Acum citesti
Review Etnies Marana Crank și Vulc

Când spui Etnies clar spui skateboarding. Și mult mai puțin biciclete/street/dirt. De fapt, brand-ul este atât de înrădăcinat în skateboard încât pare o utopie să începi să vorbești despre biciclete. Sau cel puțin asta am crezut eu. Până într-o seară când m-am decis să le accesez site-ul, deoarece achiziționasem recent mai multe perechi casual de la ei, doar ca să verific dacă nu cumva le-a trăznit ideea să producă încălțăminte și pentru alte segmente, în special pentru cel care mă interesează pe mine cel mai mult. Și nu mică mi-a fost surpriza când am văzut că am avut suficientă inspirație care să mă împingă să caut. Da, cei de la Etnies într-adevăr produc încălțăminte pentru biciclete. Și nu împreună cu oricine, ci cu zeul-în-viață Brandon Semenuk. Genul acela de atlet care merită cel puțin un perete plin de postere din camera ta de fan al freeride-ului. Mi-am zis: asta e, le scriu!

Ceea ce evident că am și făcut. Oamenii de bine de la Etnies au fost incredibil de operativi, iar a doua zi deja stabileam ce perechi ar urma să testez. Am ales, cred eu, două perechi care nu vin doar cu un pachet de performanță, însă care arată și bine. Desigur, frumusețea stă în ochii privitorului, iar subiectivismul poate deveni ușor o discuție tabu dacă nu se află în mâinile cui trebuie, însă consider că cele două perechi se înscriu lejer în trend-urile actuale. Mai mult decât atât, ceea ce mi s-a părut cel mai important, este că pot fi purtați și ca perechi de încălțăminte de zi cu zi. Ceea ce n-am ezitat să fac, căci review-ul urma să fie complet. Pot spune din capul locului că m-am îndrăgostit imediat de ei, căci fără drept de apel, aceștia îmi definesc stilul.

Așadar, iată ce avem în meniu: o pereche de Etnies Marana Mid Crank (se numesc Mid pentru că-s mai înalți) și o pereche de Etnies Marana Vulc. Denumirea celor două perechi este similară, dar cu greu împart elemente comune. În fond, în afară de nume nu prea am descoperit niciunul.

Etnies Marana Mid Crank

Cu genul ăsta de încălțăminte de regulă n-ai cum să dai greș, mai ales pe partea de imagine.

Foarte confortabil și foarteimportant, rezistenți la apă, aceștia au fost favoriții mei din prima datorită formei. Culoarea din pagina de prezentare de pe site-ul oficial nu prea are nicio treabă cu realitatea, în special acel portocaliu care este fosforescent, însă dată fiind culoarea mai închisă pot fi asortați cu orice piesă vestimentară.

Din punct de vedere al construcției, aceștia sunt fabricați la exterior din piele întoarsă, cu tot pedigree-ul menit să te apere în caz de vreme rea: 3M Thinsulate și Scotchgard (da, chiar așa se scrie – gard). Asta înseamnă că exteriorul te va proteja în zilele mai ploioase, dar nu-ți imagina această pereche precum una de bocanci cu care pășești pe munte. Deschiderea largă din partea superioară, mai ales pe la limbă, va permite apei să pătrundă, însă în partea inferioară, poți fii sigur că rămâi uscat când treci prin bălți. De talpă s-au ocupat cei de la Michelin, care au început deja nenumărate colaborări cu diverși producători de încălțăminte, iar asta nu poate însemna decât ceva bun. Cu toate că talpa este aderentă dar și comodă la mers, Vulc – celălalt model – mi s-a părut mult mai spot-on pe pedalele cu care era dotată bicicleta mea de Street. Am apreciat construcția înaltă deoarece am scăpat rapid de stresul accidentării gleznelor (știi tu, momentul acela când vrei să dai un whip sau un 180 și nimerești cu glezna fix în brațul angrenajului). În fond, partea de sus este atât de lată încât acționează precum un airbag. Nu a fost necesar să leg șireturile până sus, plus că mi se pare mult mai cool cu limba scoasă în exterior, așa cum se poate observa și din fotografii.

