Acum citesti
Noua transmisie Sram Eagle trece la următorul nivel

Sram a reușit în ultimii ani să apară cu soluții tehnologice avansate înaintea Shimano, în segmentul transmisiilor de MTB sau de șosea. Iar tehnologia wireless a schimbat regulile jocului, cu mențiunea că cei de la Shimano încă nu au un astfel de produs pentru producția de masă (exceptând poate noul XT Di2 automat – dar care nu poate fi achiziționat momentan separat). Astfel, Sram, într-o nișă în care nu prea au momentan concurență, nu au făcut altceva decât să se dezvolte și mai mult. Şi între timp a apărut a doua generație Eagle AXS, despre care o să vorbim în acest articol.

Deja de 11 ani cei de la Sram au făcut trecerea la transmisiile 1x, mai întâi cu caseta de 11 pinioane, apoi, de 6 ani încoace, cu caseta de 12 pinioane, transmisie botezată la momentul respectiv Eagle. Un concept care elimina practic foile și schimbătorul de foi, și făcea ca lucrurile să fie mai simple și să cântărească mai puțin, chiar dacă nu oferea un număr similar de rapoarte. Mulți, inclusiv eu, au îmbrățișat tehnologia aceasta din prima.

Noua generație vine cu câteva modificări importante: a dispărut prinderea de urechea cadrului. Au dispărut și șuruburile pentru reglarea limitelor de funcționare ale schimbătorului. Poți schimba acum vitezele indiferent de cât de tare calci pedala. Design-ul este într-adevăr venit din viitor. Iar la capitolul funcționalitate, ni se spune că performanța este ceva nemaîntâlnit până în prezent, un lucru care desigur rămâne de confirmat.

Varianta de top, XX SL.

Din noua generație AXS Eagle, vor exista pentru început 3 modele: XX SL (Super Light), XX și X0. Toate vor împărți aceleași mecanism, se vor prinde în preajma axului roții (Full Mount T-Type) și vor folosi aceeași tehnologie, însă diferențierea se va face la materiale (patină din carbon), deci și la greutatea finală. XX SL va fi desigur cel mai ușor dintre toate, urmat de XXși de X) – în versiunea pentru disciplinele mai extreme.

Prinderea schimbătorului direct de cadru, explicată.

Partea exterioară a corpului schimbătorului, poate fi de asemenea înlocuită. Prinderea de cadru se face prin demontarea urechii schimbătului și prin montarea directă a schimbătorului și prinderea acestuia cu un șurub. În funcție de cadrul pe care-l deții, se mai poate monta un adaptor extra.

Schimbătorul XX SL.
Schimbătorul XX.
Schimbătorul X0.

În ceea ce privește comanda, aceasta se montează direct pe ghidon. Nu mai utilizează acele semi-padele, ci direct butoane pentru schimbarea vitezelor. Funcționalitatea poate fi personalizată din aplicația AXS, iar montajul se poate face simplu pe partea stângă sau pe cea dreaptă a ghidonului. Este de asemenea mai ușoară decât versiunea precedentă.

Angrenajele utilizează aceeași filosofie ca în cazul schimbătoarelor și vor exista tot 3 versiuni distincte: XX SL, XX și X). XX SL este cel mai ușor angrenaj construit de Sram pentru bicicletele de munte, fiind realizate cu brațe din carbon goale pe interior și fiind compatibile cu powermeter-ele. X0 Eagle pe de altă parte este construit din aluminiu, însă este cel mai avansat de până în prezent. Spre deosebire de primele două, acesta este compatibil și cu un bashguard. O versiunea X0 Eagle va fi disponibilă și pentru e-bike-uri, în acest caz fiind livrate doar brațele, fără foaie, în funcție de producătorul motorului.

Angrenajul Sram X0.
Angrenajul Sram XX.

Toate angrenajele pot fi achiziționate direct cu power meter Quarq. În funcție de modelul angrenajului, poate fi cuplat cu diverse foi 32-28 în cazul XX SL, 32-26 în cazul lui XX și 30-34 în cazul lui X0. Power meter-ul este compatibil cu sistemul Flight Attendant (cel care controlează automat susupensiile), are o acuratețe între plus-minu 1.5 și 3% – în funcție de model, bateria are o durată de funcționare de 200 de ore pentru XX SL și de 400 de ore pentru XX și X0, nu necesită magnet pentru cadență și sistemul Magic Zero verifică periodic și recalibrează power meter-ul din mers (doar pentru XX SL). Toate sunt Waterproof, după standardul IPX7.

Trecem la casete: toate arată ca adevărate opere de artă și toate beneficiază de tehnologia X-Sync, pe care cei de la Sram o descriu succint că funcționează și schimbă mai bine pe măsură ce pedalezi mai tare. Pinioanele 4-12 sunt construite din oțel foarte ușor, pe când pinioanele 1-3 sunt fabricate din aluminiu. Iar rezultatul este cea mai ușoară casetă Eagle de până acum (în versiunea XX SL). Pinionul de 52 rămâne păstrat, următorul fiind de 44, apoi de 38 de dinți. Compatibilitatea va fi cu butucii XD, desigur. Caseta XX este ceva mai grea, iar X0 și mai grea fiind de altfel foarte potrivită și pentru e-bike-uri. Diferența este clară, X0 fiind platinată cu nichel.

Caseta Sram X0.
Caseta SRAM X0.

Cumpărate la pachet, transmisia completă conține angrenajul, schimbătorul, shifter-ul, pinioanele și desigur, lanțul. Versiunile XX și X0 vor fi disponibile separat și pentru biciclete electrice.

Greutate și prețuri:

Schimbător de pinioane

Sram XX SL – 440 grame – 700 euro
Sram XX – 465 grame – 700 euro
Sram X0 – 475 grame – 660 euro

Shifter – 48 grame – 240 euro

Angrenaj – informațiile pentru greutate nu sunt încă disponibile

Sram XX SL – 660 euro – cu power meter – 1.140 euro
Sram XX – 600 euro
Sram X0 – 360 euro

Casetă pinioane

Sram XX SL – 345 grame – 720 euro
Sram XX – 380 grame – 660 euro
Sram X0 – tot 380 grame – 480 euro

Lanț

Sram XX SL – 240 grame – 180 euro
Sram XX – 247 grame – 150 euro
Sram X0 – 256 grame – 120 euro

Astfel, cea mai scumpă transmisie, Sram XX SL, cu power meter inclus, va costa 3.250 euro la preț de pachet, iar cea mai ieftină, X0, 1.900 euro.

Produsele vor disponibile deja începând cu luna aceasta.

Notă de final:

Pe măsură ce redactam articolul de față, am început să realizez cum arată toate aceste componente, în special cele din gama X0. Design-ul este absolut spectaculos și a reușit să mă cucerească. Pare venit din viitor și pare să arate într-un fel în care nu m-aș fi așteptat niciodată să arate. Am fost sceptic și în legătură cu prinderea de cadru a schimbătorului, însă înțeleg eficiența acestei construcții. Rămâne doar de văzut cât de rezistentă este acea prindere, astfel încât chiar și în cazul unei lovituri laterale mai puternice să nu se îndoaie – analizându-i un pic structura, va fi aproape imposibil de îndreptat. Altfel, prețurile sunt de asemenea impresionante, la fel ca design-ul și funcționalitatea, lucru care era de așteptat. Cei cu bugete mai restrânse mai pot aștepta o perioadă, căci tehnologia se va ieftini din momentul în care se ating cifrele de vânzări scontate.

via Sram

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 + 18 =