Acum citesti
Scott Scale 960 29er (2013)

Un vis frumos în alb și negru. Este prima frază care-mi vine în minte după turele cu Scott Scale 960. Iar asta vine de la o persoană care a privit la început cu scepticism bicicletele 29er. Dar biciclete precum aceasta, îmi reamintesc din când în când, dacă mai era nevoie, cât de capabile și cât de controlabile pot fi unele bicicletele cu roți mari.

Candidatul de față, Scale 960, se prezintă în haine de gală, deși este un sportiv înnăscut. Bine mascat aș putea spune, despre o bicicletă care nu vine cu o echipare de top și care cu siguranță nu ar impresiona nicio persoană care coboară de pe o bicicletă high-end. Și dacă totuși ți-aș spune că se apropie de o bicicletă de top, m-ai crede? Îți voi spune în acest articol de ce Scott Scale 960 mi-a picat cu tronc.

Cadru/Pe traseu

Nu mi-a trebuit prea mult pentru a-mi da seama că acest 29er se va găsi pe lista preferințelor mele. Odată ce am demontat bicicleta pentru a cântări cadrul și pentru a măsura rigiditatea acestuia, mi-a atras atenția finisajul excelent al acestuia. Pe lângă sudurile frumos finisate în preajma headtube-ului sau vopseaua și alte detalii au reușit să mă impresioneze, precum urechile scobite pentru o greutate redusă.  Apoi, l-am pus pe cântar. Cele 1.68 kg ale cadrului m-au făcut să mă gândesc mai bine la ceea ce tocmai îmi picase în mâini. A urmat măsurarea rigidității. Cadrul s-a fixat perfect pe standul de test, semn că toate elementele care-l alcătuiesc sunt sudate perfect. Rezultatul nu a arătat un cadru foarte rigidit, valoarea de 84.6 Nm/grad fiind una medie, dar asta tot nu mi-a răpit curiozitatea de a vedea cum se descurcă pe traseu.

După nici două zile, m-am urcat pe Scale pentru a-l încerca prin pădurile din preajmă. Odată urcat pe bicicletă am simțit acea conexiune pe care rareori am ocazia s-o trăiesc atunci când mă pregătesc să pedalez. De la poziția mâinilor pe ghidonul lat, cu un backsweep atent ales, până la lungimea toptube-ului, bicicleta mi s-a potrivit ca o mănușă. Astfel, m-am acomodat imediat cu Scale-ul atât pe urcări, pe coborâri cât și în virajele strânse. Cei 700 de mm ai ghidonului Syncros FL2.5 Tbar  pot spune că oferă un control excelent pe traseu, iar dacă îl cuplezi la o pipă relativ scurtă de 80 de mm cu un rise de 6 grade, se pare că obții rețeta perfectă pentru un cockpit de vis. Și cel mai interesant este că poziția se află undeva între sport și racing. Altfel spus, ușor aplecat pe față, dar suficient de confortabil încât să nu te simți ostenit pe traseele mai dificile.

Mai mult, unghiul headtube-ului de 69.5 grade nu spune prea multe despre agilitatea lui Scale, însă confirmă stabilitatea acestei biciclete pe traseu.

Echipare

Scale 960 este un exemplu clar de bicicletă cu componente mid-level, care poate oferi suficient de multă distracție încât să-ți ia gândul de la componente mai scumpe. Practic, găsești instalare pe biciclete piese entry sau mid-level, dar care conlucrează într-o armonie aproape perfectă.

Să luăm frânele ca prim exemplu. Shimano BR M446 fac parte din seria de frâne hidraulice entry-level, însă cu un disc de 180 de mm pentru partea din față și unul de 160 de mm pentru partea din spate, reprizele de frânare sunt absolut în ordine. Apoi furca. Rock Shox XC 32 vine tot din seria entry, însă folosește un cartuș de aer (SoloAir), iar denivelările de pe traseu, atât timp cât nu devin foarte proeminente, sunt înghițite cu mare plăcere în limita a 100 de mm.

Sistemul de transmisie cu 30 de viteze este compus dintr-un schimbător de pinioane Shimano XT, unul de foi Shimano Deore și un angrenaj Hollowtech M552. Față de un anregnaj Hollowtech II, acesta de față are brațele sculptate și nu goale pe interior. Componentele lucrează bine împreună, schimbătorul de pinioane fiind foarte rapid și precis. De asemenea, cel de foi se descurcă onorabil și nu este deloc greu de acționat. Întreg sistemul este completat de manetele de schimbător Shimano Deore, cu funcția 2 Way Release, atât de utilă când vrei să schimbi vitezele rapid. Pe traseele foarte denivelate, lanțul devine cu adevărat zgomotos și la acest capitol aș fi apreciat foarte mult un schimbător de pinioane cu tehnologia Shadow Plus, care ar fi rezolvat problema.

