TransApuseni 2012: Ziua 1 și 2

Doi membri ai clubului Alien Cycling Zalău, Nicu și Mircea, au efectuat o tură de 5 zile prin Munții Apuseni denumită TransApuseni. Planul a fost ca cei doi membri ai echipei să plece fiecare din orașul său, Zalău, respectiv Cluj-Napoca și să se întâlnească în orașul clujean Huedin pentru ca pe urmă să parcurgă în parte Masivul Vlădeasa, Masivul Bihor, până în partea sudică a Munților Apuseni, revenind ulterior înspre nordul acestora cu trecere prin Munții Pădurea Craiului și Muntele Șes. În kilometri, acest lucru a însemnat puțin peste cifra de 500, drum parcurs cu mountain bike-urile din dotare echipate cu portbagaje, paniere și saci de dormit. Astăzi prezentăm parcursul primelor două zile.

Ziua 1

În prima zi a fost parcursă distanța de la Zalău, respectiv Cluj Napoca, până la punctul de joncțiune de la Huedin, iar ulterior mai departe până în localitatea Poiana Horea. Ruta Zalău-Huedin mi-a fost foarte familiară pentru că am parcurs-o de mai multe ori și când știi la ce să te aștepți, o diferență de nivel de 220 de metri cu pantă pe alocuri de 16 grade, nu mai constituie o surpriză. Noutatea a venit însă de la faptul că la 300 de metri de vârful pantei, deci cam la jumătate de kilometru de Huedin, am facut pană la roata spate, motiv pentru care am întârziat la întâlnirea cu Mircea.

După ce am luat masa la Huedin am plecat în urcare spre Beliș. Traseul de circa 30 de kilometri are o diferență de nivel apreciabilă, de la o altitudine de circa 520 m (Huedin) la circa 1.130 m (Beliș). Pe acest parcurs am intrat în Parcul Natural Apuseni, iar frumusețea peisajului te face să uiți de efortul depus. Știi cât de frumos este să mergi pe o șosea prin pădure de brazi până la culmea dezgolită de la Dealul Negru și Beliș de unde se vede Vârful Vlădeasa?

De la Beliș la stațiunea Fântânele nu a fost decât un pas și după o scurtă ședință tehnică am luat decizia să mergem mai departe până la Poiana Horea, ceea ce am și făcut. Unul dintre cele mai frumoase momente ale unei zile de cicloturism este căutarea unui loc de campare și ridicarea cortului după ce în prealabil ai făcut aprovizionarea pentru masa de seară și pentru dimineața zilei următoare de la vreun supremarket sau de la un ABC/Bar sătesc. Evident, la Poiana Horea nu am găsit niciun supermarket însă din două magazine sătești am reușit să ne procurăm toate cele necesare, inclusiv informația pentru un loc bun de campare. Așa că am ridicat corturile pe malul unui curs de apă, pârâul Beliș, obosiți de cei 110 kilometri parcurși, dar satisfăcuți de isprava noastră.

Ziua 2

Dupa strângerea corturilor și micul dejun, am părăsit Poiana Horea, nu înainte însă de a ne fotografia la bustul lui Horea pentru a marca și cu momente de istorie traseul nostru spre Arada, astăzi comuna Horea, localitatea de obârșie al celui ce a fost eroul nostru național Vasile Ursu Nicola zis Horea, conducător al răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania, alături de Ion Oarga (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan).

Numai că, în drumul nostru spre comuna Horea se afla localitatea Mătișești pe care aveam să o ținem minte datorită unor mici evenimente de traseu pe care am să le relatez succint în continuare. Părăsind Poiana Horea urcam pe un drum forestier de la circa 1.040 m altitudine până în pasul Ursoaia, la aproximativ 1.320 m, pe lânga vârful Stauin – 1.381 m, după care drumul coboara în satul Mătișești situat în panta de la circa 1.045 m la circa 969 m altitudine. Coborârile fiind atracția lui Mircea, acesta o ia cu viteză înainte de îndată ce am depășit pasul Ursoaia, iar eu merg după el. La un moment dat zăresc în drum ceva ce semănă cu aripa de față de la bicicleta lui Mircea, dar nefiind sigur din cauza vitezei, îl urmăresc în continuare pe Mircea, strigându-l cât puteam de tare ca să verific dacă și-a pierdut sau nu aripa de la bicicletă. Bineînțeles că nu reușesc să-l ajung decât peste circa trei kilometri la intrarea în Mătișești unde mă aștepta. Constat că într-adevăr și-a pierdut aripa și cu surprindere ajunge și el la aceeași concluzie. Întrucât era destul de urcat în urmă după aripă, mă ofer voluntar să urc eu. Zis și făcut: dezechipez bicicleta mea de paniere și de cort și pornesc în urcare în căutarea aripii pierdute pe care însă nu o mai gasesc întrucât careva din cei circa trei-patru automobiliști care au trecut între timp prin zonă au decis să o facă nevăzută. Pentru a fi sigur că nu ratez operațiunea de căutare continui urcarea până când întru-un final mă regăsesc în pasul Ursoaia, cinci kilometri mai sus de intrarea în sat unde mă aștepta Mircea. Abandonez căutarea și încep să cobor în viteză pentru că promisesem că ma întorc în 20 de minute și trecuse mai mult timp decât am promis. Nu reușesc să parcurg în coborâre mai mult de 700 de metri că aud o bubuitură mare la roata din spate și în fracțiunea următoare de secundă zgomot de sticlă spartă. Ca norocul că reușesc să opresc fără să mă dau peste cap.