Aerisirea este decentă, însă nu se apropie prea mult de un pantof cu talpă rigidă. Un lucru pe care-l vei aprecia însă toamna, primăvara și iarna, mai puțin vara, când există șanse să ai impresia că ți-ai băgat picioarele într-o pereche de încălțări cu încălzire integrată. Partea din față este ranforsată, precum cea din spate, iar durabilitatea pare mare grație materialelor de calitate. Da, multă calitate. Ce nu mi-a plăcut în mod special este faptul că numărul pe care-l port, 42, pare de fapt un 41.5. Astfel, pot deveni la un moment dat incomozi, după o perioadă mai lungă de purtare. Sfatul meu, cel mai bun, este să-i probezi înainte sau pur și simplu să-i cumperi cu jumătate de măsură mai mari. Sau chiar o măsură. Însă proba este cea care-ți confirmă imediat bănuielile.

Prețul de raft, dar care poate să difere mult de la un magazin la altul, este de 114.95 euro, ceea ce-i plasează rapid într-un segment premium. Cu greu poți să găsești ceva mai scump, dar la fel de greu poți identifica o pereche care să arate la fel de bine precum aceștia. În afara faptului că sunt mai strâmți decât sugerează mărimea și că uneori aderența pe pedală nu este la cote maxime, Marana Mid Crank sunt comozi și sunt rezitenți la apă, două caracteristici foarte importante în opinia mea când vine vorba de pedalat pe pedale flat.

Etnies Marana Vulc

Sunt fan al culorilor mai închise și mai ales al acetui gen de albastru.

Fratele ceva mai subțire a lui Marana Crank și cu siguranță de la o altă mamă, Vulc sunt mai degrabă orientați către performanță decât către fashion. Talpa nu este dezvoltată împreună cu Michelin, însă forma este atât de bine gândită încât îi face mai eficienți decât fratele mai scump când sunt folosiți pe pedale platformă cu ținte.

De principiu, aceștia au o talpă vulcanizată și ranforsări suplimentare atât pe bombeu cât și pe călcâi, însă nu arată foarte spectaculos. Sunt foarte comozi și nu sunt la fel de strâmți precum Crank, așadar nu va trebui să iei un număr mai mare ca să fii sigur că-ți vin bine, însă vin cu un minus pe partea de protecție de gleznă. De altfel, în mod surprinzător, acesta este singurul minus, căci sunt mai eficienți, mai ușori, mai simplu de încălțat, mai aderenți și chiar semnificativ mai ieftini în comparație directă cu modelul mai scump. Și pentru că tot am fost atât de încântat de performanța lor, pot spune că în comparație cu încălțămintea dedicată de la Northwave, FiveTen sau Shimano, aceștia suferă un pic la capitolul aspect și protecție, majoritatea celor menționați mai derveme fiind mai robuși și mai butucănoși. Nu cred că m-aș vedea cu această pereche de Etnies la un concurs de downhill, însă cu siguranță la street, trial, dirt și poate chiar BMX, m-aș descurca de minune cu ei. Iar faptul că au o construcție mai slim îi face cumva mai asortabili cu diverse piese vestimentare. Și pentru că tot suntem la capitolul comparații, n-aș putea spune că talpa se ridică la același nivel al calității precum cea de la FiveTen, însă trebuie să ne amintim un detaliu extrem de important: Etnies Marana Vulc sunt semnificativ mai ieftini! Ca soluție de buget, mi se par o alegere excelentă.

Faini. Faini de tot, din toate punctele de vedere.

Concluzii

Supriza din această comparație head-to-head a constat în faptul că perechea mai ieftină a performat mai bine pe pedalele flat cu ținte (Nukeproof) decât cea scumpă. Cea scumpă însă a venit cu funcționalități și cu protecție extra, iar dacă le vei dori în mod special, va trebui să scoți ceva extra cash din buzunar. Deja pe site-ul producătorului prețurile recomandate sunt reduse, 68.95 euro pentru Marana Crank de la aproximativ 115 euro și doar 46.95 euro pentru Marana Vulc, redus de la aproximativ 77 de euro. Ceea ce-i face mult mai competitivi și în mod special, pe modelul Vulc, unul dintre cel mai atractiv all-rounder disponibil în acest moment pe piață, atâta timp cât disciplinele pe care le practici sunt cele urbane (trial, street, dirt).

Importator în România: U-man.ro
Magazine în care-i găsești: BMX Magazin și Bike District
Producător: Etnies

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five − one =