Acum citesti
Genunchiul – cea mai solicitata articulatie

genunchiul_freeriderAntrenamentul ciclistilor presupune forta si anduranta. Unii ciclisti vor sa impinga antrenamentul catre limita pentru o mai buna performanta, fara sa stie ca genunghiul este cel care preia tot stresul fizic. De aceea articulatia genunghiului este cea mai predispusa la accidentari.

Desi acestea apar si in timpul curselor, cele mai frecvente  accidentari survin in timpul antrenamentului, unde articulatia femuro-patelo-tibiala (genunchiul) este suprasolicitata.

Diagnosticul diferitelor afectiuni ale articulatiilor este dificil chiar si pentru un profesionist, dar genunchiul prezinta un grad si mai ridicat de dificultate din acest punct de vedere, de aceea nu este indicat sa puneti singuri un diagnostic pentru durerile articulare. Orice durere articulara, mai cu seama in cazul genunchilor, ar trebui investigata de catre un medic specialist. Dar inainte de a va panica trebuie mentionat ca de cele mai multe ori durerile de genunchi intalnite de catre medici in cazul ciclistilor nu sunt determinate de afectarea cartilajului articular, si cateodata, genunchiul nu este deloc problema.

Problemele pot sa apara in cazul pozitionarii incorecte pe bicicleta si, in cateodata, din cauza musculaturii incordate excesiv in special in zilele reci si/sau ploioase fara pregatire prealabila.

La sfarsitul unei curse pe o astfel de vreme, cand cvadricepsul se contracta continuu si devine din ce in ce mai tensionat incep sa se resimta pulsuri minore in zona de insertie musculara din regiunea genunchiului. Daca in astfel de cazuri faceti un masaj cu gheata si muschiul se detensioneaza, senzatia resimtita ar trebui sa dispara in aproximativ 48 de ore, daca nu dispare e bine sa consultati un medic.

Bursitele articulatiei genunchiului

Bursele sunt mici pungi sau cavitati pline cu lichid sinovial cu rolul de a facilita alunecarea tendoanelor peste oase si peste zonele ligamentare si de a preveni frecarea directa intre aceste componente. In articulatia genunchiului exista multe astfel de burse si oricare din ele se pot inflama din cauza suprasolicitari, cazaturilor in genunchi sau din cauza unor infectii articulare.

Bursitele (inflamatia burselor) variaza ca intensitate de la mici iritatii pana la formarea de abcese care produc o durere insuportabila. Simptomele sunt caldura locala, insotita de eritem (inrosirea zonei afectate), durere in timpul miscarii si totodata limitarea miscarii genunchiului.

Tratamentul in cazul acestor afectiuni presupune utilizarea de antiinflamatorii non-steroidiene, injectii cu cortizon, in unele cazuri asociat cu anestezic local sau antibiotic in functie de cauza bursitei. In unele cazuri de tumefiere a zonei se impune drenajul chirugical al fluidelor in exces. In cazurile severe se impune o artroscopie, in care se poate examina interiorul articulatiei cu ajutor unei camere video pentru a se stabili o eventuala indepartare chirurgicala a bursei afectate.

Antrenamentul poate fi reluat dupa remiterea simptomelor. Progresul in antrenament ar trebui dictat de durerea resimtita. Intotdeauna dupa o astfel de afectiune ar trebui sa va asteptati la un anumit grad de disconfort la inceput, dar trebuie facuta diferenta intre disconfort si durere.

Contuziile genunchiului

Reprezinta popularele ‘vanatai’ datorate unor lovituri directe si puternice asupra articulatiei. In urma loviturii, sangele din vasele de sange distruse patrunde in tesuturile moi adiacente de aici si culoarea specifica a pielii in cazul contuziilor asociata cu tumefiere locala si restrictionarea miscarii genunchiului. Nu confundati aceasta afectiune cu hemartroza (patrunderea sangelui in cavitatea articulara), afectiune in care articulatia devine foarte repede tumefiata, calda si foarte dureroasa si necesita asistenta medicala de urgenta in vederea drenarii lichidului din articulatie pentru a se evita problemele pe termen lung.

Tendinitele genunchiului

Reprezinta afectiunile tendoanelor care se insera pe zona genunchiului si survin in mod normal in cazul suprasolicitarii muschiului, efort puternic si brusc sau supunerii genunchiului la efort fara o incalzire prealabila.
Simptomele presupun spasm muscular, tumefiere si durere in cazul flexiei si extensiei genunchiului.

Antrenamentul trebuie reluat numai dupa ce durerea nu mai este prezenta in timpul miscarilor. Cel mai indicat pentru inceput este antrenamentul pe suprafata plana, utilizand trepte inferioare de viteza. Utilizati masajul cu gheata timp de 10 minute inainte de antrenament.

