Acum citesti
Noi pedale cu prindere de la Shimano, destinate navetiștilor și începătorilor

Producătorul japonez Shimano acordă atenție și produselor mai puțin sofisticate din gama Click’R, lansând o pereche de pedale automate cu prindere destinate celor care fac naveta cu bicicleta ori o folosesc în scopuri recreaționale. Cu alte cuvinte, o pereche foarte simplă și la obiect, cu un preț aferent.

shimano_t240

Modelele PD-T420 (sus) și PD-MT50 (jos) vor fi introduse anul acesta, ambele având un preț recomandat de vânzare de 79$. Diferența dintre cele două constă în forma lor, dar și în faptul că T420 este cu două fețe, una pentru prinderea pantofului și cealaltă cu o platformă simplă, pe când MT50 funcționează doar cu mecanismul de prindere. Prin urmare, prima pereche de pedale se pretează și folosirii urbane, în timp ce cealaltă le va folosi mountainbikerilor recreaționali.

shimano_pd_mt50

Pe lângă pedale, Shimano a lansat și o nouă pereche de pantofi, SH-UT70, care este proiectată să fie folosită cu ambele perechi de pedale prezentate mai sus. Cu un preț de 130$ și cu un design cuminte și mai clasic, pantofii permit mersul pe jos și au ca sistem de închidere clasicul șiret și o bretea de Velcro.

shimano_sh_ut70

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 + 20 =