Acum citesti
Am testat Garmin Forerunner 935, soluția multisport ideală

Computerele de bicicletă cu GPS sunt un instrument extrem de util pentru antrenament, obținerea de informații în timpul turei, orientare, practic mulți suntem deja dependenți de așa ceva: ne concurăm virtual cu alții pe trasee, aflăm în orice moment date fiziologice despre nivelul de efort depus, eficiență, practic suntem monitorizați complet cu scopul de a ne îmbunătăți performanțele. Problema este că majoritatea sunt exclusiv dedicate ciclismului, cum e și seria Edge de la Garmin, iar o mare parte din cicliști mai practică și alte sporturi: alergare, înot (combinate uneori la triatlon), schi, antrenamente la sală, poate chiar golf! Seria Forerunner XT de la Garmin a fost dedicată mereu iubitorilor de mai multe sporturi iar 935 este modelul de top la ora actuală, care oferă aproape în totalitate facilitățile unui computer Edge exceptând partea de hărți, alături de multe alte funcții cum ar fi măsurarea pulsului la mână 24 h permanent sau a activității zilnice complete, pentru a putea gestiona perfect consumul caloric personal. În plus oferă conexiuni BTLE și ANT+ cu orice senzori compatibili și cu smartphone-ul unde Garmin Connect oferă multe alte funcții utile. Toate acestea într-un pachet de doar 49 g sub forma unui ceas de dimensiuni medii pe care de-abia îl simți pe mână!

Magazinul Trisport ne-a pus la dispoziție timp de o săptămână un astfel de computer pentru a testa traseul de alergare de la Călătorie între Cer și Pământ dar și pentru a-l folosi la activitățile și antrenamentele zilnice. De la bun început trebuie să spun că 935 are un număr impresionant de funcții, imposibil de testat într-o săptămână, ba chiar cred că niciun utilizator nu ajunge să le vadă pe toate, așa că o să vă prezentăm ce ni s-a părut nouă mai util și mai interesant!

Pe partea de activități sportive numărul acestora este impresionant și ele mai pot fi adăugate la nevoie, în plus se pot declara unele noi. Avem Cycling, Running și Swimming dar și MTB, Trail Run, Ski, Backcountry Ski și multe altele, inclusiv Golf pentru care există multe funcții speciale! În plus, specific modelelor XT, avem activități de tip multisport, cum ar fi Triatlonul, dar putem să definim și noi altele. Eu personal am definit Duatlon. Se selectează fiecare sport, ordinea acestora și dacă să se măsoare și tranzițiile, după care în Strava vor apărea separat fiecare activitate în parte. Pe Garmin Connect însă vom găsi o activitate tip multisport.

Un element interesant este folosirea activităților indoor. Dacă la ciclism acest lucru e simplu datorită senzorilor de viteză și cadență, la alergare este folosit accelerometrul intern pentru a număra pașii. Lungimea acestora este estimată anterior, la alergările din exterior. Noi am testat funcționalitatea alergând 7 km în subteran la salina Tg. Ocna iar distanța obținută a fost foarte precisă, cu o eroare de sub 50 m. Cu cât folosești mai mult ceasul la alergare în exterior, eroarea scade.

Măsurarea pulsului se face pe mână cu ajutorul unui senzor luminos ajuns deja într-o versiune avansată, în care el nu mai e ieșit în afara carcasei ceasului ci e la nivel cu acesta. Am testat și studiat amănunțit măsurarea, neîncrezător, inclusiv folosind din când în când senzorul de pe un telefon Samsung Galaxy S7 pentru comparație dar pulsul obținut cu 935 a fost mereu exact și nu a avut întreruperi. Partea interesantă e că monitorizarea se face permanent, astfel avem parte de statistici interesante, inclusiv de un grafic al pulsului în ultimele 4 ore ca în imagine. Zona unde pulsul este 0 corespunde perioadei cât ceasul a stat la încărcat. La înot din păcate senzorul pe mână nu e suficient de exact și se recomandă folosirea unuia special pe piept. O facilitate interesantă este că ceasul poate să transmită pulsul și altui dispozitiv, cum ar fi computerul Edge de bicicletă, comportându-se astfel ca un senzor pentru acesta la ciclism și eliminând senzorul de pe piept și aici!

