Acum citesti
Bicicletă nouă, second hand sau din piese?

Vine un moment când dorești să-ți schimbi actuala bicicletă. Cum merită s-o achiziționezi pe următoarea? Nouă, second hand, construită din piese noi sau din piese second hand? Vom face câteva calcule și vom vedea care dintre opțiuni este cea mai potrivită.

Pentru a avea un punct de pornire, vom stabili suma de 800 de euro ca fiind prețul maxim pe care suntem dispuși să-l plătim. În mod normal, în această sumă ne vom orienta către un hardtail, echiparea fiind suficientă pentru ca un hobby racer, să participe la diferite competiții. Trebuie să amintesc totuși că există suficiente șanse să găsești și o bicicletă full suspension second hand în această sumă, cu o echipare decentă dar a cărei greutate nu o va egala niciodată pe cea a hardtail-ului. Și pentru că suma nu este tocmai mică, vrem să obținem ce-i mai bun: echipare bună și greutate scăzută. Dacă vom reuși să îndeplinim aceste două condiții, rămâne de văzut în acest articol.

800 de euro sunt echivalentul a 3.600 de lei. Pentru diversitate, am ales două modele a unora dintre cei mai cunoscuți producători, Cube și Focus. Cube Acid este echipat cu componente Shimano și este oferit pentru 3.698 Lei, pe când Focus Black Raider este echipat cu componente Sram și este oferit pentru 3.599 Lei. Componentele celor două biciclete sunt mid-level, la nivelul sistemului de transmisie. De asemenea, frânele joacă în aceeași ligă, diferența fiind făcută de furcă: Cube mizează pe un Rock Shox Recon cu cartuș de aer, pe când Focus vine echipat cu o furcă pe arc, Rock Shox XC 30. Greutatea celor două este asemănătoare și se învârte în jurul a 13 kg.

Putem construi deci, o bicicletă cu componente noi care să se încadreze în suma de 3.600 de lei și care să fie dotată ceva mai bine decât cele două modele sau cel puțin cu dotări similare, dar sensibil mai ieftină? Să trecem la calcule.

Bicicletă cu piese noi

Presupunând că vom achiziționa aceleași piese de pe Cube ACID la cel mai bun preț, reies următoare calcule (prețuri: magazine România, bike24.de.):

Cadru: Cube LTD Team 2011 – disponibil pentru 699 Lei, cu reducere, mai ușor decât Acid.
Furcă: Rock Shox Recon Silver pe aer – 1.029 Lei
Frâne: Shimano Deore hidraulice cu disc inclus (superioare modelului M446 instalat pe Acid) – 484 Lei
Angrenaj: Shimano FC T551 cu ax integrat – 325 Lei
Schimbător foi: Shimano Deore – 97 Lei
Schimbător pinioane: Shimano XT – 264 Lei
Casetă pinioane: Deore cu 10 pinioane – 132 Lei
Manete schimbătoare: Shimano Deore – 220 Lei
Lanț: Shimano Deore – 88 Lei
Anvelope: Schwalbe Smart Sam 2 x 105 lei = 210 Lei

În acest moment suma de 3.600 de lei a fost atinsă. Am rămas fără: jante, spițe, butuci, ghidon, pipă, cuvete, tijă de șa, șa, cabluri schimbătoare, cămăși, manșoane, cheițe quick release pentru roți și pedale.

Bicicletă Second hand?

Șanse slabe să găsești modelul 2012 la mâna a doua, în schimb modelul 2011 (mai slab echipat la nivelul furcii și al frânelor), poate fi achiziționat nou la un preț de aproximativ 2.300 de lei din magazinele românești care practică reduceri pentru modelele mai vechi (exemplu, aici).

Această alternativă poate fi exploatată în interesul tău astfel: achiziționezi Cube Acid 2011, înlocuiești furca cu un Rock Shox Recon Silver pe aer (+1.029 Lei) și schimbi frânale cu Shimano Deore (+484 Lei). Rezultă un total de 3.800 de lei, dar nu uita că frânele și furca standard care au fost instalate pe Acid pot fi vândute pentru aproximativ 600 de lei. Te alegi la final cu o bicicletă ceva mai bine echipată decât modelul standard și poate ceva mai ușoară. Cu un preț mai mic.

Bicicletă construită din piese second hand.

Cadrul lui Acid îl găsim pe un site de anunțuri pentru aproximativ 550 de lei. Un început bun. Să continuăm cu piesele, urmărind a alege piese superioare sau cel puțin egale configurației originale.

