Acum citesti
Turul României 2013 pornește la drum în 30 iunie

O zi călduroasă de vară a anului 1934 a marcat debutul primei ediții a Turului României. 80 de ani și 50 de ediții mai târziu, Mica Buclă se pregătește încă o dată să pornească la drum, de-a lungul și de-a latul României. Meniul acestei ediții aniversare? 6 etape, un prolog, 1.033 de kilometri și 18 echipe la start.

turul_romaniei_2013_marghita

Turul debutează în localitatea bihoreană Marghita, cu un prolog constituit dintr-un contratimp pe echipe lung 15 kilometri, duminică, 30 iunie. Pe urmă, etapele care urmează arată astfel:

  • Etapa I: Marghita – Satu Mare – Baia Mare (167 km)
  • Etapa a II-a: Reghin – Odorheiu Secuiesc – Miercurea Ciuc (140 km)
  • Etapa a III-a: Bicaz – Piatra Neamț – Roman – Botoșani (197 km)
  • Etapa a IV-a: Botoșani – Iași – Vaslui (189 km)
  • Etapa a V-a: Vaslui – Bârlad – Tecuci – Galați (187,8 km)
  • Etapa a VI-a: Buzău – Urziceni – București (134 km)

Sosirea va avea loc în centrul Capitalei, în zona Palatului Parlamentului, în ziua de sâmbătă 6 iulie.

Plutonul care se aliniază la start este unul dintre cele mai numeroase din ultimii ani, aliniind 18 echipe compuse din câte 7 rutieri. Astfel, la competiție vor participa: Kolss Cycling Team (Ucraina), Hemus 1896 Troyan (Bulgaria), Vini Fantini și Cycling Team Friuli (Italia), RPM Team (Ecuador), Utensilnord Ora24.eu (Ungaria), Brisaspor (Turcia), Metalc Cycling Team (Serbia), SP Tablewere (Grecia),  Tușnad Cycling Team, CS Petrolul Ploiești și CS Dinamo Mazicon (România), Start-Trigon Cycling Team (Argentina), Wilton Care4Bikes și Ruiter Dakkapellen (Olanda),Team Ur-Krostitzer Univega (Germania), precum și echipele naționale ale României și Republicii Moldova.

Competiția va fi cu atât mai interesantă cu cât la start se vor afla doi foști câștigători ai cursei, ungurul Rida Cador (Utensilnord Ora24.eu) și Andrei Nechita (România), dar și proaspătul câștigător din Turul Serbiei, Ivan Stevic (Tușnad Cycling Team), sau câștigătorul din Turul Sibiului 2012, Victor de la Parte (SP Tablewere).

Cât privește premiile, un câștigător de etapă va fi premiat cu 709 euro, pe când câștigătorul clasamentului general va primi 2.200 de euro. De asemenea, competiția pune la bătaie și un număr consistent de puncte UCI, necesare calificării la Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice.

Turul României 2013 are în spate câțiva sponsori puternici, care fac posibilă această întrecere: BRD – Groupe Societe Generale, MOL, TNT, Bellotto, Giant, Fizik, Sportful, Tess, Shimano, dar și primăriile și consiliile locale ale localităților străbătute.

Vezi Comentarii (3)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × 1 =