Acum citesti
Test – Merida ONE-TWENTY 700 [2024]

Cei mai mulți dintre noi caută biciclete cât mai versatile, să fie bune la cât mai multe activități. Dacă se poate, să poți pedala eficient pe ea și la deal, iar la vale să o simți sigură și manevrabilă. Este destul de greu de găsit așa ceva, pentru ca, în general, dacă o bicicletă este buna la vale, mai greu să fie buna și la deal. Sau invers.

Însă Merida ONE-TWENTY se apropie destul de mult de acest „ideal”, mai ales noul model, acesta care are instalată suspensia spate orizontal, față de cum era în trecut, vertical.

Noua Merida ONE-TWENTY, modelul lansat începând cu sezonul 2024, vine cu câteva modificări și îmbunătățiri importante față de varianta anterioară, cea mai vizibilă fiind noua poziție a shock-ului spate. Însă mai sunt și altele importante, cum ar fi eliminarea unui pivot din ansamblul suspensiei spate, mișcarea bazându-se acum pe proprietățile elastice ale cadrului, mai precis ale țevilor seat stay. Merida denumește acest sistem „P-Flex”. Avantajul principal este că acum ai un rulment în minus care se uzează și trebuie schimbat periodic, iar cel secundar este că bicicleta devine puțin mai ușoară.

La Merida nivelul echipării unui cadru vine din denumirea modelului. În cazul de față, ONE-TWENTY „700” înseamnă frâne Sram DB8, transmisie Sram NX Eagle, furca RockShox Pike Select și shock spate RockShox Deluxe Select+. De asemenea roțile sunt de la Merida cu anvelope Maxxis Forekaster TR EXO 3C MaxxTerra 29×2.4″. Bicicleta vine din start echipată și cu tijă de șa reglabilă hidraulic, mai precis modelul propriu Merida Expert TRII cu o cursă de la 150 mm la 200 mm în funcție de măsura cadrului.

Tot din denumirea modelului aflăm și materialul din care este fabricat cadrul. Astfel, când avem „mii” vorbim de carbon, iar la „sute” cum este și în cazul de față, avem aluminiu. Pentru ONE-TWENTY 700 model 2024 Merida a ales să fabrice această bicicletă doar în varianta aluminiu, cu echiparile „300”, „600” și aceasta de față „700”, modelul de top. În România, importatorul oficial pentru Merida, BikeFun, oferă toate cele 3 variante: 300, 600 și 700.

Geometria noii biciclete este „la zi”. La M-ul pe care l-am avut la test, reach-ul este de 465 mm, unghiul tijei de șa 78,5 grade și un unghi al furcii de 66 grade. Întrucât țeava seat tube este scurtă, îți poți alege mărimea cadrului în funcție de reach și nu după lungimea piciorului. Este vorba de noul sistem de măsurare a mărimii cadrului de la Merida, denumit „Agilometer”, practic cât de agilă vrei să fie bicicleta. Îți poți alege valoarea reach-ului și a manevrabilității aproape fără să mai ții cont de înălțimea ta. Țevile chainstays sunt de 435 mm indiferent de mărimea cadrului, fiind acum cu 30 mm mai lungi, un unghi al furcii cu 1,3 grade mai relaxat și un unghi al tijei de șa mai abrupt.

Merida ONE-TWENTY 700 pe traseu

În ture mi-a plăcut pe noua Merida ONE-TWENTY 700, însă este totuși ceva ce-mi scapă. Voi reveni la subiectul ăsta pe final. Cadrul, mărime M, mi s-a potrivit foarte bine, la înălțimea mea de 176 cm. M-am simțit confortabil și am avut loc pe ea, nu m-am simțit înghesuit.

Faptul că unghiul tijei de șa este abrupt (mare) înseamnă că șoldurile sunt poziționate fix deasupra angrenajului pedalier, foarte asemănător cu ce găsim la cursieră. Asta înseamnă putere mare de apăsare în pedale. La urcare ești “zeu”!

