La Broaște: o descalificare cu care mă mândresc

Cum Marc Sandu n-a fost prezent la cursa Riders Club, La Broaște, iar Ștefan Chivu ne-a relatat pe scurt cum s-au desfășurat ostilitățile, i-am dat astăzi cuvântul lui Relu Calotă pentru a povesti pe larg cum s-a văzut cursa din perspectiva sa.

Sâmbătă dimineața, când m-am trezit ploua destul de hotărât. Mi-am dat seama imediat că o să fie baie de nămol La Broaște. Îmi doream mult să nu se amâne pentru că aveam chef de puțină nămoleală.
Am ajuns în zona de start. Pe islaz, la Sitaru, pământul mustea de apă și ploaia… ploua. M-am bucurat să văd că nu eram singurul amator de senzații nămoloase. Mai erau câțiva zgribuliți ascunși pe sub corturile din zona de start. Un băiat de la organizatori, tot împingea cu o bancă burțile pline cu apă strânse pe corturi. La a treia sau a patra încercare a reușit să-și facă un duș, moment în care a întins câteva zâmbete pe fețele celor zgribuliți dar și pe a lui. În semn de solidaritate am ieșit și noi (ăștia de sub corturi) în ploaie la încălzire.
Ora de start se apropia și zona a început să se anime. Cei mici treceau linia de finish iar noi, ăștia mai mari, eram geană pe ei să-i vedem dacă ne-au lăsat și nouă nămol.
Au început să se ocupe pozițile în boxele de start. A venit ședința tehnică la care ni s-a comunicat că cei mici au lăsat pe traseu noroi și pentru noi. Ni s-a povestit că traseul este foarte greu. Am fost rugați să avem grijă și să nu ocolim bălțile. Da, să nu ocolim bălțile.

Ce poate fi mai potrivit în condițiile date? Un start în valuri. Normal.

Și cum a venit valul meu, cum a dat cu mine pe jos. Am fost curat cât a spus Jugănaru „start”. M-am ridicat, am mers 100m și ce să vezi? M-am murdărit și pe stănga. M-am ridicat și am început cursa noroit pe ambele părți. Aluneca bicicleta sub mine… ceva de vis. Am rămas ultimul. Am mers eu așa cu atenție încercănd să-i prind din urmă pe cei din valul meu. Cum am intrat în pădure, i-am prins. Cum i-am prins a și căzut unul fix în fața mea și eu grămadă peste el. El: „Scuze!”. Eu: „Scuze!”. Ne-am ridicat și am urmat valul. În mintea mea începusem să mă gândesc să nu mai iau trânte până la final. Mi-am propus să fiu mai atent și am mers cam zece minute fără să cad. Cum mă bucuram eu de cursă m-am trezit iarăși pe jos. De data asta a fost mai nasol. Am rămas cu picioarele încurcate între barele bicicletei. Cu puțin efort am reușit să mă eliberez. M-am urcat pe bicicletă dar mi-am dat seama că mă doare destul de tare un picior. Nu puteam pedala dar am luat-o ușor, la pas, pe lângă ea. Mă durea destul de tare piciorul și mă gândeam să abandonez. Am mers așa cam 10 minute și cum mă gândeam eu la abandon a apărut o zonă care părea destul de ciclabilă. Mi-am zis să mai încerc și pe bicicletă. Ușor, ușor durerea a devenit suportabilă. A doua tură nu mai aveam de gând s-o fac văzând ce las în urmă dar pe prima îmi doream mult să o termin.
Pe porțiunea de pădure, ușor la vale, dar nu pe direcția de înaintare ci lateral, nu am avut curaj să stau pe bicicletă. Mergând agale pe lângă ea, roțile se încărcau foarte tare cu noroi, așa că am luat-o pe umăr. Am mers cam 10-15 minute, până am prins din urmă un grup care terminase de curățat nămolul de pe cauciucuri și am pornit împreună dar pe biciclete. Nu am mai căzut pănă la final dar pe ultimii kilometri m-a depășit în mare viteză Andrei Bănescu, câștigătorul. Era la sfârșitul celei de a doua ture.

De data asta, pe traseu, nu am mai auzit așa multe nemulțumiri la adresa organizatorilor. Mai mult ca sigur, cei care au venit la start au știut foarte bine că se bagă în nămol până la gât. Cei care nu au vrut să se nămolească au stat acasă.

Cam așa a fost anul ăsta La Broaște pentru mine. A fost greu dar mi-a plăcut mult. Chiar dacă am fost descalificat, pentru că nu am făcut și a doua tură, sunt bucuros că nu am abandonat.

Material redactat de Relu Calotă.