Zarnesti si am castigat ambele manse de concurs obtinand titlul la doar 1 avans. In concluzie, antrenament, materialul care trebuie si putin noroc.

2.La Poiană am fost atât de entuziasmat de victoria ta încât ulterior am scris că ești extraterestru. Să știi că încă mai cred asta. S-a ridicat la nivelul unui Campionat Balcanic evenimentul din Poiană de anul acesta?

Multumesc. Am avut acel „feeling” fain tot weekend-ul. Este primul Campionat Balcanic de Downhill la care am participat, nu as putea compara decat cu o etapa din Campionatul Balcanic de Mx unde sunt cativa bulgari foarte rapizi, concurenta este mai mare.

3.La Piatra Neamț n-am mai ajuns, dar povește-mi un pic cum a fost cursa de acolo.

A fost foarte fain, atmosfera cu care ne-am obisnuit. Dupa calificari am constatat ca sunt multi copii/juniori rapizi pe acel traseu, diferentele nu au mai fost la fel de mari ca in anii anteriori sau ca la celelalte concursuri din acest an. In finala totul a decurs bine, am reusit sa castig a-4a oara consecutiv TCP, dar mi-a atras atentia un localnic (juniori) care anul precedent a fost la 10 secunde in spate, iar in acest an a avut un timp mai bun decat mine in finala.

4.Și ca să încheiem discuțiile despre participarea la competițiile de anul acesta, cum ți s-a părut etapa de la Azuga?

Azuga m-a ajutat sa recapat increderea dupa fail-ul de la Marisel. A fost o pregatire buna pentru Postavaru’. Putin cam plat traseul pe portiunea de la mijloc, a fost mult de pedalat. Nu ma asteptam sa castig mai ales ca ceilalti competitori mai participa si la concursuri de enduro.

Mondraker Summum, bicicleta pe care se dă George Căbăl.

5.Ai fi vrut să fie organizate mai multe etape? Și dacă ar fi să alegi să organizezi o etapă de Downhill, ce loc ai alege?

Postavaru mi se pare cel mai complet traseu din tara. Imi place foarte mult, are portiuni foarte abrupte, tehnice, sarituri faine, viteza, dar si portiuni foarte incete cu bolovani, radacini etc. Cred ca un traseu provocator/greu este cel de la Cheile Gradistei, locul merita o etapa in fiecare an.

6.Mario Popovici pare să fie destul de aproape de tine ca timpi. Cum crezi că va evolua performanța lui în sezoanele imediat următoare?

Ma bucur ca a venit sa se dea la Downhill, imi place sa cred ca eu l-am adus la aceste concursuri. Anul trecut dupa ce am fost in Leogang impreuna l-am convins sa vina cu mine la TCP sa vada cum e si a urmat un titlu de Campion National la juniori in Postavaru’ 22’.

Exceptand concursul din Poiana Brasov, intradevar a fost aproape tot sezonul 23’. Eu cred ca are potentialul sa devina unul dintre cei mai rapizi rideri din Romania. Posibil sa si castige in sezonul urmator vreun concurs.

Este un sportiv bun si la Mx, vine cu un istoric foarte bun, in special la clasele de juniori.

7.Și în afară de Mario cine crezi că va fi în top 3 în sezonul următor? Ai remarcat pe cineva în mod special?

Nu am observat pe nimeni altcineva care trece de la juniori la Elite si ar putea fi in top 3 in afara de el.

8.Are vreo legătură Motocross-ul cu Downhill-ul? Și cu ce te avantajează clar și concret faptul că te dai la MX pentru cursele de DH?

Are legatura prin faptul ca e tot pe 2 roti, elemente tehnice similare sunt in ambele. In primul rand la Mx concursurile se desfasoara intr-un interval de timp mult mai mare. Sunt 2 manse a cate 25 min + 2 ture (aprox 30 min total/mansa) ceea ce face ca efortul de la Dh sa fie poate ceva mai intens, dar pe o perioada la unele etape de poate 10x mai scurta. (luand in calcul o mansa mx vs tura finala dh) In al doilea rand esti deja obisnuit cu sarituri, forte si viteza mult mai mari.

9.Cum îi motivezi pe cei mici să se dea pe motor? Ai făcut vreodată presiuni sau a venit pur și simplu de la ei dorința de a se? Și chiar dacă nu suntem un site care să dea sfaturi de parenting, tu care crezi că e cea mai bună modalitate de a-ți stimula copiii să facă sport atunci când nu vor neapărat?