Furcă: Rock Shox Tora pe aer – 800 Lei
Frâne: Avid Juicy 3 – 250 Lei
Angrenaj: Shimano Deore Hollowtech – 300 Lei
Schimbător foi: Shimano Deore – 60 Lei
Schimbător pinioane: Shimano SLX – 120 Lei
Casetă pinioane: Deore cu 9 pinioane – 80 Lei – de preferat noi.
Manete schimbătoare: Shimano Deore – 100 Lei
Lanț: Shimano Deore – 88 Lei – de preferat nou.
Roți: jante Alex Rims, butuci Shimano: 550 Lei
Anvelope: Kenda Nevegal pliabile 26 x 2.10: 110 Lei
Ghidon: Truvativ Riderbar XC 31.8 – 30 Lei
Șa: Fizik – 50 Lei
Tijă de șa: 20 Lei
Tijă de ghidon: Cannondale – 60 Lei
Pedale: Shimano SPD M505 – 100 Lei
Altele (cămăși, cabluri etc): 50 Lei

Total: 2.768 Lei.

În această sumă, vei beneficia de frâne mai puternice, un angrenaj superior, un sistem de transmisie cu 9 pinioane (și nu cu 10 precum cel al bicicletei cu dotare standard), roți mai bune, anvelope mai ușoare.

De asemenea, plasându-te cu aproape 1.000 de lei sub costul bicicletei noi, ai posibilitatea să mai jonglezi cu componentele, astfel încât să poți opta fie pentru un sistem de frânare mai performant, tijă de șa sau ghidon din carbon, schimbătoare mai bune etc. Iar bicicleta cu siguranță va fi mai ușoară.

Concluzie

Din metodele prezentate aici, ai o șansă bună achiziționând un model anterior (în cazul nostru 2011) și utilizând restul sumei pentru alte upgrade-uri de componente, dacă dorești cu orice preț o bicicletă nouă.

De asemenea și construirea unei biciclete din piese second hand te poate avantaja, deoarece dacă te decizi pentru un buget mai mare, să presupunem 4.000 de lei, cu siguranță vei avea o bicicletă de Cross Country gata de competiții și pe deasupra, mai ușoară decât una nouă.

Vezi Comentarii (5)
  • se poate construi o bicicleta din piese noi dar aflate la reducere, o furca rock shox tora o gasesti cu 500ron redus de la 800, modelul 2010, poti urmari reducerile si asa o sa iesi mult mai ieftin

  • Am si eu o mare rugaminte cine ma poate ajuta sa imi aleg si eu o furca….stiu k nu nu este legat de ce este aici,dar mi-am luat un cadru si mia spus cineva k depinde de unghi s.a.

    Multumesc anticipat

  • ba, cand va aud cu scorurile astea imi vine sa rad.bicicleta construita din piese second hand 2768lei? te-ai prostit la cap? cu bani astia fac o gramada de biciclete.

  • Părerea mea este a nu se construi o bicicletă din pise second cu excepția cadrului, care poate fi un best deal mai ales dacă este intact si cu vopseaua cel mai rău sărita de pe el.Eu urmează să îmi fac o bicicletă din piese noi.Bugetul meu este de aproximativ 200€ și la final va fi un MTB pentru asfalt și ocazional pentru plimbări pe poteci de munte.Cadrul provine de la un MTB second din oțel cu manete și frâne shimano(frâne clasice de MTB deoarece cadrul este mai vechi),;aluminiul sau carbonul nu mi se pare o alegere bună pentru o bicicletă destinată ciclismului de masă ci mai degrabă competițiiilor(unde bicicletele sunt create și gândite să țină doar pentru o competiție(documentație proprie)).Echiparea va fi full shimano(pinioane shimano tourney 13-28T, schimbătoare foi și pinioane shimano Altus iar foile de angrenaj Shimano altus 48/38/28T, roțile de 26 cu jenți duble din aluminiu cu butuci din aluminiu pe rulmenți echipate cu anvelope Duro de 26X1.90, monobloc pedalier point pe rulmenți industriali și retul de accesorii din care unele din ele le am deja achiziționate.Ca idee este că fiind piese second ce provin de la biciclete care marea lor majoritate și-au trăit viața există riscul să te alegi cu gunoaie la supra preț(aproape de cele noi poate cu 20-30 de lei mai mici)mai ales dacă nu ești atent la detaliile lor și în special la uzura ce o au oprecum și la lipsa unui istoric al exploatărilor lor.Deci mai bine nu.Ceea ce am scris aici dovedește că se poate obține o bicicletă decentă kla un preț de bicicletă „de top” second, dar totul nou pe ea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × four =