Acum citesti
Comparație: Sram Level. Care este mai bună?

Level este o nouă gamă de frâne lansată de Sram, aceștia renunțând în mare parte la brand-ul Avid, care se pare că nu le-a adus succesul scontat. Astfel, americanii s-au decis să treacă la un rebranding și la proiectarea de la zero a unor noi game: Level și Guide. Chiar și faimoasele Code-uri vor purta acum sigla Sram. Așadar, cu ce au venit de data aceasta?

În decursul acestui an am avut la dispoziție mai multe versiuni ale frânelor Level, primele 3 din gamă, care reprezintă de fapt modelele care vor face cele mai mari vânzări: Level, Level T și Level TL. Ar mai fi modelele TLM și Ultimate, însă prețul crescut nu cred că le vor face prea interesante pentru cei care dețin biciclete entry- sau mid-level, costul acestora fiind destul de ridicat, de 207, respectiv, 324 de euro/bucată. Am plecat de la ideea că un upgrade al unor frâne entry-level, montate pe o bicicletă din acea gamă, trebuie să aibă un preț rezonabil și să nu coste cât toată bicicleta (vezi cazul frânelor Ultimate, care împreună costă 648 de euro).

Modelul de bază, Level.

Revenind la modele despre care m-am decis să vorbesc astăzi, voi începe cu cel de bază, modelul Level care concurează cu frâne precum Shimano M315 sau Tektro Draco. Dacă nu luăm în calcul discul, Level este cea mai grea dintre concurenții mai devreme amintiți (cu aproape 50 de grame mai grea decât entry-ul de la Shimano), iar din punct de vedere al design-ului, acesta pare că nu a fost finisat suficient. Formele sunt butucănoase, corpul manetei este mare, iar etrierul mi se pare uriaș pentru unul care conține doar două pistoane. Reprizele de frânare sunt însă mai decente decât în cazul celor de la Shimano sau Tektro, iar lever-feel-ul mai bun (cât și aderența pe manetă). Prin urmare, din punct de vedere al performanțelor există un mic plus față de concurență, însă din punct de vedere al aspectului și al greutății, acestea lasă de dorit. Pot spune că reprezintă un upgrade interesant dacă treci de la o frână mecanică pe disc la una hidraulică.

O treaptă mai sus, Level T.

Odată cu modelul T lucrurile se schimbă destul de mult, iar diferențele se simt imediat. Exceptând design-ul, care deși aduce cu modelul de bază, este mult mai rafinat, ai la dispoziție o modulație mai bună, o putere de frânare crescută și o aderență mai bună pe manetă. Etrierul are de asemenea o formă mult mai finisată și pare mai din vremurile noastre. De apreciat este și prinderea manetei de ghidon, care deși nu este cu colier ca la modelul superior, aceasta poate fi oricând demontată fără a fi necesar să scoți manșonul, având două șuruburi de prindere. Prețul este cu doar 20 de euro mai mare față de versiunea entry, iar greutatea cu 30 de grame mai mică (fără disc). Comparativ, le-aș vedea ca pe un concurent pentru Shimano Deore sau Tektro Auriga, prestând similar cu concurentul japonez și mult mai bine decât cel taiwanez.

Versiunea de mijloc: Level TL.

Modelul TL aduce modificări de design atât pentru corp cât și pentru manetă și personal, reprezintă alegerea mea din acest compartiv. Greutatea este semnificativ mai mică, cântărind doar 260 de grame fără disc, iar prețul se menține în limite rezonabile, fiind oferit pentru aproximativ 100 de euro/bucata. Încă nu apar în schemă materiale precum carbon, însă maneta are o formă o idee mai subțire, iar prinderea se face cu ajutorul unui colier. Au o rezistență crescută când vine vorba de managementul căldurii ce apare pe coborârile lungi, iar fading-ul nu a fost prezent deloc pe parcursul testului. Se situează la nivel de Shimano SLX, însă cântăresc mai puțin ca acestea. Etrierul are o formă și mai compactă decât Level și Level T, iar levierul are o formă mai ergonomică decât acestea.

Versiunea de top: Level Ultimate

Restul de două modele, TLM și Ultimate vin cu greutate mai mică, un corp al manetei și mai frumos finisat, iar în cazul Ultimate, cu un levier din carbon și șuruburi din titan.

Concluzie

Cea mai rezonabilă variantă din toată gama Level o reprezeintă versiunea T, care îmbină cel mai bine performanța cu prețul de achiziție. Cele încadrate în gamă peste modelul T înseamnă un upgrade de greutate, materiale și design, iar din punct de vedere al performanței la frânare, doar un mic plus.

Vezi Comentarii (2)
  • Ar fi interesanta o comparatie intre Deore si T, SLX si TL, intre XT si TLM, cum se compara franele de acelasi nivel de la Shimano cu cele de la Sram.

    • Mulțumim pentru sugestie, vom lua în calcul însă așteptăm noile Deore, recent lansate. Vedem și ce schimbări mai anunță Shimano pentru restul de game, căci se apropie noua generație.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × 3 =