Cu ajutorul accelerometrului intern și a altimetrului este contorizată toată activitatea zilnică: numărul de pași și numărul de etaje urcate. Se pot introduce limite zilnice minime iar ceasul te anunță când le-ai atins. Din când în când, dacă staționezi prea mult, ceasul te avertizează să faci mișcare. Statisticile despre mișcarea făcută în ziua respectivă – număr de pași, etaje urcate și kcal consumate – pot fi afișate pe ecranul de bază cu ora. Evident, avem și statistici săptămânale, lunare, etc…

Pe partea de monitorizare a antrenamentului, sunt oferite mai multe ecrane cu informații. Ecranele de date pot fi reglate individual să afișeze numărul dorit de parametri pe care îi alegem dintr-o colecție impresionantă. Avem apoi ecranul cu afișarea pulsului, într-un mod grafic foarte intuitiv, putând să observăm imediat zona în care ne aflăm. Ar mai fi două ecrane importante și utile, cel cu track-ul pentru orientare, care poate fi ușor mărit sau micșorat dar din păcate e fără hartă de bază și cel cu graficul de altitudine (de la începutul articolului). La final avem parte de statistici pe care le putem vedea intuitiv, separat pe fiecare sport.

Din punct de vedere al conectivității, la noua generație Garmin putem să folosim atât senzori ANT+ clasici cât și BTLE, până acum conexiunea BTLE fiind rezervată doar comunicării cu smartphone-ul. Putem conecta senzori de viteză, cadență, puls (pentru înot), putere dar și un senzor interesant de măsurare a parametrilor alergării, pe care l-am testat de asemenea și îl vom prezenta separat în alt articol. Avem evident conexiune permanentă cu telefonul prin Garmin Connect, cu live tracking și notificări smart fiind înștiințați de telefoanele și mesajele primite. Un lucru civilizat mi se pare alerta prin vibrație la apelul telefonic. Astfel practic telefonul poate fi ținut permanent în modul silențios! La orice apel ceasul vibrează și putem vedea direct și cine ne apelează, mi se pare un lucru foarte elegant!

Ca facilități de antrenament avem toate versiunile clasice: antrenament la interval de puls, de putere, de viteză, de timp, antrenament cu intervale, pe trasee predefinite, pe segmente Strava și Connect inclusiv în timp real, partener virtual în diferite variante! Ceva deosebit pentru alergare mi s-a părut funcția de metronom care poate să îți transmită cadența dorită prin vibrații!

Ceasul are altimetru barometric și termometru intern. De asemenea, el ne poate da informații diverse, cum ar fi cele meteo.

În final am adăuga câteva specificații tehnice. Greutatea este de doar 49 g (aproape jumătate cât Fenix), carcasa este din polimer întărit cu fibre, cu geam din sticlă ranforsată, dimensiunile sunt de 47x47x13.9 mm – destul de mic tot în comparație cu Fenix, folosește brățară din silicon ușor de schimbat fiind disponibile mai multe culori. Rezoluția ecranului este de 240×240 pixeli. Este etanș până la 5 ATM. Memoria internă este de 64 MB. Cel mai important parametru, autonomia, este de 2 săptămâni în modul smart inclusiv cu HR pornit, 24 de ore cu măsurare GPS și HR pornit și 60 de ore în modul UltraTrac (cu măsurarea de puncte GPS mai rare) și fără HR. Controlul se face cu ajutorul a 5 butoane metalice de calitate, două pe o parte și unul pe cealaltă. Nu are touchscreen, o funcție inutilă la un ceas după părerea mea.

Prețul este de 2500 lei și îl găsiți la Trisport, importator oficial Garmin pentru România.

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 5 =