Acum citesti
Magellan Hydra

In premiera va prezentam un test cu o bicicleta ce poate fi achizitionata cu un buget mai mic de 1.500 de lei. Mai precis, este vorba de aproximativ 1.000 de Lei insa acest model poate fi gasit si sub aceasta suma, in functie de magazinul care il comercializeaza. Ca si pozitionare in gama, modelul Magellan Hydra se afla la limita de jos a mountainbike-urilor. Altfel spus, reprezinta limita decentei cand vine vorba de achizitionarea unei biciclete, deoarece pe acest model inca se mai pot intalni componente Shimano.

Magellanurile sunt recunoscute in general ca fiind echipate cu cadre ce beneficiaza de o durabilitate sporita in timp. Dovada pentru acest fapt sta si garantia de 3 ani pentru rezistenta cadrului oferita de producator. Toate acestea se intampla insa in conditii normale de exploatare.

Ce anume reprezinta insa aceste „conditii de exploatare normale” pentru o bicicleta care se incadreaza in acest buget? In primul rand toata activitatea trebuie sa se rezume la pedalat pe drumuri drepte (asta nu inseamna ca nu vei putea urca sau cobori un drum inclinat). In al doilea rand ai posibilitatea de a aborda si trasee de padure, fara sa-ti faci prea multe probleme. Iar aceasta este limita. Daca vrei sa impingi limitele, bicicleta nu-ti va sustine initiativele prea mult.

Magellan Hydra este disponibil cu mai multe dimensiuni ale cadrului, de la 16 inci pina la 21 de inci. Iar rotile pot sa difere : de 24″ (recomandat copiilor de peste 10 ani) sau de 26″ (dimensiunea standard, modelul testat de noi).

Cadru / Pe traseu

Odata urcat pe bicicleta nu ai cum sa te astepti la un feedback impresionant din partea cadrului. Cu toate ca se aseamana foarte bine cu cadrul Konei Fire Mountain, testata cu ceva timp in urma, unghiurile cadrului dicteaza o directie usor imprecisa. Sau mai degraba „lenesa”. Unghiul tevii furcii nu are un unghi prea drept, iar in conditiile in care afirmam ca cele doua cadre se aseamana, feedback-ul final este dat de furca.

Nu are tendinte de a „subvira”, in cazul in care iei un viraj foarte stramt, ghidonul si roata nu vor avea tendinta sa-ti continue miscarea si sa te arunce de pe bicicleta. Ceea ce este un lucru bun. Pozitia pe bicicleta este relativ comoda, difera in functie de cum iti reglezi saua. Dar cu saua coborata la minim, pozitia este una relativ dreapta daca tii mainile intinse.

Beneficiaza de o protectie sudata sub bara de jos din triunghiul cadrului, ce are scopul de a intari zona de imbinare cu teava furcii, destul de expusa la socuri. Sudurile cadrului se prezinta in ordine, fara defecte sau fara semne de sudura superficiala. Din punct de vedere al practicalitatii, acesta ofera prindere pentru franele pe disc dar si pentru prinderea unui portbagaj. De asemenea exista doar o prindere pe cadru pentru bauturi.

Echipare

Echiparea nu este chiar punctul forte al acestei biciclete. O echipare buna nici n-ar putea face obiectul discutiei, deoarece vorbim de o bicicleta de pina in 1.000 de lei. Schimbatoarele de foi si de pinioane dar si manetele acestora functionau corect. Cu toate ca discutam de componente „non series”, modelele Tourney isi fac treaba. Acestea sunt destul de lente in schimbare si produc si ceva zgomote, insa au dat dovada de precizie.

Un fapt imbucurator este echiparea cu furca RST Capa. Imbucurator, deoarece este o furca cu amortizor. Insa in momentul in care ne-am lasat cu toata greutatea pe ea, a coborat iar dupa un mic „delay” a revenit. Aceasta lucreaza dezamagitor, in plus de asta pe denivelarile specifice potecilor de padure nu ajuta cu nimic pentru a spori confortul biciclistului.

Franele V-brake provin de la Bike Positive iar in timpul reprizelor de franare lasa de dorit. Nu doar ca nu franeaza eficient, dar distanta de oprire a bicicletei este destul de mare. Am putea afirma ca se numara printre cele mai slabe sisteme de frana cu care am luat contact in ultima vreme. In general, V-brake-urile sunt eficiente, insa aici problema se referea si la forta de strangere a celor doua brate cat si la saboti, realizati dintr-un material extrem de dur.

