Acum citesti
Test – Tricou enduro/gravel Northwave Bomb mânecă lungă

De ceva vreme a început și echipamentul pentru ciclism să devină din ce în ce mai specializat și împărțit pe categorii, iar acum, că avem și „gravel” situația a devenit și mai complicată. Evident că poți folosi orice tricou cu orice bicicletă, dar daca a fost gândit „special” pentru disciplina respectivă, acesta va fi, cel puțin, mai confortabil.

Este și cazul tricoului Bomb de la Northwave, varianta cu mânecă lungă, pentru că există și Northwave Bomb cu mânecă scurtă. Personal, de când cu verile extrem de însorite, prefer tricourile de ciclism cu mânecă lungă, pentru acea protecție suplimentară la soare și împotriva radiației UV. În cazul de față, Northwave Bomb oferă protecție UPF 30.

Mulțumită croielii pe care o are, Northwave Bomb este clar gândit să fie folosit când te dai pe mtb enduro sau downhill. Însă fără probleme poate fi folosit și la mtb cross country și chiar gravel. Din punctul meu de vedere, pasionat fiind de gravel, echipamentul mai larg îl găsesc mai confortabil, iar când te simți bine cu hainele pe care le ai pe tine, toată ziua devine mai bună.

Echipamentul strâmt, lycra mulată, este practic folosit exclusiv la șosea sau la mtb cross country, dar cu precădere când participi la un concurs. Atunci este bine ca echipamentul să fie „una cu tine”, pentru a nu te încurca și restrânge mișcările. La agrement însă povestea este alta, iar Northwave Bomb cu mânecă lungă se potrivește perfect, mai ales pe traseele de enduro-mtb.

Tricoul este fabricat din polyester ceea ce înseamnă că se va usca foarte repede cu ocazia unei pauze. Materialul este diferit pe piept, față de spate și mâneci. Astfel, pe piept este mai dens, pentru a oferi protecție împotriva vântului, în timp ce pe spate și mâneci este mai puțin dens, pentru a permite transpirației să fie eliminata ușor.

Materialul în sine este foarte elastic, fapt care înseamnă că pe dedesubtul tricoului poți purta, fără probleme, protecții cum ar fi armură și cotiere.

Gulerul are o croială ergonomică, ceea ce îl face să fie confortabil. În turele de bicicletă n-am simțit că devine deranjant sau că gulerul este prea strâns sau apropiat de gât.

Concluzii Northwave Bomb mânecă lungă

Pentru mine Northwave Bomb cu mânecă lungă, model 2024, a fost excelent vara asta, fiind tricoul purtat cel mai mult. Chiar și pe cele mai călduroase zile n-am simți disconfort, din simplul motiv că materialul permitea o ventilație remarcabila, material care este și foarte rezistent din câte am observat. L-am agățat de mai multe ori în tufișuri cu spini și, până acum, n-au ieșit fire sau scame din tricou. Din punctul meu de vedere este un tricou excelent care poate fi folosit la enduro mtb, downhill, gravel și cross country.

Specificații Northwave Bomb mânecă lungă

  • Material piept: polyester dens
  • Material spate și mâneci: polyester ventilat
  • Proprietăți speciale: elasticitate mare
  • Poate fi purtat cu protecții pe dedesubt
  • Sezon: primăvară, vară
  • Protecție solară: UPF 30
  • Măsuri: S-3XL
  • Culori: albastru deschis, negru/gri deschis
  • Preț la data publicării recenziei: 295 lei
  • Importator: Bikefun
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fifteen − 1 =