Acum citesti
Nou în România: bicicletele Tabou

Şansele să fi auzit de bicicletele Tabou sunt desigur foarte mici, căci este un brand nou, lansat pe piața poloneză în 2018, dar care a cunoscut o creștere spectaculoasă pe plan local: de la o cotă de piață de 1% în primul an de la lansare, aceaștia au ajuns la 6% în 2021, fiind prezenți deja în 15 țări. Iar începând cu această părimăvară, inclusiv în România. Așadar, aceste cifre ne dau niște indicii despre faptul că polonezii fac treabă bună.

Brand-ul se bazează pe câteva puncte forte înșiruite frumos în comunicatul de presă de la lansare, însă o să fac o foarte scurtă selecție a ceea ce ne interesează cel mai mult: bicicletele Tabou vor avea prețuri foarte rezonabile, iar produsele sunt de calitate.

Astăzi a avut loc lansarea acestor biciclete, online, în magazinul Biciclop din București, importatorul acestei mărci. Însă curiozitatea m-a făcut să dau o fugă până acolo să văd mai atent despre ce este vorba. Iar după prezentare, am fotografiat trei dintre modelele aduse momentan ca mostre (transportul mai mare urmează să ajungă la final de martie), două MTB-uri – unul pentru femei și altul pentru bărbați, cât și un model pentru copii care mi s-a părut extrem de atractiv prin prisma aspectului, materialelor folosite, finisajelor și într-un final, da, al prețului. Arată ca o mică rachetă și merită toată atenția.

Pentru început, gama de biciclete va fi destul de restrânsă, totalizând minim 7 modele de biciclete de munte (inclusiv variantele de echipare), una de trekking și un model pentru copii așa cum aminteam și mai devreme. Prețurile pornesc de la 1.999 de lei pentru bicicletele de munte, cu modelul Bad Girl 1.0 – un MTB cu roți de 24 care vine și cu o completare: modelul Bad Boy 2.0 (2.199 lei), dedicat băieților. Faptul că cei de la Tabou oferă și un MTB cu roți de 24 îl va face cu siguranță atractiv pentru piață, dat fiind faptul că se numără printre puținele biciclete cu o echipare decentă în combinație cu acest format de roți – fiind astfel perfect potrivită pentru adolescenți sau cei care vor să treacă de la o vârstă mai fragedă la o bicicletă de munte.

Cel mai scump model, Blade 4.0, are un preț de 3.699 de lei (în verisunea 2021, iar în versiunea 2022 – 3.899 lei), însă pentru această sumă oferă transmisie Shimano Deore 2×10, frâne hidraulice pe disc cât și o furcă pe aer de la Zoom, cu comandă de Lock-out. Cadrul este bine finisat, cu cablurile trase prin interior, un headtube conic, o pipă scurtă și un ghidon relativ lat. Pare potrivită pentru ture montane, însă ne vom convinge de asta când va ajunge și la test (momentan, bicicleta-mostră are un cadru ridicol de mare, de 22 de inch – așadar nici măcar n-am îndrăznit să mă urc pe ea).

A doua bicicletă pe care am fotografiat-o este dedicată femeilor, Wizz 2.0, cu un preț de achiziție de doar 2.299 de lei, echipată tot cu frâne hidraulice pe disc Shimano MT 200, furcă Suntour XCT, transmisie 3×8 cu manete Shimano Altus și schimbătoare Shimano Acera/Tourney și roți de 29 de inch.

Un lucru important de menționat este că majoritatea bicicletelor importate vor fi dotate cu frâne hidraulice pe disc, un plus pentru siguranță și performanță.

Ultimele, dar nu cele din urmă, sunt bicicletele pentru copii Rocket Run (pentru băieți) și Mini Run (pentru fete), ambele similare și construite cu un cadru din magneziu care le face extrem de ușoare (drept vorbind, abia am simțit când am ridicat una în mână). Au un aspect futurist, iar la detalii se descurcă de minune, mai ales că pipa spre exemplu este protejată cu un burete ca să atenueze din lovituri în caz că cel mic se lovește de aceasta. Prețul este de asemenea absolut în ordine, mai precis de 599 lei.

De final, o singură mențiune: fotografiile bicicletelor prezentate mai sus sunt ale modelelor 2021 (cu excepția balance bike-urilor pentru copii). Culorile modelelor 2022 vor și diferite și este posibil – dar nu sigur – să sufere câteva modificări la nivel de echipare, dar această informație este mai mult preventivă decât confirmată. În orice caz, noi le urăm mult succes celor de la Biciclop cu bicicletele Tabou și sunt de părere că reprezintă genul de bicicletă foarte potrivit pentru piața din România, luând în calcul calitatea acestora versus prețul de achiziție.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fifteen − 15 =