Condromalacia

Este o afectiune care presupune distrugerea suprafetei articulare osoase cauzand durere severa. Afectiunea poate aparea ca urmare a unor defecte structurale ce tin de fiecare individ in parte dar de cele mai multe ori apare datorita suprasolicitarii repetate fie datorata ultilizarii unor trepte de viteza superioare, neadecvate formei fizice a individului, fie urcarii dealurilor.

Simptomatologia include durere severa ce cuprinde toata articulatia si in special durere in spatele patelei in momentul exercitarii presiunii pe pedale.
Tratamentul presupune medicatie antiinflamatorie in cazuri minore si artroscopie in vederea diagnosticarii exacte a afectiunii in cazurile grave, in care nu se exclude tratamentul chirurgical, in cazurile mai grave.

Antrenamentul trebuie reluat numai dupa remiterea simptomatologiei si trebuie realizat la inceput usor, pe drum plan, utilizand numai trepte de viteza inferioare. Este de preferat a se evita terenul accidentat. De asemei trebuie acordata o atentie sporita stretching-ului inainte si dupa antrenament.

Autor : Doctor Alexandru Panta

 

Vezi Comentarii (8)
  • in cazul in care a avut loc o ligamentoplastie pt inlocuirea ligamentului incrucisat anterior, care sunt riscurile aferente reluarii mersului pe bicicleta (mtb)? mai exact care sunt limitarile noului genunchi?

  • Daca a avut loc o ligamentoplastie riscurile sunt majore in cazul in care se reia mersul pe bicicleta inainte de refacerea completa a ligamentului dupa interventia chirurgicala. personal nu recomand stiluri extreme de ciclism, pentru ca este de evitat a se mai exercita presiuni prea mari si mai ales bruste asupra genunchiului. trebuie avut in vedere ca atat ligamentele cat si tendoanele sunt structuri care se refac foarte greu si niciodata complet datorita lipsei lor de vascularizatie. de aceea pot sa spun ca limitele noului tau genunchi sunt date de aparitia senzatiei de durere, moment in care e bine sa te opresti. de asemeni e foarte bine sa faci o incazlire inainte de a te urca pe bicicleta, mai ales pe vreme rece. dar mai presus de toate aceste sfaturi e bine sa urmezi cu strictete indicatiile medicului care te-a operat, el stie cel mai bine starea ta ca si pacient inainte si dupa interventie si e in masura sa iti dea cele mai bune sfaturi.

  • buna seara am si eu o problema cu genunchi mi se inegresc cand unu cand altu si nu stiu de ce ami puteti zice de ce?id meu e ionut.alex17 va astept k un raspuns si v-asi fi tare recunoscator dak m-ati ajuta.

  • aproximativ 10 milioane de romani sufera de afectiuni ale sistemului osteo-articular.Supramax articulatii este recomandat femeilor şi bărbaţilor care efectuează antrenamente sportive la nivel profesional sau recreaţional. Este foarte bun.

  • Ne puteti spune va rog ce grupe de muschi ar trebui dezvoltate cu precadere pentru a putea preveni anumite reactii in urma solicitarii genunchiului ?
    Multumesc!

  • Buna ziua,
    Pentru cine este interesat/a de o solutie la problemele articulare, care trateaza cauza (reconstruind, lubrefiind si elasticizand cartilajele) si care da rezultate dupa primele 2-3 saptamani de utilizare, sa ma contacteze la
    [email protected] sau 0746 259 276.
    Sanatate !

  • Am trecut printr-o experienta traumatizanta . Dupa un antrenament am avut dureri de genunchi de nu mai puteam urca, cobori scarile. Am primit diverse diagnostice dupa RMN: osteocondrita, artroza, ligament anterior fisurat. Recomandari: orteza fixa, antiinflamatoare,repaus, mai apoi fizioterapie.
    Nimic nu a ajutat. Dintr-o intamplare am ajuns la o doamna care facea masaj si era cunoscuta si pentru ca rezolva dizlocarile de oase. Vreau sa zic ca am fost sceptic cand a zis ca voi pleca pe picioare de acolo fara orteza. La masaj a sesizat ca sm muschii gambei si cvadricepsului blocati. Dupa un masaj de o jumatate de ora am plecat ca nou, cum eram cu 2 saptamani inainte.Mi-a recomandat dusuri alternative si o crema sa reduca inflamatia de sub genunchi.
    Medicii si fizioterapia nu m-a ajutat, in schimb acest masaj da.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 − eighteen =