Jantele sunt single wall, adica beneficiaza de un singur perete. Nu o sa ai probleme cu ele prin oras sau prin padure, insa trebuie sa fii foarte atent sa nu le lovesti, deoarece le poti descentra destul de repede. Nu in ultimul rand trebuie sa amintim de cateva detalii pe care le consideram inadmisibile. Desi exista numeroase solutii (low cost), producatorul a optat pentru echiparea rotii spate a acestei biciclete cu un ax care se strange cu piulite. Roata din fata beneficiaza de cheita (quick release), care ajuta la demontarea rapida a acesteia. Insa in cazul in care faci o pana la roata din spate, o sa ai ceva probleme daca nu ai la dispozitie o cheie de 16. Nu stim cine mai umbla in ziua de astazi cu astfel de chei dupa el.

Aceeasi problema o intalnim si la prinderea sinelor seii de tija : poate fi reglata sau demontata tot cu o cheie. Este clar ca discutam de un model low cost la care s-a incercat reducerea costurilor de productie, insa aceste mici detalii pot deveni o problema mare in momentul in care ai nevoie sa demontezi rapid roata pentru a-i repara camera.

Anvelopele provin de la Duro, modelul Duro March. Prestatiile sunt acceptabile daca utilizezi bicicleta prin oras, insa nu-ti incerca norocul prin padure in viraje foarte stranse. Mai ales daca pamantul este ud. Sansele sa derapezi sunt foarte mari. In schimb, profilul ajuta la o viteza de rulare foarte buna pe suprafete netede.

Concluzie

Magellan Hydra ne-a demonstrat ca in unele cazuri este bine sa mai pui ceva bani deoparte si sa-ti achizitionezi un model un pic mai performant. In cazul de fata, diferenta fata de Kona Fire Mountain echipata cu Rock Shox Dart 1 si frane pe disc mecanice Hayes este de doar 500 de lei. O investitie care merita facuta inca de la inceput. Insa daca utilizezi Magellanul Hydra doar pentru plimbari prin parc si nici nu parcurgi foarte mult kilometri saptamanal, poate fi o alegere buna prin prisma pretului foarte mic.

Modelul cantareste 13,9 kg, o greutate acceptabila, insa destul de mare daca ne gandim ca este echipata cu V-brake-uri (care cantaresc putin) si cu jante single wall. Anvelopele sunt si ele destul de subtiri si nu ar trebui sa puna o greutatea prea mare pe cantar. Insa doar daca ne uitam la solutiile de reducere a costurilor, precum tija de sa sau axul spate, este lesne de inteles de unde se acumuleaza greutatea. Angrenajul nu este nici el foarte usor, iar cricul oferit standard va contribui din plin la efortul suplimentar atunci cand va trebui sa cari bicicleta in spate.

Merita sa-ti cumperi un Magellan Hydra, atunci cand iti doresti o bicicleta pentru strada sau parc iar in weekenduri trasee de padure. Dar aceasta ramane o solutie low cost chiar si pentru cei care o achizitioneaza. Un buget un pic mai mare, rezolva multe probleme ce pot aparea ulterior.

Vezi Comentarii (9)
  • Altfel spus, reprezinta limita decentei cand vine vorba de achizitionarea unei biciclete, deoarece pe acest model „inca” se mai pot intalni componente Shimano.

    Fara suparare dar cred ca trebuia formulat altfel , intradevar Shimano realizeaza componente low-cost dar si high-level . O zi faina .

  • Salut! Pai tocmai asta vroiam sa subliniem, ca este foarte bine ca se gasesc componente Shimano pe acest model de bicicleta. De aceea am afirmat si ca schimbatoarele sunt decente.

  • Am o mare rugaminte. Pentru ca un amic are de ales intre asa ceva si DHS impulse chalange care este putin mai bine echipat – frane pe disc promax si schimbatorul spate – acera sau alivio (nu stiu exact) – care din ele ar fi mai buna? DHS-ul costa 8.5 mil parca. Nu stiu cadrul de la DHS daca este inferior magellanului de mai sus sau nu?

    Am vazut DHS -ul – la prima vedere pare OK , furca aceeasi ca a megellanului, echipat cu accera si restul promax.

    Multam mult!

  • Scuze ca revin cu informatii – angrenajul la chalange este shimano (nu stiu de care) si rotile nu sunt fabricate de dhs (nu am retinut numele producatorului).

    Am revenit pentru ca pe siteul dhs sunt trecute rotile facute de ei si furca santour.
    Va multumesc mult si scuze de dublupost.

  • Salut! Din pacate nu am testat DHS Impulse Challenge, insa din punct de vedere al pretului sunt apropiate. Exista magazine unde poti gasi Magellan Hydra cu 900 pina la 950 de lei. Deci din punct de vedere al pretului ar fi apropiate. Avantajul DHS-ului sunt franele pe disc insa de cadru nu-ti putem spune prea multe.
    Magellanul pe de alta parte este un brand vechi pe piata, dar sincer sa fiu, am vazut mai multe DHS Impulse prin oras decat Magellan-uri Hydra. Daca am fi testat DHS-ul am fi putut sa formulam o parere concreta, insa nu putem vorbi despre o bicicleta care nu a trecut (inca) prin mainile noastre.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × three =