Roțile nu joacă în liga superioară și uneori în sarcină, pe urcări, am putut simți cum roata de spate flexa ușor. Jantele provin de la Syncros, modelul XC-49 Disc cu brand-ul Alex Rims trecut pe ele, pe când anvelopele sunt furnizate de Schwalbe, modelul Rocket Ron din seria de mijloc, Active Line. Și la acest capitol ar fi fost interesat să fie instalat pe bicicletă un set de anvelope din gama Evo. Dar chiar și așa, anvelopele au oferit o viteză de rulare mulțumitoare și o aderență bună. Din momentul în care traseul a devenit mai umed, au fost necesare intervenții mai dese pentru a corecta traiectoria bicicletei.

Mai trebuie amintită șaua, surprinzător de confortabilă chiar și fără bazonul pantalonilor. Iar în ceea ce privește pedalele livrate stock, acestea sunt de tip platformă, realizate din aluminiu, provin de la Wellgo și cântăresc doar 247 de grame. Noi am utilizat pe traseu un set de pedale clipless, de la Shimano, pentru o mai bună conexiune cu bicicleta.

Concluzie

Scott Scale 960 este un 29er care intră rapid în topul preferințelor noastre pentru 2013. O bicicletă echilibrată din punct de vedere al echipării, stabilă, cu prestații bune atât pe traseele de pădure cât și la munte, ce pare a oferi un pachet complet pentru cei care vor să sară peste etapele de trecere de la o bicicletă ieftină la una scumpă.

Cu un cadru foarte bine finisat și foarte atent lucrat, bicicleta cântărește 12.88 kg cu tot cu pedale, o greutate nu foarte mică pentru clasa din care face parte, dar care mai poate fi redusă pe parcurs. Prețul de aproximativ 5.500 de lei se încadrează în limitele clasei medium-level, însă pentru unii dintre voi probabil acest detaliu va deveni irelevant după ce vei vedea pe viu noul Scale 960 și te vei îndrăgosti iremediabil de el.

Date relevante

Greutate totală: 12.88 kg (cu pedale, din care pedalele 247 grame)
Greutate cadru: 1.682 grame
Greutate roți*: 4.922 grame
Greutate furcă: 2.124 grame
Lățime ghidon: 700 mm
Greutate angrenaj (+Bottom Bracket): 956 grame
Rigiditate headtube: 84.6 Nm/grad
STW**: 52.8

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Galerie foto:

 

Vezi Comentarii (14)
  • Am privit echiparea ca pe un tot funcțional, mai mult decât decent: frâne hidraulice, furcă pe aer, sistem de transmisie mid-level, cu nici una dintre componente făcând notă discordantă. De aici și rating-ul.

  • da, dar in acest caz cred ca la canyon si cadrul este mai bun. si de obicei cele de „firma” cu asta plusau, un cadru mai bine finisat, mai usor…

  • Eu nu inteleg cum se face media.Poate ma lamureste cineva:)
    Avem asa :
    -Manevrabilitate: 4,5 stele
    -Laborator: 4 stele
    -Greutate:3,5 stele
    -Echipare:4 stele
    Din calculele mele iese o medie de 4 stele… Din ale voastre 4,5 stele … imi inchipui ca gresesc eu undeva,dar nu inteleg unde… 😉

  • Salut, ai observat corect și te voi lămuri cu cea mai mare plăcere. Rating-ul de sus este impresia generală. Rating-urile de jos sunt individuale, comparate cu alte biciclete din aceeași categorie. De asemenea, rating-ul general, cel mare, este comparat tot cu biciclete din aceeași categorie. Informații suplimentare despre cum testăm, aici: http://www.freerider.ro/cum-testam

  • In cazul asta poate meritau a fi mentionate si rivalele din aceeasi categorie (chiar daca unele dintre ele inca nu au fost testate). De asemenea ar trebui inclusa in fiecare test si o fisa cu echiparea completa a modelului testat.

  • Fișa e de mult în plan, dar am rămas cu impresia că vom avea o pagină de test extrem de lungă cu tot cu specificații. Rubrica de biciclete alternative există deja, în caseta de esențial, doar că nu a fost completată (momentan).

  • Sunt curios, am citit reviewul… Având in vedere rigiditatea medie de care pomeneati la acest model credeți ca un rider de 1,88 m si 100 kg ar putea întâmpina probleme pe un astfel de model mărimea XL?

  • Desi review este destul de vechi, vin cu cateva intrebari. Doresc sa achizitionez acest model, marimea L. TTE am vazut ca este 620 mm ( pentru marimea L), eu am 1.80 m. Credeti ca este vreo problema? Deasemenea, geometria cadrului o recomanda pentru concursuri ( pozitie race ?! ) ?
    Per total o recomandati spre a fi „abuzata” in regim de concurs?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

12 + eleven =