Depinde foarte mult de felul lor de a fi, de educatie, mediul in care traiesc si asa mai departe. M-am reapucat de Mx in 2019 pentru ca mi-am dorit sa revin in sport si pentru ca sa fiu un exemplu pentru copii mei, sa isi doreasca si ei sa devina niste sportivi buni. Am facut si presiuni atunci cand a fost cazul. Copii cand sunt mici nu stiu ce vor, este rolul nostru sa ii ghidam si sa nu renuntam in primul rand noi la primele lor semne de lene, comoditate. Clar e mult mai simplu/comod sa stea in fata televizorului la desene si pentru noi si pentru ei in loc sa  faci/faca un efort, sa cheltui niste resurse (bani,timp,energie) sa ii duci/iei de la antrenament/concursuri etc. Cu Achim a fost asa: La primele antrenamente ne-am dus singuri (mare greseala) si aproape ca nu mai voia sa mearga. Ulterior ne-am mai intalnit cu inca un copil de varsta lui si de atunci lucrurile s-au schimbat complet. S-au imprietenit, s-au jucat si a aparut si competitia. De atunci nu am mai facut doar eu cu el antrenament, in schimb mergem impreuna cu ceilalti din club ca sa isi satisfaca partea de socializare, joaca, dar si partea competitiva.

10.Sunt tare curios, cum arată o zi din viața ta? Cum te împarți între antrenamentele cu motorul, bicicleta, Sergiana și familie? Cât de matinal ești și cât de târziu te bagi la somn?

Trezire, pregatire pentru scoala/gradi ulterior munca pana in jurul orei 16 si dupa incep celelalte activitati. Reusesc sa ma impart intre cele 2 sporturi datorita faptului ca sezonul la mx se imparte in etape primavara si toamna, iar in perioada verii ma pot concentra pe downhill.

La munca incerc sa fiu cat mai eficient, sa imi indeplinesc obiectivele.

 Intre toate acestea incerc sa implic familia cat mai mult in activitati sportive. Nu lipsesc nici vacantele care sunt foarte importante pentru dezvoltarea copiilor deoarece petrecem timp de calitate impreuna.

Dimineata ne trezim la 6.45, iar seara ma pun la somn cat se poate de repede, nu imi place sa pierd noptile.

11.Din primăvară se dă startul unui nou sezon. Te-ai mai gândit dacă vii la competițiile de enduro sau rămâi doar la downhill?

Nu ma atrag competitiile de anduranta, prefer ceva mai scurt la intensitate mare asadar o sa raman la Mx si Downhill.

12.Ai în plan să participi și la vreo competiție de DH din afara țării? Cum crezi că te-ai descurca la o etapă de Cupă Mondială? Ce ar trebui să faci în plus față de ceea ce faci în prezent pentru a participa la una? Și încă ceva: ai avea, realist vorbind, să te antrenezi în România pentru o competiție internațională?

Mi-ar placea sa particip la o etapa de cupa europeana sau mondiala, dar fara asteptari.

Din experienta de la Mx, competitiile de talie mondiala sunt cu totul altceva fata de ceea ce facem noi, este o alta liga. De la materialele pe care le folosesc la riderii care sunt profesionisti, asta e job-ul lor. Cel putin pana acum nu am reusit sa fac din sporturile pe care le-am practicat un job, acesta a fost un motiv pentru care m-am retras din competitii dupa sezonul 2014 din Germania.

Avem in Romania ce ai nevoie ca sa te poti pregati pentru un concurs international. Dupa cum ziceam si mai sus Postavaru’ este cel mai complet, dar sunt portiuni foarte interesante, tehnice pe alte trasee cum ar fi: Sinaia, Cheile Gradistei chiar si la Azuga in partea de sus. ( am fost la Leogang anul trecut si nu mi s-a parut ceva iesit din comun pe traseul de World Cup in conditii de uscat)

Îți mulțumesc pentru timpul acordat dar și pentru toate trăirile și emoțiile de anul acesta. Să știi că mulți de pe margine trăim cursele astea foarte intens. Și au fost câteva momente memorabile în decursul timpului. Iar de final nu-mi rămâne decât să-ți urez mult succes în continuare!

Multumesc frumos pentru material, ma bucur ca exista oameni care urmaresc/traiesc cu emotie cursele noastre. Multumesc, toate cele bune.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty + ten =