Atunci, pe data de 14 noiembrie, pe o vreme frumoasă și din câte îmi aduc aminte destul de călduroasă am plecat spre Măguri-Răcătău, în formația: Aghi, Crețu, Dragoș, Marian, Adi, Dani și subsemnata. Cu toții parcă eram cam la începutul turelor de mountainbike. Încă de pe vremea aceea, Marian, cartograf de profesie, s-a ocupat de traseu. De undeva din sat, ne urcăm pe cai, scopul fiind să ne încălzim cât mai bine până ajungem la urcare. Urcarea pe care o priveam cu o oarecare groază, avea 15 kilometri și 1000 de metri diferență de nivel.
După ce părăsim drumul de pe aria comunei Măguri-Răcătău, facem stânga pe drumul de pe valea Negruței. Urcarea ne-a răsfirat bine, astfel că ne regrupăm la intersecţia dintre drumurile care duc la Măguri Răcătău, Caps, Dobrin şi mănăstirea Muntele Rece.
Înainte de a continua facem o pauză să ne tragem sufletul. În curând pedalatul pe culme ne oferă priveliști asupra cătunelor Bușești, Oțelești.
În dreptul cătunului Balta părăsim fainul drum de culme și facem stânga către cătunul Vidrenii de Sus.
Aici se află doar câteva case, îmi amintesc că am stat puțin la niște povești cu un nenea tare bătrân, iar apoi am avut parte de un adevărat spectacol din partea lui Crețu făcea diverse salturi cu bicicleta pe o pajiște.
Tot pe o culme de deal ajungem și în Vidrenii de Jos. Aici, întâlnim niște copii care jucau fotbal, iar pentru că încă nu suntem foarte presați de lăsarea întunericul zăbovim puțin și aici, iar apoi ne ne bucurăm de coborârea rămasă până la maşini.
Material scris de Alina Cîrja, fotografii și cartare realizată de Marian Poară, și publicat pe blogul Banda Roșie
