Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei…
Ciclismul de șosea pare o treabă simplă și fără complicații la prima vedere. Pedalezi pe drumuri de asfalt, a cărui calitate poate varia ce-i drept, dar principala misiune este atingerea unei viteze cât mai mari. Așadar, fabricanții de biciclete se concentrează pe trăsăturile aerodinamice și atingerea unui nivel de confort care să îi înlesnească ciclistului efortul, în vederea unei eficiențe sporite. Totuși, dezvoltarea tehnologiilor din industria bicicletei, dar și nevoia de diversificare a gamelor de cursiere a dus la apariția cursierelor de anduranță. Principalul lor atu stă într-o amortizare mai bună a șocurilor și reducere a vibrațiilor, iar pentru acest lucru, mărcile importante au dezvoltat diferite tehnologii pe care le vom prezenta în acest material.
Rigiditate vs. Confort
Principala ecuație care definește o cursieră reușită este echilibrul dintre confort, rigiditate și greutate cât mai mică. Acest ultim aspect a devenit mai ușor de rezolvat datorită materialelor de nivel înalt tot mai performante, aici referindu-ne în special la carbon. Deci, mai rămân confortul și rigiditatea, două noțiuni care au tendința să se excludă reciproc.
De ce se exclud reciproc? Un transfer optim de energie înseamnă cât mai mult din forța cu care ciclistul apasă pedalele să devină viteza cu care se deplasează. Acest lucru presupune ca ansamblul format din toate piesele responsabile pentru deplasare, de la pedale și până la anvelope, să flexeze cât mai puțin, deci să fie rigid. Pe de altă parte, confortul este dat tocmai de gradul de flexibilitate, deși nu neapărat cel al pieselor amintite anterior, pentru că deformarea elastică are rolul de a absorbi șocurile. De aici reiese echilibrul delicat dintre cele două proprietăți și, în același timp, sarcina mai dificilă a celor care vor să producă cursiere performante.
Unde rigid și unde flexibil?
Totuși, confortul și rigiditatea pot fi împăcate. „Portița” care permite atingerea acestui echilibru se află în faptul că cursiera nu trebuie să fie rigidă în aceleași locuri în care este flexibilă sau, mai bine zis, anumite locuri care îmbunătățesc semnificativ confortul nu trebuie să fie ieșit din comun de rigide. În principal, carbonul permite acest artificu.
Practic, un cadru care să fie rigid într-un anumit loc și flexibil în altul poate fi fabricat folosind carbonul, fie de același tip, fie de tipuri diferite în funcție de zonă, dar, în mod obligatoriu, având fibrele dispuse diferit în funcție de zonă. Așezarea fibrelor poate duce la o structură extrem de rigidă sau poate fi dispus astfel încât să fie rigid pe axa verticală și mai flexibil pe cea orizontală.
De fapt, aici este și cheia împăcării confortului cu rigiditatea, căci un cadru trebuie să fie rigid lateral (conform cu mișcarea de pedalare, astfel încât forța să nu meargă într-o parte și alta, ci înspre angrenaj și de acolo la roți) și flexibil orizontal (pentru absorbția șocurilor cauzate de calea de rulare).
Rigiditatea este importantă în următoarele zone:
- Zona cadrului unde se montează rulmentul pedalier (bottom bracket shell)
- Head tube
- Urechile cadrului unde se montează roțile (dropout)
- Țevile orizontale a triunghiului posterior (chainstay)
Confortul depinde, în mare, de următoarele zone/componente:
- Țevile diagonale ale triunghiului posterior (seatstay)
- Lățimea anvelopelor
- Și alte părți influențează confortul, cum ar fi top tube-ul, furca, șaua sau tija de șa
Ideea este că, în goana după o cursieră mai comodă, producătorii nu au ales toți aceeași rețetă, combinând elementele de mai sus. De exemplu, unii au ales un top tube arcuit pentru o mai bună amortizare a vibrațiilor, pe când alții s-au concentrat pe un seatstay mai flexibil sau cu toții au folosit un chainstay mai lung. Așadar, există o varietate de asemănări și deosebiri între producători și chiar și între diferitele versiuni ale modelelor provenite de la același producător.
