Acum citesti
Tare ca Piatra 17 a fost Tare ca George Căbăl

Cea mai flow ediție Tare ca Piatra de până acum a fost adjudecată de George Căbăl (Playbike/Vitamin Aqua), băiatul care nu folosește frânele la vale, lucru care desigur i-a adus victoria deja 3 ani la rândul. Dar desigur, ediția asta nu a fost doar despre George, ci despre mulți copii și juniori care au mers la vale cu niște timpi de admirat și mai este și despre Roxana Moise, câștigătoarea de la categoria fetelor, care a venit cu un timp chiar mai bun cu 20 de sutimi decât al meu. Ce naiba se întâmplă? 

Căbăl. Numero uno!

Se schimbă generațiile. Am fost printre cei mai în vârstă participanți dintre toate concursurile la care am participat până acum, ceea ce nu-i de ici e colo și ne dă indicii clare despre cum arată scena gravity-ului din România în Anul Domnului 2022. Mai rămâne de văzut dacă la Naționale copiii și juniorii vor fi prezenți tot în cifre covârșitoare. Și mă rog, că poate, o să fie mai multă lume înscrisă la masters, ca să fie lucrurile mai palpitante și pentru noi ăștia mai în vârstă. În fine.

12, 13, 14-15 ani.
Clasica coadă de la gondolă.

Revenind la concurs și la atomosferă, lucrurile s-au desfășurat în grafic, doar publicul mi s-a părut poate ceva mai tăcut ca anul trecut. Exceptând premierea unde aproape că am asurzit din cauza uralelor. Adevărul este că am început să trăiesc altfel evenimentele astea și mă bucur mult pentru toți cei de pe podium și mai ales pentru cei care termină întregi concursul. Inclusiv pentru mine mă bucur. Pentru mine și pentru Andrei n-a mai fost același vibe ca anul trecut, din două motive: el și-a dat level-up și deja aveam așteptări mai mari – adică stres crescut, iar eu aveam prea puțini concurenți în categorie ca să sper ca calificarea în finală. Deși n-am fost chiar departe, a trebuit să accept că atât s-a putut și să mă apuc să sar și eu gap-urile alea dacă vreau un timp mai bun. Însă povestea lui Andrei a fost cu dramă. În ziua competiției, în antrenamente, s-a întâlnit cu un copac ceea ce l-a lăsat cu glezna afectată. După calificări, deja glezna luase proporții și ne-am decis de 100 de ori că nu mai participă în finală, că n-are rost, ca apoi să decidem iar că mai bine participă. L-am lăsat pe el să ia decizia și pe ceilalți 100 de judecători de pe margine să-l sfătuiască, însă în mod surprinzător, când m-am dus pe traseu să filmez finala m-am trezit cu el la poarta de start. Ochii mi s-au făcut mari, pupilele s-au dilatat și am trăit un mix foarte dubios de bucurie cu îngrijorare.

Aici abia începea să se umfle.
Am pus gheață și am făcut poza asta în ideea că e ultima.
Dar omul e nebun…
… și a luat startul.

Finala a fost așa cum era de așteptat, intensă până la extrem. Mai ales că în cărți erau și Liam Moynihan și James Shirley, doi enduriști veniți de peste hotare ca să se lupte pentru podium. Liam chiar a reușit să ocupe treapta a 3a a podiumului, după Căbăl și Remus Bonta. Apoi, din cauza unei accidentări, Ervin Balint care se calificase al doilea nu a reușit să se înscrie în graficul firesc, iar Andrei a terminat al 7lea la categoria Elite și același loc și la general. A fost o cursă rapidă, e clar, pe un traseu care a fost mai sigur și mai distractiv decât anul trecut și aici laudele se duc către Dimi, care a depus eforturi mari ca lucrurile să stea așa.

Eu la start în calificări. Cezar Băjenaru în fața mea.
Una din secțiunile care a pus ceva probleme concurenților.
Mult praf după trenulețul TCP.

Şi aceleași laude se duc și către organizatori care reușesc cumva să facă ca acest eveniment să fie accesibil dar și superdistractiv de la un an la altul. Dovadă sunt numărul de înscriși.

Vlog-ul poate fi văzut aici, dacă ești curios ce-am făcut pe acolo:

Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro
Piatra Neamț

Şi-am mâncat cum se cuvine.
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × 2 =