Acum citesti
Test – ciclocomputer Bryton Rider 460

Într-o lume unde ecranul color și tactil și zecile de funcții și opțiuni sunt la putere, destul de rar se mai aude de câte-un produs care nu le are, deși și acesta este complet funcțional, util și folositor, chiar și așa, fără „bling-ul” de care se bucură modelele mai avansate și mai scumpe.

Este și cazul noului Bryton Rider 460, un ciclocomputer care, la prima vedere pare „modest” fiind însă în realitate extrem de capabil, chiar și dacă îi lipsesc câteva funcții pe care unii le caută. Însă prin aceste absențe desigur că și prețul devine mai accesibil.

Noul Bryton Rider 460 este un ciclocomputer smart, în ciuda ecranului alb-negru, clasic, și a faptului că nu este tactil. Cu alte cuvinte, pentru a-l opera va trebui să „apeși pe butoane”. Pentru cei pentru care aceasta operație nu este „copleșitoare”, apreciez că noul 460 este deja câștigător.

Ce nu are Bryton Rider 460?

Să începem însă cu părțile negative, ce nu are noul Rider 460. În primul rând nu are navigație sau, cel puțin, nu are navigație „modernă”, în sensul că nu are o hartă de bază preîncărcată și nici nu poți încărca hărți. În schimb poți încărca track-uri. Acestea vor fi afișate sub forma unei dungi groase pe care o poți urmări pe ecran.

Nu are hărți însă are totuși o funcție care mi s-a părut foarte interesantă. Se numește „Intersection snapshot”, așadar „poza intersecției” și voi vorbi despre ea pe larg mai jos, la secțiunea Navigație.

Caracteristicile Bryton Rider 460

Bryton Rider 460 este operat cu ajutorul a 5 butoane, trei pe stânga și două pe dreapta, încărcarea făcându-se prin mufa USB-C, deci la viteză mai mare. Ecranul are o diagonală de 2,6 inch și este extrem de clar, așa cum știm că sunt ecranele clasice LCD. Acesta poate fi și luminat, dacă pedalezi noaptea. Rezoluția este de 128 x 160 pixeli, așa „ca pe vremuri”, dar este suficientă, pictogramele fiind clare.

Este foarte subțire și ușor, doar 58 grame, față de 93 cât are Bryton Rider 750 SE, cu ecran color și tactil, testat de noi mai demult. Grosimea este de doar 12,6 mm, iar la Rider 460 poți conecta orice senzor folosind protocoalele ANT+ și BLE. Astfel, poți adăuga senzor de viteză, cadență, puls, putere, dar și radar. De asemenea, îl poți conecta la un smart trainer, dar și la sistemul electronic al unei biciclete electrice.

Bateria noului Rider 460 este dată cu o autonomie de 32 de ore, iar în testele mele m-am apropiat destul de mult de cifra asta. Important de știut este că poate fi încărcat și în timpul mersului, în timp ce-l folosești, dacă ai la tine o baterie externă și un cablu. Fiind smart, computerul vine și cu aplicația sa, Bryton Active îi spune, iar o dată conectat la ea, Rider 460 îți poate afișa inclusiv notificările primite pe telefon, cum ar fi SMS-uri sau dacă te suna cineva.

Suporta sistemele de gps GPS, Glonass, Galileo, Beidou, QZSS, deci precizia ta în mers va fi foarte bună. Poate funcționa între -10 și +50 de grade, așadar poate fi un neajuns dacă te duci iarna în Scandinavia unde -33 intalnesti des. Este ok și dacă-l scapi în apă, pentru că poate rezista timp de 30 de minute la o adâncime de 1 m.

Folosind aplicația dedicată, ecranul alb-negru poate fi personalizat să afișeze mai multe sau mai puține câmpuri cu informații, numărul maxim fiind de 8.

Ca la orice alt ciclocomputer smart, și cu Rider 460 poți face „Group Ride”, ture în grup. Pentru a o accesa trebuie să te folosești de app unde creezi un eveniment după care îți inviți prietenii. De asemenea, fiind conectat la app, Rider 460 poate trimite și „Live Track”. După ce activezi funcția asta, aplicația generează un link care va fi trimis automat, prin email, persoanelor alese de tine. În felul ăsta cei pe care îi alegi vor putea urmări în timp real unde te afli, viteza, cât timp ai pedalat, distanța pedalată și ora ultimului update.

O bilă alba la Rider 460 vine și de la faptul că este echipat cu barometru. Asta înseamnă că altitudinea este măsurată “fizic”, în funcție de presiunea atmosferică, în interiorul ciclocomputerului cu acest senzor, în loc de digital, folosindu-se de sateliți. Cu alte cuvinte vom avea o precizie mai bună când îți este afișată altitudinea. Desigur, precizia altitudinii măsurată barometric poate avea de suferit, din cauza variației temperaturii sau a presiunii atmosferice, spre exemplu presiunea crește dacă vine ploaia, însă informația este corelată și cu ce vine de la sateliți, la final altitudinea afișată pe ecran fiind cât mai apropiată de realitate.