În materialul de față ne vom rezuma strict la tehnologiile de absorbție a șocurilor și reducere a vibrațiilor, fără a intra în prea multe detalii legate de alte trăsături ale cadrelor de anduranță. În cele ce urmează, vom prezenta sistemele și tehnologiile pe care BMC, Specialized, Trek, Merida, Cannondale și Bianchi le-au folosit.
Nu în ultimul rând este necesar de clarificat că în cazul cursierelor, nu putem vorbi de un sistem de amortizare al șocurilor propriu-zis căci nu există un amortizor ca în cazul mountain bike-urilor. Aceste sisteme au rolul de a reduce din vibrații și de a absorbi șocurile mici cauzate de drum, îmbunătățind confortul, mai ales pe distanțe lungi.
Tehnologii de absorbție a șocurilor/reducere a vibrațiilor
Specialized Zertz
Dacă nu este cel mai cunoscut sistem de amortizare pentru cursiere, Zertz este cu siguranță cel mai de succes de până acum, numărând multiple victorii în cursele clasice de primăvară Paris-Roubaix sau Turul Flandrei, a căror drumuri aduc mai mult cu poteci abandonate, decât cu șosele. Zertz sunt niște inserții vâsco-elastice plasate atât în seatstay, cât și în furcă. Cât privește amortizarea, respectivul material nu acționează ca o furcă cu suspensii, ci mai degrabă atenuează și reduce vibrațiile mai repede decât ar face-o un cadru care nu le conține.
Aceleași inserții au fost introduse și în tija de șa COBL GOBL-R.
Trek IsoSpeed
Cei de la Trek au mers pe altă idee. Nu au sudat seat tube-ul și top tube-ul la punctul de joncțiune, ci le-au înșurubat laolaltă, introducând și o pereche de rulmenți. Practic, IsoSpeed este un sistem care permite pivotarea separată a top tube-ului și a prelungirii sale, seat stay-ul, față de seat tube. Acesta din urmă este strâns legat de rigiditatea necesară în zona rulmetului pedalier, pe când ansamblul chainstay-top tube flexează pentru a absorbi șocurile și a reduce vibrațiile, motiv pentru care are și o formă ușor curbată.
Bianchi Countervail
Countervail, o tehnologie care conform spuselor Bianchi este devoltată de către NASA, este similară până la un punct cu Zertz. Countervail este tot un compus vâscoelastic, însă i s-au adăugat izolatori de cauciuc și plastic și a fost introdus printre fibrele de carbon care alcătuiesc seat stay-ul, care are și el o formă mai specială.
Cannondale SAVE
Americanii aceștia nu au folosit alte materiale decât cele obișnuite pentru construcția cadrelor mai confortabile ale lor, însă au dat întregului triunghi posterior o formă mult mai lesne de remarcat. Tehnologia SAVE a transformat forma seat- și chainstay-ului, primul fiind lățit pe toată lungimea (partea lată este îndreptată spre lateral), pe când al doilea fiind lățit doar la centru. Suplimentar, Cannondale a adăugat și tija de șa SAVE, care, în principiu, flexează ceva mai mult din pricina formei conice pe care o are.
BMC TCC
Tuned Compliance Concept (TCC) presupune folosirea mai multor tipuri de fibre de carbon, dispuse în mod diferit, în funcție de cerințele fiecărei zone. Astfel, cea mai mare parte din cadru este realizată din carbon unidirecțional, rigid de felul său, pe când tija de șa, seat stay-ul și circa 2/3 din furcă sunt fabricate din carbon împletit astfel încât să asigure o flexibilitate mai mare.
Merida Flex Stay
Tehnologia celor de la Merida se bazează pe folosirea unui seatstay realizat cu tehnologia Flex Stay, care face acea parte a bicicletei mai performantă în ceea ce privește reducerea vibrațiilor și amortizarea șocurilor. O combinație de fibre elastice (Bio Fiber Damping Compound) și o formă aplatizată a celor două țevi asigură performanțele scontate de producător.
Și dacă sunteți curioși cum arată o cursieră cu suspensii, iată prototipul fabricat de Bianchi în anii 90!
Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.