Nino Schurter câștigă la Albstadt, una dintre cele mai spectaculoase etape de până acum

Țin minte perfect că am avut dueluri interesante în ultimul sezon de Cupă Mondială, însă cea de la Albstadt a fost de departe una dintre cele care m-au ținut su sufletul la gură. Cu un Absalon rătăcit undeva în top 10, noi nume și-au făcut apariția pentru a încerca să-l detroneze pe Nino Schurter, mașinăria elvețiană. O mașinărie care și-a dovedit eficiența și de data aceasta și ne-a dat de înțeles că nu are de gând să renunțe atât de ușor la prima poziție a podiumului. Dar cel puțin, de data aceasta, am avut ocazia să-l vedem mai stresat decât de obicei.

Pe o căldură mult prea mare pentru o țară precum Germania, am putut vedea deja de la start cum riderii încercau să-și mențină temperatura corporală cât mai jos. Un factor care a crescut gradul de dificultate al cursei cauzându-le unora dintre participanți un disconfort accentuat. După start și după abandonul lui Kuhlhavy care era inițial poziționat bine, lupta s-a dat inițial între Nino și Van Der Poel, un tânăr de doar 22 de ani multitalentat care vine din lumea ciclocrosului și are un palmares impresionant, dar care nu se dă înapoi nici de la traseele de DirtJump. Acesta a condus cursa, cu o viteză impresionantă, fiind urmat foarte îndeaproape de Nino. După două ture de traseu, celor doi li s-a alăturat și Mathias Fluckiger, care și-a etalat calitățile de coborâtor așa cum n-a mai făcut-o nimeni până acum. În fond, în cele două ture aproape complete în care cei trei au fost lipiți unul de altul în fruntea cursei, aceștia au făcut arătat o măiestrie de înaltă clasă și au făcut un spectacol cum rar mi-a fost dat să văd la o Cupă Mondială.

Iar la un moment dat, nici nu mai eram foarte singur pentru cine sunt entuziasmat: pentru tânărul Van Der Poel, campion mondial la cyclocros, cel care a fost elementul surpriză al cursei sau pentru Fluckiger care s-a dat pe porțiunile de coborâre care un adevărat downhiller. Extazul nu a durat din păcate foarte mult. La un moment dat, Van Der Poel a apărut în urma celor doi cu o întârziere de 17 secunde, declarând la final că a avut un mic incident în care s-a lovit la mână. Nu după mult timp a venit și rândul lui Fluckiger, care a derapat într-un viraj strâns, ridicându-se după câteva secunde bune. În extazul momentului, acesta nu a mai calculat cum trebuie restul de coborâre și fără să ezite, a dat din nou un salt uriaș peste două drop-uri, manevra costându-l de fapt cursa. Acesta nu a reușit să mai ia un viraj de dreapta și s-a proptit cu bazinul într-un copac. Chiar și așa avariat, Fluckiger a încercat să continue cursa, însă într-un final a fost nevoit să abandoneze. În orice caz, rămâne în istorie cu unul dintre cele mai spectaculoase accidente din Cupa Mondială. O minune că a reușit să se ridice și să continue.

Așa cum ne-a obișnuit deja Nino, tura a 4a este cea în care accelerează și ia avans, am tot văzut acest tipar la ultimele curse. Avansaul său a fost prea mare pentru a mai putea fi recuperat de către Van Der Poel, care din punctul meu de vedere, rămâne eroul acestei curse, ajungând cu 26 de secunde în urma lui Nino. Un alt tânăr s-a clasat pe locul 3, Anton Cooper fiind primul atlet care duce Trek-ul pe podium după mult timp. Omul nostru Vlad Sabău a încheiat cursa pe ultima poziție, pe când Karina Bonta, de la Dinamo BikeXpert Racing Team, a suferit din păcate o accidentare și a fost nevoită să abandoneze.

La categoria U23, Vlad Dascălu de la aceeași echipă a terminat pe locul 30, după ce a suferit o pană de cauciuc, timpul pierdut costându-l 34 de poziții inițial, reușind totuși să recupereze pe final încă 18. Ede Molnar s-a clasat pe poziția 77 din 139, reușind să înceheie toate cele 6 ture de la categorie. Iar cu această ocazie doresc să-i felicit pentru participare și pentru rezultate.