Acum citesti
La Cluj, lucrurile se mișcă în direcția bună: petiție pentru dezvoltarea infrastructurii velo

La Cluj se pregătesc surprinze faine, mai precis dezvoltarea celui mai lung traseu velo și pietonal din țară, pe Someș. Inițiativa aparține lui Radu Boloveschi (Cluj), Maria Rodilă (Apahida), Sergiu Leuce și Lucian Contraș (Florești), consilieri local USR-Plus, care au demarat această acțiune de mobilitate, una de altfel firească. Noul proiect pledează pentru o viziune integrată pentru zona metropolitană, în special datorită faptului că la Cluj-Napoca se realizează Startegia Metropolitană de Mobilitate pentru următorii 10 ani, o strategie din care este imperios necesar să facă parte și comunele alăturate, precum Floreștiul sau Apahida. De precizat este și faptul că mobilitatea nu este doar un subiect politic, ci o nevoie acută pentru alternativele de transport a tuturor comunităților locale.

Pentru a atrage atenția asupra proiectului, consilierii USR-Plus au inițiat o petiție online, care a fost deja semnată de peste 2.000 de persoane. Existența acestui proiect este cât se poate de firească pentru secolul 21, mai ales luând ca exemplu statele dezvoltate din Vest, care sunt înțesate cu astfel de rețele de piste de biciclete. Dacă mai punem în calcul și faptul că clujenii preferă bicicleta pentru a se deplasa spre locul de muncă, dar și faptul că la sfârșit de săptămână parcurile clujene sunt pline de amatorii sportului pe două roți, atunci este clar că bicicleta este văzută ca mijloc de transport alternativ sau pentru relaxare și este necesar de mișcat lucrurile în direcția cea bună.

Strategia propusă are 3 componente: 1. Rețea de piste de biciclete sigură, directă, coezivă, confortabilă și atractivă. 2. Parcări de biciclete acoperite și sigure în toate zonele rezidențiale, inclusiv cartierele cu blocuri vechi. 3. Parcări de biciclete acoperite și sigure în aproprierea instituțiilor publice, de învățământ și culturale.

Pe lângă toate acestea, primarul Emil Boc a declarat că municipalitatea a inițiat demersurile pentru realizarea culoarului de mobilitate urbană velo și pietonală, pe malul Someșului, de la Gilău până la Bonțida, traseu care trece prin Florești, Cluj și Apahida. Mai mult decât atât, tot Emil Boc a anunțat că viitoare centură a Clujului va avea și 19 km de pistă de bicicletă, construită la standarde, adică două sensuri de mers cu o lățime de 1.5m plus un metru zonă de protecție, o inițiativă lăudabilă.

Toți cei care vor să susțină proiectul, sunt invitați să semneze petiția aici. Sunt necesare 5.000 de semnături pentru ca aceasta să fie depusă la cele 4 primării din zona metropolitană.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

6 − 3 =