Pe coborâri controlul este bun, mulțumită reach-ului lung, iar bicicleta, pentru că este puțin mai mare decât un XC obișnuit, este mai grea și mai stabilă, oferind încredere mai mare când trebuie să treci peste obstacole, bolovani, rădăcini.

Dar când ești pe trasee tehnice trebuie să-ți aduci aminte că bicicleta este totuși una cu suspensii “mici”, 130 mm fiind în ziua de azi (destul de) mici, suspensiile de 140-150 mm de la trail fiind mai mari, iar cele de 160 mm și peste de la enduro fiind mari. Totuși este o bicicletă a cărei suspensii lucrează cu tine și nu te vor limita când vrei să te dai mai tare. Precizia este bună pe potecile tehnice, iar unghiul de 66 grade al furcii îți permite să reacționezi bine, chiar și din scurt, când nu ai timp prea mult de reacție.

Ziceam la început că “ceva îmi scapă”, iar acel ceva este geometria. Deși este la zi, în pas cu ce folosesc și alte mărci care se respectă, noua ONE-TWENTY este acum mai mult îndreptată spre datul la vale decât pedalatul pe teren mixt, și la deal și la vale. Având suspensii și mai mari, de 130 mm (în ciuda numelui ONE-TWENTY), bicicleta poate suporta coborâri mai agresive.

Pentru mine poziția pe aceasta bicicleta este parcă prea dreaptă, prea defensivă și mai puțin “racy”, imprimându-ți o poziție mai puțin “aerodinamică”, mai puțin optimizată pentru concursuri să zicem. Nu o spun ca fiind un lucru rău, pentru că dacă vrei ce pare că-mi lipsește mie, te îndrepți foarte ușor spre Merida NINETY.SIX, un mtb pursânge de cross country și maraton, cu suspensii mai mici, rigiditate mai mare, eficiență la deal mai mare și precizie și mai mare când traseul devine tehnic.

Față de modelul anterior ONE-TWENTY, noua variantă este semnificativ îmbunătățită, mulțumită suspensiilor alese și geometriei. Bicicleta este gândită să fie folosită la ture mai lungi, de o zi, făcând față fără probleme și la coborârile tehnice și foarte tehnice. Desigur, cu cât skill-ul riderului este mai mic cu atât și suspensiile trebuie să fie mai mari, ca să compenseze, așa că la final, trebuie mai multa atenție la vale pe un ONE-TWENTY decât ai acorda dacă ai fi pe Merida ONE-FORTY sau ONE-SIXTY.

Merida ONE-TWENTY 700 – specificații și preț

Cadru: aluminiu; anvelope max de 29×2.5″; ax 148×12 mm
Furca: Rock Shox Pike Select; 130 mm; anvelope max de 29×2.X”
Shock: Rock Shox Deluxe Select+
Frane: Sram DB8; discuri 200 mm fata/spate
Sch. spate: Sram NX Eagle
Shifter: Sram NX
Pinioane: Sram PG-1210 Eagle; 10-50t; 12v
Angrenaj: Sram NX Eagle DUB; 32t; 170 mm
Lant: Sram SX Eagle
Jante: Merida Expetrt TR; tubeless ready
Butuci: Novatec SL-TEAM
Anvelope: Maxxis Forekaster 29×2.4; fold; TR EXO 3C MaxxTerra
Ghidon: Merida Expert TRII; 780 mm; 18 mm rise
Pipa: Merida Expert eTRII; 40 mm
Tija de sa: Merida EXPERT TRII; 34,9mm; cursa 170 mm
Sa: Proxim W400 STN
Greutate oficiala: 14,92 kg (marime M)
Greutate masurata: 15,73 kg (marime M, fara pedale, cu bidon apa gol si scule)
Pret la data publicarii recenziei: 14.290 lei
Importator: BikeFun

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen − four =