Cum navighezi cu Bryton Rider 460

Așadar, noul Rider 460 nu are hărți însă, prin intermediul app-ului, poți încărca track-uri. În teren am aflat că genul ăsta de navigație funcționează bine. Pe ecran nu îți sunt afișate străzile sau potecile ci doar track-ul pe care trebuie să-l urmezi, sub forma unei dungi groase.

După ce ai încărcat track-urile, vei avea pe computer o listă cu traseele disponibile pentru navigat. Însă, spre deosebire de ciclocomputerele care au hărți, aici când selectezi un track pentru a-l previzualiza nu-ți va fi afișat în întregime. Informația disponibilă va fi doar graficul cu diferența de nivel.

Interesantă mi s-a părut funcția “Intersection snapshot” care ajută la navigație, în lipsa disponibilității hărților. Ce face această funcție este să-ți arate când urmează o intersecție. Ți se arată doar o dungă scurtă și subțire în locul unde este intersecția, dar este suficient pentru a te orienta mai bine la fața locului.

Am fost însă intrigat de informația asta. Până la urmă, dacă ciclocomputerul nu are hărți, de unde știe că urmează o intersecție? Așa că am luat legătura cu Bryton care mi-au spus că în realitate funcția vine de la fișierul GPX cu track-ul. Practic fișierul gpx are aceasta informație, unde urmează o intersecție, informație care este apoi afișată pe ecran sub forma unei dungulițe care iese în lateral din track-ul principal, reprezentat prin dunga groasă. Mi se pare o funcție și o informație excelentă și ma întreb de ce nu am văzut-o și la alte ciclocomputere de genul ăsta, care afișează doar track-ul de urmat.

Bryton Rider 460 poate și reruta la nevoie, însă nu cu adevărat. Spre deosebire de ciclocomputerele care au și hartă și unde, dacă ieși de pe traseu te rerutează folosind celelalte drumuri din zonă, la Rider 460 doar ești informat că ai ieșit de pe track și ți se arată doar direcția generală de mers pentru a reintra pe track. Merge și așa, dar este mai greu, comparativ cu dacă ai avea afișate pe ecran toate drumurile și ai putea alege singur pe unde să mergi.

Antrenamentele smart cu Bryton Rider 460 și Bryton Active App

Contează mult și funcția asta, prin care ciclocomputerul poate controla un trainer smart. Așadar, dacă ai și așa ceva, dar nu vrei să mai plătești abonament la un serviciu de antrenamente gen Zwift, poți folosi ciclocompterul pentru a te antrena, gratuit, în casă, iarna sau vara când afară e urât.

Tot ce trebuie să faci este să-ți creezi pe app antrenamente, sau să le imporți din TrainingPeaks dacă ai cont, apoi să le exporți pe ciclocomputer. Acesta, conectat la trainer, va începe să-l controleze automat, modificând rezistența trainerului în funcție de cum este antrenamentul.

Climb Challenge cu Bryton Rider 460

O funcție foarte importantă și utilă, mai ales pentru psihic, este funcția Climb Challenge, prin care vezi pe ecran ce urcări urmează și câte mai sunt în total. De la bun începutul turei ești informat câte urcări are traseul pe care urmează să-l faci, tu putându-te pregăti pentru ele. Este o funcție utilă pentru că știi dinainte cât de grea este urcarea, folosind un cod de “culori” alb-negru, dar și cât mai ai din distanță, diferență de nivel și înclinația în procente.

Cu ce se mai conectează Bryton Rider 460

Fiind smart, Bryton Rider 460 se conectează cam cu orice. Astfel, avem conectivitate ESS, prin care vedem pe ecran în ce viteză suntem, dacă avem schimbătoare electronice de viteze precum Shimano Di2, Sram eTap, FSA K-FORCE WE și Campagnolo EPS. De asemenea, îți este afișat și nivelul bateriei schimbătoarelor.

Te mai poți conecta și la sistemul electronic al bicicletelor electrice cum ar fi Shimano STEPS sau orice alt sistem ANT+ LEV compatibil. Astfel, conectat la sistemul bicicletei, pe ecranul Rider 460 îți vor fi afișate informații cum ar fi nivelul de asistență, modul de asistență, nivelul bateriei bicicletei, autonomia și viteza în care ești. Informații importante, mai ales când ești la o tură lungă și cu diferență mare de nivel.