Am stabilit ulterior ce s-a întâmplat. Am cules de pe drumul forestier o bucată de metal care după ce mi-a perforat anvelopa pe calea de rulare și camera prin ambii pereți, rămânând prinsă în anvelopă a fost antrenată până când a întâlnit stopul montat pe portbagaj pe care l-a spart, deformând ușor și suportul pe care era montat catadioptrul. Evaluez scurt situația și din reflex dau roata jos pentru a monta camera de rezervă. Între timp mă opresc realizând că în graba de a mă întoarce după aripa lui Mircea nu am luat pompa la mine care se afla în panier. Continui investigarea tehnică și atunci constat că anvelopa era considerabil perforată pe calea de rulare și că, chiar daca aș fi avut pompa la mine tot nu puteam monta o cameră nouă fără a risca să o deteriorez rulând cu anvelopa perforată. Montez totul la loc și o iau încet pe jos pe lângă bicicletă și parcurg cei circa 4 kilometri până la Mircea. Mă întâlnesc mai târziu cu el în partea de jos a coborârii întrucât a luat decizia să vină în întâmpinarea mea după mai bine de o oră de așteptare.

Am ajuns ulterior la intrarea în Mătișești unde am schimbat anvelopa și camera, iar pe cele deteriorate le-am dat unor muncitori forestieri de la un gater, curioși nevoie-mare cum decurge operațiunea de reparare a roții. Fără a avea veleități de profesor în ale cicloturismului doresc să subliniez faptul că șansa noastră de a nu compromite tura a fost aceea că am luat măsura de prevedere de a duce cu noi nu doar camere de schimb, ci și o anvelopă pliabilă de rezervă cu care am reușit ulterior să ies din creierii Apusenilor. Altfel, nu văd ce soluție viabilă am fi avut. Concluzia ar fi: Dragi prieteni cicliști, puneți în rucsac cel puțin o anvelopă de rezervă în turele de cicloturism!

Am pierdut mult timp cu această pățanie, dar totul s-a rezolvat cu bine și am pornit în coborâre traversând satul buclucaș când am observat un front atmosferic de ploaie care venea cu repeziciune. După ce am făcut cunoștință cu primii picuri de ploaie (în varianta lor timidă) am avut norocul să găsim un magazin sătesc în care ne-am adăpostit de ploaia torențială care a urmat, pierzând astfel încă o oră și jumătate, dar bucuroși de faptul că nu mai aveam probleme tehnice cu bicicleta mea precum și de șansa de a scăpa atât de ușor de ploaia torențială.

După ploaie ne-am continuat drumul spre comuna Horea, iar ulterior Albac, ajungând astfel pe Valea Arieșului pe care am urmat-o până la Câmpeni. Înainte de a ajunge la Câmpeni am luat masa la Vadul Moților unde am ținut și ședința tehnică la care am decis să continuăm drumul până la Abrud. Ajungem seara la Abrud, pe care îl vizităm cu mare interes pentru magazine și după ce procurăm un vin corespunzător pentru acea seară pornim spre prima localitate, Ciuruleasa, situată la 4 kilometri, cu gândul de a campa. Găsim mai multe locuri potrivite prin amabilitatea primarului local care ne-a oferit inclusiv curtea primăriei și pe cea a căminului cultural. Am ales să campam, cu voie de la Primărie, pe pășunea comunală situată pe malul pârâului Ciruleasa, afluent al râului Abrud, nu înainte însă de a mai face 8 kilometri dus-întors până la Abrud pentru o vizită de cumpărături. A fost o seară scurtă urmată de un somn binemeritat după o zi foarte lungă și aventuroasă. În total, am parcurs 90 de kiloemtri în acea zi, din care o bună parte off road și peste Apuseni.

Harta traseului

Articol publicat prin amabilitatea Alien Cycling Zalău