La Bryton Rider 460 poți conecta inclusiv un radar, cum ar fi Bryton Gardia, însă nu este obligatoriu să fie tot Bryton, poate fi orice radar care comunica prin ANT+. Iți vor fi afișate, pe partea dreaptă a ecranului alb-negru, de-a lungul unei dungi verticale, mașinile care vin din spate, cât și numărul lor. Este o funcție foarte bună și utilă, în special când pedalezi singur pe drumurile publice.

Aplicația Bryton Active App cu care funcționează Bryton Rider 460

Fiind smart, Bryton Rider 460 merge „împerecheat” cu aplicația sa specială. Acesta este utilă pentru că folosind-o poți să configurezi mult mai ușor ciclocomputerul dar, mai ales, te poți folosi de celelalte funcții importante, cum ar fi sincronizarea turelor cu alte aplicații, cum ar fi Strava, TrainingPeaks, Selfloops, Relive, today’s plan.

Tot folosind aplicația îți poți crea antrenamentele pe care le trimiți apoi pe ciclocomputer, la fel și cu track-urile gps, turele pe care vrei să le pedalezi și navighezi. Poți introduce și datele tale personale, cum ar fi vârsta, greutatea, înălțimea, pentru ca apoi să-ți fie oferite cât mai precis, informațiile si rezumatul la final de tură, cum ar fi caloriile consumate, puls și putere.

Preț și ce primești în cutie împreună cu Bryton Rider 460?

Noul Bryton Rider 460 E are prețul de 746 lei și este disponibil în varianta “E”, adică fără senzori incluși. Varianta Bryton Rider 460 D are și senzorii de puls și cadență incluși în pachet, dar nu este disponibil în Romania acest set. Totuși este mai bine să nu fii “obligat” să-i cumperi de la bun început, pentru că îi poți lua și ulterior. De asemenea, nici aceștia nu trebuie să fie obligatoriu tot de la Bryton, ci pot fi orice marcă, atâta vreme cât comunică prin ANT+/BLE.

Împreună cu ciclocomputerul mai primești suportul simplu de prins pe ghidon sau pipă, curelușa de siguranță, cu care asiguri ciclocomputerul de ghidon și un ghid cu instrucțiuni rapide. Având în vedere ca Rider 760 este smart și are cam toate funcțiile unui ciclocomputer color, cu harți și ecran tactil, prețul nu pare mare, dacă ne gândim că cel mai ieftin de la Bryton, cu ecran color, tactil și hărți încărcabile este Rider 750 SE, la 1.299 lei.

Concluzii Bryton Rider 460, merită cumpărat?

Dacă ești în căutarea unui ciclocomputer aproape “full” smart, dar nu vrei să cumperi și funcțiile care nu sunt obligatoriu necesare, atunci sigur, merită. Nu are ecran tactil, dar are butoanele cu care faci toată treaba. Nu are ecran color, dar ecranul alb-negru se vede forte bine, rezoluția este foarte bună și ține și bateria mai mult. Nu are hărți preîncărcate, dar poți încărca track-uri și naviga așa. În plus are funcția “intersection snapshot” care ajută și ea când ești în teren și navighezi.

În plus, faptul că-l poți conecta la Strava plus alte servicii, mi se pare un atu foarte bun, mai ales dacă ești fie ciclist/ă serios/serioasă și te întreci cu alții, inclusiv online, fie dacă doar vrei să ai un loc public unde îți colecționezi turele, ca mine. Mie mi-a plăcut și-l recomand, în primul rând pentru simplitatea sa generală și în utilizare și pentru faptul că vine cu app-ul propriu care-ți permite să intri în contact și cu alți cicliști cu care poți face ture împreună sau doar partaja informații. Nu în ultimul rând, faptul că poți încărca antrenamente pe el și apoi controla trainerul smart, fără să fii obligat să plătești un abonament, este iarăși un avantaj.

Specificații Bryton Rider 460

  • Ecran: LCD alb-negru 2,6 inch
  • Rezoluție: 128 x 160 px
  • Dimensiuni: 53,8 x 79,8 x 12,6
  • Greutate măsurată: 58 g
  • Baterie: ~32 ore
  • Rezistență la apă: IPX7
  • Conectivitate: ANT+ / BLE
  • Control: Shimano STEPS; FE-C
  • Navigație: da
  • Radar: da
  • App propriu: da
  • Hărți: nu
  • Încărcare antrenamente: da
  • Încărcare track-uri gps: da
  • Control trainer smart: da
  • Senzori acceptați: viteză, cadență, puls, putere
  • Sateliți: GPS, Glonass (Rusia), BeiDou (China), Galileo (Europa) și QZSS (Japonia)
  • Încărcare: USB C
  • Temperatură de funcționare: -10°C~50°C
  • Măsurarea altitudine: barometru
  • Preț la data publicării recenziei: 746 lei
  • Importator: Bikefun
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

14 + eight =